Emo, emotii, moda si stereotipuri

"Vai, azi am vazut o emo-kid", mi-a povestit ma­ma, cu un amestec de mandrie si dezgust. Mi-a explicat cum fata avea geanta "de postas", cum avea bretonul pe ochi si cum parea ea suparata si se certa cu "mamaia" ei. Mama a inceput apoi sa se intrebe daca nu cumva buna mea prietena din generala, pe care de fapt n-a mai vazut-o de mult, nu era la randul ei emo. Ce-i drept, avea breton.

De cand o fata de 12 ani, simpatizanta a curentului emo, s-a sinucis, Romania a fost cuprinsa de o noua boa­la: emo fobia.

Ce e emo?

Ce face o pizza emo? Se taie singura! Aceasta este doar una dintre glumele care au ca subiect curentul emo care circula cu destul succes pe Internet. De fapt, pen­tru majoritatea, emo sunt copiii suparati pe viata, care la prima ocazie se automutileaza.

Termenul de emo este o prescurtare de la emotional si, initial, in anii ‘80, desemna un gen muzical apropiat de rock si de punk, gen care promova emotia si sen­si­bi­li­ta­tea. De atunci, emo a devenit un mod de viata, care-i face pe adeptii sai sa iasa in evidenta, atat prin atitudine, care tinde spre depresie, cat si prin vestimentatie.

Copiii emo sunt usor de recunoscut prin pantalonii stramti, tricourile cu imprimeuri, parul negru, cu un bre­ton care acopera cat mai mult din fata, machiajul abun­dent, atat la fete, cat si la baieti, dominat de negru sau roz.

Emo de Romania

Alice Apocalypse are 21 de ani si e studenta in anul doi la una dintre cele mai bine cotate facultati din Bu­cu­resti. Surprinzator de zambitoare si simpatica pentru ci­ne­va cu un asemenea "nume de scena", a venit la in­­tal­ni­rea noastra din Piata Romana imbracata, dupa cum mi-a promis, stereotipic. Ca orice emo care se respecta, are o frizura neobisnuita, cu un breton care-i acopera frun­­tea. Are traditionala geanta de postas si pantalonii mulati, iar ochii ii sunt machiati puternic cu purpuriu.

E un emo adevarat? Foarte probabil, judecand dupa con­vingerea cu care vorbeste. Mai mult, este, dupa cum spune ea, un emo de moda veche. A imbratisat acest stil acum trei ani, cand la noi nu era inca o moda. A aflat despre existenta curentului emo accidental, dar s-a iden­ti­ficat rapid cu el: "Ce aflasem despre emo atunci mi se parea ca seamana cu felul in care ma purtam eu. Intre timp am inceput sa ma si adaptez. Sim­team nevoia sa ma port altfel, simteam ca o parte din ce insemna emo era in acord cu ce eram eu. Aveam o tendinta naturala de a fi emo".

Ce inseamna pentru ea emo? "Emo inseamna emo­tio­nal si poti fi emotional. Poti sa plangi, poti sa te simti deprimat. Emo a inceput sa faca din chestia asta un cult, adica o cultura bazata pe depresie." Adeptii emo, povesteste Alice Aplocalypse, scriu chiar si poezii "mai ales deprimante, gen Bacovia". Mult in­vo­catele taieturi nu i se par insa definitorii pentru emo.

Unul dintre lucrurile care ii plac cel mai mult la emo este fapul ca sentimentele sunt resimtite mult mai pro­fund. De multe ori, aceasta sensibilitate se manifesta prin plans. Emotiile sunt insa, spune ea, negative.

Alice Apocalypse a avut si ea perioada ei de de­pre­sie, fara legatura cu faptul ca era emo: "Am inceput sa des­copar care e treaba cu emo, sa-mi placa foarte mult, sa-mi dau seama ca mi-ar placea sa fiu asa, si apoi a venit depresia asta".

Perioada depresiei a trecut, dar fata se considera in­­­ca apatica. Defineste apatia ca dorinta "de a sta toata ziua in pat". Ea chiar ca nu sta in pat. Anul viitor, va pleca sa studieze in strainatate cu o bursa. Apoi, i-ar placea sa lucreze in pu­bli­citate sau in media.

