Primari din prima

Ce este Johannis

Primarul Sibiului este inventatorul solutionismului ca ar­ma politica letala si simbolul eficientei administrative. I-a fascinat atat pe liberali, astazi aliatii sai, cat si pe Tra­ian Basescu. Iar admiratia presedintelui, pasionat subit de Sibiu, ar putea ascunde teama fata de un potential ad­versar. Un adversar de tip nou, alcatuit dintr-o istorie ba­zata pe fapte, pe un oras renovat din temelii, pe res­pi­ra­tia europeana insuflata burgului medieval care statea sa cada sub administratiile romanesti din anii ‘90. Cu acest tip de adversar, Traian Basescu, el insusi un adept al solutionismului administrativ, dar mai putin eficient de­cat neamtul din Sibiu, stie ca are sanse sa piarda. Epoca po­liticienilor declamativi, dar ineficienti apune incet si sigur.

Klaus Johannis, acest profesor de 49 de ani, cu se­rio­zi­tatea si rigoarea sa tipic sasesti, pare sa fi inteles acum opt ani, cand a castigat primul mandat, ca epoca pri­marilor-spectacol a murit. Atunci a avut nevoie de turul doi ca sa-i convinga pe sibieni. Patru ani mai tarziu, a castigat cu 88,7%, iar la localele din 2008 a constatat aproape cinic ca popularitatea sa a avut de suferit: a luat doar 87%! Intr-un experiment jurnalistic, i-am invitat pe ci­titorii HotNews.ro in prima saptamana dupa locale sa ex­plice aparitia oraselor-stat, sintagma prin care se in­­te­le­ge dominatia absoluta a unui politician intr-un oras sau intr-un judet. La fel ca Johannis la Sibiu, Emil Boc la Cluj, Gheorghe Stefan la Piatra-Neamt sau Radu Ma­za­re la Constanta si-au zdrobit adversarii cu rezultate ad­mi­nistrative vizibile in orasele lor.

Cladirile renovate, soselele asfaltate, investitiile mari sau imbunatatirea serviciilor publice au exclus orice alt cri­teriu de ordin moral sau politic in alegerea sefilor de co­munitati locale. Solutionismul a invins politica la scor de­tasat. N-a contat ca Mazare e cercetat de DNA sau ca vine din partidul baronilor, nici ca Johannis e neamt sau ca Emil Boc isi imparte viata de primar de Cluj cu cea de pre­sedinte de partid la Bucuresti. N-a contat nici ca in ora­sele lor se naste sau se consolideaza o guvernare lo­cala fara opozitie, cam periculoasa pentru echilibrul de­mo­cratic. Toti, dar absolut toti cititorii au explicat procen­te­le mari, de peste 70-80%, obtinute de primarii iesiti din primul tur, printr-o lunga lista de fapte. Ele, faptele, sunt incontestabile, restul pare o poveste stearpa cu par­ti­de si politicieni.

Unii ar fi tentati sa vada in votul masiv pro-Johannis ex­presia unei nostalgii dupa spiritul gospodaresc spe­ci­fic sasilor si o sanctiune aplicata partidelor romanesti, in­ca­pabile sa produca administratii eficiente. Nu este asa. Johannis a convins la Sibiu aproape cu aceleasi argu­men­te - fapte si promisiuni respectate - cu care astazi cas­tiga politicieni ca Boc sau Mazare la Cluj sau Con­stan­ta. Administratiile locale de succes vor fi pepiniera unde partidele mari isi vor creste viitorii lideri ai Roma­niei, parlamentari, premieri sau sefi de stat. In timpul re­fe­rendumului din mai 2007, numele lui Klaus Johannis era pe buzele liberalilor ca posibil candidat la prese­din­tie, in caz ca suspendarea lui Traian Basescu ar fi reusit. Astazi, s-a aliat cu ei, desi ar fi putut conduce orasul de unul singur, intrucat are majoritate si in Consiliul Local, si la Consiliul Judetean, dar se pare ca planurile sale po­li­tice nu se opresc la zidurile Sibiului. (Dan Tapalaga)