Din apatie se naste o tendinta spre izolare, iar Alice Apocalypse se considera o antisociala, in sensul ca i se pare greu sa-si faca prieteni noi. Asta, povesteste ea, ar cere un efort prea mare, o cunoastere a celuilalt care s-ar putea dovedi o pierdere de timp, daca lucrurile des­co­pe­rite nu ar fi pe placul ei.

Dar fata este fericita cu prietenii pe care ii are deja. Prieteni buni, dar fara inclinatii spre emo. Alice Apo­ca­lypse este singura emo din grupul ei, poate pentru ca, dupa cum zice ea, majoritatea copiilor emo sunt mult mai mici decat ea.

Parintii sai nu stiu ca este emo, pentru ca "la mine n-a fost o schimbare radicala, a fost o schimbare de nuanta. Nu am inceput sa ma port altfel pentru ca sunt emo. Apoi am plecat la facultate. Si pro­ba­bil au pus schimbarile pe seama facultatii".

Nu o deranjeaza prea tare publicitatea negativa de care a avut parte curentul in ultimul timp. Ca un fan adevarat, o supara mai tare faptul ca a devenit o moda: "Emo era la inceput o chestie underground, asta imi placea foarte mult. Acum a devenit mainstream. Ma afecteaza mai mult ca e mainstream decat ca e con­damnata. Adica e normal, cand apare o miscare, sa apara si o contramiscare. In Mexic e mai grav".

Nu i s-a intamplat prea des sa fie amenintata pentru ca e emo: "Ma bazez pe faptul ca sunt fata. In fete nu se da. Desi poate totusi n-ar trebui sa ma bazez pe asta".

Desi la noi curentul e pe val, Alice Apocalypse crede ca emo va muri curand: "E foarte epuizat in afara". Cat despre ea, va renunta la parul pe ochi si la geanta de postas treptat, cand va deveni prea "batrana" pentru asa ceva.

Emo pe Net

Orice om cu Internet si cu varsta intre 12 si 18 ani tre­buie sa aiba un cont de Hi5, o retea de socializare online.

O simpla cautare a termenului emo iti insira cele mai di­verse lucruri, de la "Alatura-te noua daca asculti emo ca si cum ar fi religia ta" ("if you listen to emo as if it’s your religion, do join") pana la grupul "dragii emisori si emisoare" ("emitas y emitos de corazon").

Printre grupurile de emo din Romania, n-am prea mare noroc insa. Nu prea gasesc vreun emo trist si ade­varat. Cineva se plange chiar: "Doamne, numai poseri (poser = persoana care pretinde ca este altceva decat este in rea­litate) am vazut pe aici... vreun emo ade­varat? Adi­ca cineva care trece dintr-o depresie in alta pentru vreun motiv serios, nu ca i s-a racit supa, care sa vrea sa moara pentru ca e respins pes­te tot? Sau macar sa asculte muzica emo? Sunt cu­­rioa­sa daca exista in grupul asta".

Una dintre membrele comunitatii Hi5, care se pre­zin­ta ca emo si care la randul ei nu pare ca s-ar grabi sa treaca in lumea celor drepti, are o pagina interesanta. O combinatie de stelute, capete de mort si prajituri roz. Fo­to­grafia de la profil infatiseaza o adolescenta machiata cu negru din belsug si cu un breton care ii acopera aproape in totalitate unul dintre ochi. Declara ca ii plac bom­boanele si Brad Pitt. Ii place sa calatoreasca, ii pla­c zapada si Craciunul. De asemenea, "imi place sa ma sarut cu fete, imi plac baietii sinceri".

Din plimbarea prin Hi5, mi-am dat seama ca moda parului pe ochi nu a prins doar in Bucuresti. Adolescenti din orase pasnice ca Medgidia, Buzau sau Medias se declara cu mandrie emo.

Unora dintre utilizatorii Hi5 li se pare ca emo sunt prea multi si se revolta. Grupurile de antiemo sunt aproa­pe la fel de multe ca cele de "emisori si emisoare". Ci­ne­va se plange pe un astfel de grup: "Somebody help...*cenzurat* incep sa fie peste tot!". Raspunsurile sunt in acelasi ton: "Perfect, ce mai stai? Ardei! (sic!)" sau "Le declar razboi pentru totdeauna la fraierii aia".

Ca sa fie feriti de asemenea amenintari, comunitatea emo de la noi are si cateva site-uri proprii, dintre care cel mai cunoscut este http://emo-kids.ro.

Emo si presa

"Tara noastra va deveni la fel ca Mexic. Eu si prie­tenul meu am fost deja atacati de cateva ori. E o nebunie. Dar asta-i viata dupa ce media au vorbit de emo. Si sa fim seriosi, la 12 ani copiii nu-si bat capul sa inteleaga mesajul versurilor si nici engleza lor nu e atat de buna..." (comentariu de pe www.i.luv.emo.com)

Presa s-a grabit sa lege sinuciderea fetei de 12 ani cu emo. Titluri ca Andrada, victima a curentului emo (Adevarul, 14.05.2008), Blestemul EMO: La 12 ani i-a scris mamei biletul de adio si s-a aruncat de la etajul zece (Gardianul, 14.05.2008) sau Emo, mo­da sinucigasa (www.realitatea.net, 15.05.2008) s-au vrut semnale de alarma pentru ingrozitorul stil.

Moda nou descoperita a fost exploatata la maximum, cu articole ca Fiica Noricai Nicolai, adepta EMO (Can­can, 28.05.2008) sau chiar Generatia emo da can­didatilor vot de blam (ring, 20.05.2008).

Marea Britanie, sinucideri si proteste

Potentialul senzational al curentului emo nu a fost spe­culat doar de media de la noi. In Marea Britanie, pre­sa, in special tabloidul The Daily Mail, a inceput o cam­pa­nie impotriva curentului, cu articole de genul Cultul emo, un semnal de alarma pentru parinti sau De ce niciun copil nu e in siguranta in fata si­nis­tru­lui curent emo.

Totul a inceput dupa ce, in septembrie anul trecut, Hannah Bond, o adolescenta de 13 ani din Kent, s-a span­zurat in dormitorul ei. Cunoscutii o stiau ca pe o fata populara si vesela, dar se pare ca lucrurile s-au schimbat dupa ce Hannah a devenit emo.

Presa si anchetatorii au legat sinuciderea fetei de me­sajele transmise de versurile trupei sale preferate, My Chemical Romance. Aceasta este una dintre cele mai cu­noscute formatii catalogate drept emo, in ciu­da fap­tu­lui ca membrii sai neaga constant apro­pierea lor de acest gen. Formatia americana isi arata, intr-un mesaj postat pe site-ul lor, regretul pentru moartea adoles­cen­tei, insa subliniaza: "(Am fost) intotdeuna impotriva violentei si sinuciderii. Una dintre misiunile noastre este de a ne alina, sprijini si consola fanii. Mesajul si tema albumului The Black Parade sunt legate de spe­ranta si curaj". Ultimul album My Che­mi­cal Ro­mance, The Black Parade, spune po­ves­tea unui bar­bat care moare de cancer. Refrenul celei mai cunoscute piese de pe album, Welcome to the Black Parade este: "We’ll carry on,/We’ll carry on/And though you’re dead and gone believe me/Your memory will carry on" ("Vom merge mai departe,/Vom merge mai de­parte,/si chiar daca esti mort, crede-ma/ Amintirea ta va dainui").

"Versurile lor par sa fie asociate cu depresia si au­tomutilarea si sunt socata cand le ascult", spune mama unei fete emo de 11 ani care asculta My Che­mi­cal Romance, citata de Daily Mail.

Fanii formatiei s-au aratat revoltati de acuzatiile adu­se favoritilor lor. "Mi se pare dezgustator ca oamenii ingusti la minte presupun ca muzica are o influenta atat de mare, incat cineva sa se sinucida din cauza ei. Nu e ca si cum My Chemical Romance spun «Hai copii, mergeti si sinucideti-va, e distractiv». Ideea de suicid a fost intotdeauna glorificata, chiar si in filme (...) Eu si multi dintre prietenii mei ascultam My Chemical Romance si suntem niste oameni fericiti cu vieti fericite", scrie LuvMark, un utilizator al unui site de stiri din muzica.