Dificultatile viitoarei administratii a Timisoarei

Viitorul mandat al orasului de pe Bega a fost sustinut de un vot de continuitate pe care l-am numit vot de statu-quo. Pornind de la aceasta constatare, o sa incerc sa descifrez dificultatile viitorului mandat al lui Gheorghe Ciuhandu, asa cum le identific acum, o sa numesc pe scurt resorturile lor si, desigur, posibilele rezolvari. Asa­dar, Timisoara a votat cu dreapta reprezentata de Alian­ta pentru Timis, compusa din taranisti, liberali si Forumul Democrat German. Viitorul mandat porneste, insa, cu un handicap politic serios care va genera o opozitie mult mai puternica decat cea de pana acum. Handicapul de care vorbesc s-a nascut din graba Aliantei de a ras­pun­de la chemarea lui Ion Iliescu de incercuire politica a par­tidului prezidential. Asadar, pentru prima data, la aproa­pe doua decenii de la revolutie, taranistii si liberalii din Ti­mi­soara s-au aliat cu ceea ce pana mai ieri erau cripto­co­munisti. Cu 6 mandate din aproape 30, social-de­mo­cratii lui Ion Iliescu au, pentru prima data, ce si-au dorit de la revolutie incoace: un viceprimar la oras si un vice­pre­sedinte la Consiliul Judetean (in mandatul 2000-2004 au avut presedinte de judet, tot prin aliante toxice, din cate imi aduc aminte). Rezultatul va fi o potentiala de­teriorare a relatiilor primarului cu ceea ce se stie a fi ra­dicalismul democratic civic din urbea de pe Bega. Societatea Timisoara, mostenitoarea de drept a Pro­cla­ma­tiei revolutiei romane, le-a cerut taranistilor si libe­ra­lilor sa nu mai vorbeasca in numele idealurilor aces­teia si a Punctului 8, decretand orice referire la acestea ca fiind o demagogie sfidatoare. Personal, nu am inteles din explicatiile lui Gheorghe Ciuhandu de ce este nevoie de aceasta alianta cu partidul vechiului dusman - prima din tara, de altfel. Ni s-a spus ca PD-L, cu care Alianta pen­tru Timis ar fi avut o majoritate fara probleme, este un partid inconfortabil, dificil si arogant ca si presedintele Ba­sescu. In sfarsit, o explicatie care nu mi se pare sufi­cien­ta si care tine mai degraba de chestiuni sentimentale si personale, decat de ratiuni politice. Las deoparte difi­cul­tatea in care dreapta traditionala timisoreana s-a an­ga­jat la nivelul judetului, prin faptul ca intelegerea cu fos­tii criptocomunisti s-a extins pentru turul doi al alegerilor. Doar un exemplu o sa dau ca sa putem aproxima con­se­cin­tele negative in planul moralei politice, pe care aceas­ta decizie le genereaza. Stravechea si candva co­cheta statiune Buzias, cu apele ei minerale de traditie im­pe­riala austriaca, este o ruina administrata de PSD de la revolutie incoace. In oras nu s-a privatizat mai nimic, statiunea este o paragina cu pensionari pe post de tu­risti, la fel ca Herculane, un alt produs al politicii din man­da­tele 1990-2004 a criptocapitalismului pesedist. La ora actuala, statiunea Buzias are o sansa de schimbare la turul al doilea: incompetentul primar pesedist se con­frun­ta cu un PD-L-ist care are, din cate am auzit, un pro­iect ambitios care ar putea relansa orasul. Nu pricep: cum pot sustine liberalii si taranistii continuarea vechii stari de lucruri din Buzias, pe care au criticat-o, ani la rand, in numele acestei intelegeri politice? Un alt risc este dat de faptul ca nu este nicidecum batuta in cuie nici viitoarea guvernare nationala PSD-PNL, de dupa ale­gerile generale. S-ar putea ca presedintele Traian Basescu sa impuna o coalitie care sa-i convina. In acest caz, Timisoara va fi din nou izolata politic, asa cum a fost tot timpul, cu exceptia mandatului 1996-2000. Urma­rea acestor lipsuri de sustineri politice nationale se vede. Ab­senta, dupa atatia ani, a centurii ocolitoare a orasului si, in general, infrastructura rutiera, sunt doua dintre cori­gen­tele actualei administratii. Adaugati la asta agresarea parcurilor de catre constructii, pericolul care pandeste patrimoniul arhitectonic urban, dar si cel judetean, ca sa avem intreaga amploare a problemelor. In acelasi timp, societatea civila timisoreana pare sa nu mai fie dispusa sa tolereze orice. Initiativa aparitiei unui Comitet Civic al Timisoarei pentru apararea patrimoniului urban si a spa­tiilor verzi este iminenta. Primarul are de gestionat toate aceste provocari si va trebui sa colaboreze si cu opozitia civila, daca vrea sustinere, alta decat aceea pesedista pe care si-a castigat-o fara sa aiba nevoie de ea.

Nu as vrea sa apar ca un ins inrobit ideologic dreptei, fie ea si PD-L-ista, pe care nu o consider prin ea insasi o solutie. Nu am porniri partizane preconcepute, dim­po­triva, apreciez multe dintre ideile politice corecte ale so­cial-democratiei europene, numai ca spun, si voi spune tot timpul, ca social-democratia romaneasca, construita de Ion Iliescu, nu este social-democratie moderna si eu­ro­peana decat prin abuz demagogic. Prin fals si uz de fals! (Daniel Vighi)

La Cluj s-a instalat cod portocaliu

Emil Boc a obtinut peste 76% din voturi la Cluj-Na­po­ca, din primul tur al alegerilor locale. De ce? Poate pen­tru ca orasul s-a schimbat brusc dupa 12 ani de epoca gri-nationalista dominata de Gheorghe Funar, poate pentru ca Boc s-a straduit sa mentina stilul popular care i-a adus succesul si in 2004, poate pentru ca in man­da­tul sau presa nu a facut mari dezvaluiri de coruptie asa cum era in timpul PSD, poate pentru ca publicul arde­lean este mai conservator, dar si pentru ca Emil Boc a avut adversari slabi, aproape insignifianti.

Poate ca a fost vorba de toate acestea la un loc, cert este ca victoria zdrobitoare a "micutului" sef de partid si a colegului sau Alin Tise la sefia Consiliului Judetean a fost rapid exploatata de liderul de facto al PD-L, Traian Ba­sescu.

La nici o saptamana de la alegeri, Traian Basescu a gasit un bun pretext de a vizita Clujul (festivitatea de in­­­chi­dere a Festivalului de Film TIFF), ocazie excelenta sa le multumeasca ardelenilor pentru increderea lor in protejatii sai. Chiar daca nu a facut-o explicit, vizita de la Cluj si premiile acordate la festivitatile aflate in desfa­su­rare au fost luate ca un semn de atasament si de gra­ti­tu­dine, dar si de asumare simbolica in planul imaginii a vic­toriei portocalii din inima Ardealului. Cu alte cuvinte, El maximo a venit la Cluj sa infiga steagul victoriei pe co­li­nele orasului.

Pentru inca patru ani, Clujul va fi o reduta democrat-li­berala, cu un primar si un sef la Consiliul Judetean din ace­lasi partid, judetul are doua variante de evolutie: fie se va dezvolta spectaculos pentru ca cei doi pot face o buna echipa, fie va deveni o feuda stapanita de un clan de rubedenii si colegialitati de partid.

Un cuvant greu de spus il va avea, in aceasta ecuatie, opozitia. Poate ca cea mai agresiva opozitie la PD-L ii va face chiar fostul aliat, PNL. Liberalii au pierdut Consiliul Judetean, o miza enorma privind fondurile eu­ro­pene si proiectele guvernamentale preconizate, iar reac­tia lor a fost una viscerala, declarand razboi total de­mocrat-liberalilor. Ei au anuntat imediat ca vor sprijini in turul doi orice candidat ce se lupta cu un democrat-libe­ral, chiar si de la PSD.

O opozitie serioasa ar putea sa vina si din partea PSD, pentru ca echipa lui Vasile Dancu a suferit, la ran­dul ei, o infrangere pe toate fronturile. Daca acest partid nu se mobilizeaza sa coaguleze fortele de stanga din Ar­deal, atunci falanga transilvana anti-Iliescu risca o grava amputare din partea greilor de la Bucuresti. In aceste con­ditii, de voie, de nevoie, s-ar putea ca PSD sa stran­ga randurile la Cluj, avand o buna provocare in exis­tenta unui adversar puternic, asa cum arata acum Boc, la numaratul voturilor. (Ruxandra Hurezeanu)

Revolutia rosie de la Constanta

Intrebat de ziaristi, inaintea anuntarii rezultatelor scru­ti­nului local din Duminica Orbului - 2008, despre as­tep­ta­rile sale, primarul municipiului Constanta, Radu Stefan Mazare, invita pe toata lumea sa priveasca printr-o che­ie mult mai relaxata si mai calma competitia ce abia se in­­­cheiase. Nici nu se putea altminteri: sondajele de opinie indicau o victorie zdrobitoare, in ciuda faptului ca edilul in functie a refuzat constant participarea la vreuna dintre dezbaterile electorale.

Constanta lui Radu Mazare reprezinta, in pei­sa­jul na­tio­nal, o figura cu totul atipica ce-mi amin­teste de Chica­go, la inceputurile revolutiei industriale, cand absolut totul era permis, iar castigurile se capi­ta­li­zau in influenta. Un oras desfigurat arhitectonic (singura resedinta de ju­det fara o zona centrala sau vreun parc), lipsit de o eco­no­mie performanta, moderna, fara inves­ti­tii masive (alte­le decat mall-uri, cu marfuri ce ar putea fi de alta calitate, daca am tine seama ca ne aflam in preaj­ma unui port maritim), ocolit de toate marile companii. Lipsa unor pro­iec­te culturale de vreun fel (la Constanta nu se organi­zeaza decat arareori festivaluri de muzica, film sau teatru si nu exista nicio librarie sau galerie de arta, daca ex­cludem din aceasta categorie cele cateva apar­ta­men­te de la parterul blocurilor) si ineficienta pro­iec­telor edu­ca­tionale pe termen lung au blocat consti­tui­rea unei elite intelectuale de anvergura celor din alte mari orase.

Candidatura lui Radu Mazare a starnit un interes fara precedent in randul celor cateva mii de tineri, care as­teapta garsonierele de 28 m.p., la preturi fara concu­renta, ce se vor construi pe terenurile municipalitatii. Ni­meni nu vrea sa afle daca asa ceva exista, intr-un loc unde afacerile imobiliare reprezinta singurul mijloc major de imbogatire al elitei financiare locale. Nici nu ar conta, in fapt, prea mult: d-l Mazare stie ca, daca la Constanta se realizeaza ceva, aceasta se face exclusiv datorita dom­­niei sale (si ramane inscris pe placute frumos colorate, amenajate pe domeniile publice). Daca vreunul dintre proiectele vehiculate nu demareaza (refacerea zonei peninsulare, construirea unui centru expo­zi­tio­nal, ame­na­jarea de parcuri, soseaua de coasta, infrastructura ru­tiera ocolitoare), de vina trebuie sa fie ministrii Mediului Sulfina Barbu si Attila Ko­rodi, poate chiar premierul Ta­ri­cea­nu, insa, mai tot timpul, presedintele Basescu. Si constantenii il admira: cine, in afara edilului lor, mai are curaj de a se lupta cu uriasii de la Bucuresti?

Apoi, sacosa oferita pensionarilor (un pui, un litru de ulei comestibil, un cozonac, cateodata, si obligatoriu cate un kg de zahar, orez si faina) a cantarit si ea enorm, mai ales ca ultima data fusese impartita inaintea sar­batorilor pascale. Radu Mazare este un fin obser­va­tor al comportamentului electoral: rareori, si din motive cu totul iesite din comun, categoria pensionarilor lipseste de la vot.

Primarul reales al Constantei poate privi viitorul cu in­­cre­dere: adversari politici la Bucuresti se vor gasi tot tim­pul, adversarii locali nu reprezinta acum mai mult decat simple curse cu obstacole minore, toata lumea imba­tra­neste si are nevoie de ajutor si, la fel de sigur, tinerii care nu vin in vacanta la mare vor avea mereu nevoie de garsoniere. (Florin Anghel)