Pe 31 mai, sute de fani My Chemical Romance s-au adunat in Londra pentru a protesta impotriva "jur­na­lis­mu­lui prost documentat care risca sa promoveze ste­reo­tipuri iresponsabile". Protestul a fost unul pasnic, iar unii adolescenti au venit chiar insotiti de parinti. Pro­tes­ta­tarii au purtat pancarte cu mesaje pozitive ("Alege viata!"), au scandat "Nu dati vina pe My Chemical Ro­mance!" si au cantat versuri ale formatiei, ca "Nu mi-e tea­ma sa traiesc".

Una dintre participantele la protest, Sophie, o emo de 14 ani din Tara Galilor, le-a povestit jurnalistilor de la The Guardian ca a avut prieteni care s-au automutilat, dar pentru ca aveau probleme in familie, nu din cauza cu­rentului sau a muzicii. Cat despre sinucidere, fata spune ca "este o decizie serioasa. Ar fi chiar o in­sul­ta pentru victime sa spui ca moartea lor s-a dato­rat muzicii pe care o asculta".

Dan Laughey, autorul unui studiu numit Music and Youth Culture (Muzica si cultura tinerilor) con­si­de­ra ca emo este un curent, in principiu, inofensiv. Lau­ghey spune, citat de BBC, ca "pentru majoritatea fani­lor muzica emo este un fel de supapa care ii elibe­re­aza de toata energia negativa si emotia din ei". Ca raspuns la proteste, Daily Mail a spus intr-un co­mu­nicat: "Modul in care Daily Mail a acoperit miscarea emo a fost echilibrat, retinut si, mai ales, in inte­re­sul publicului. Au existat preocupari sincere legate de ancheta referitoare la fata emo de 13 ani, Han­nah Bond, care s-a automutilat si apoi s-a sinucis in mod tragic".

Mexic: Sa-i omoram pe toti!

Nu doar in Marea Britanie cultura emo a inceput sa tina prima pagina a ziarelor. In Mexic, adeptii emo au fost agresati de grupuri de tineri, asa-numitii antiemo, care s-au aratat revoltati ca emo "imprumuta" semnele distinctive (frizura, vestimentatie) ale altor subculturi, cum ar fi punk sau rock. Multi spun insa ca adevarata cauza este homofobia, efeminatii emo enervandu-i la culme pe mexicanii macho.

Anul acesta, pe 7 martie, 800 de tineri au colindat stra­zile orasului Queretaro in cautare de emo. Fil­mu­le­tele cu emo batuti au facut inconjurul televiziunilor si In­ter­netului, unde au fost urmate de comentarii ca: "Ha, ha, ha, muriti! Daca tot vreti sa muriti, o sa va aju­tam noi!" sau "Acum, ca i-am batut, nu ne mai ra­ma­ne decat exterminarea! Sa-i omoram pe toti!".

Atacurile au fost anuntate si pregatite tot online, pe numeroasele siteuri antiemo din Mexic. Unul dintre aces­tea este www.noemo.net, unde accesul este in­ter­zis cainilor si copiilor emo, si unde se spune: "Sunt multi care promoveaza toleranta. E bine sa fim toleranti, dar in toate exista o limita. Si cei emo, chiar daca nu credeti, fac pe oricine sa revina la instinctele in­to­lerante".

"Pentru noi e periculos sa mai iesim afara", de­cla­ra pentru www.time.com Santino Bautista, un licean emo. "Urla la noi, ne scuipa, arunca cu lucruri in noi. E foarte multa ura." La randul sau, editorialistul Hugo Garcia a scris in cotidianul Milenio: "Pericolul este ca ura sa se infiltreze din ce in ce mai mult in societatea mexicana. Sa nu uitam ca violentele ge­ne­rate de intoleranta duc la fascism".

“Traim intr-o lume a indiferentei”

Liliana Ionescu, profesoara in Drobeta-Turnu Se­ve­rin si unul dintre membrii de baza ai forumului pro­fe­so­ri­lor de pe site-ul Ministerului Educatiei, crede ca pro­ble­mele emotionale in randul tinerilor sunt rodul haosu­lui existential: “Pe fondul problemelor sociale apar pro­blemele emotionale la adulti si numarul crescut al sinuciderilor confirma acest aspect ce tinde sa de­vina un flagel, dar cei mai afectati de in­stabi­li­ta­tea economica, legislativa si culturala sunt tinerii”. De asemenea, considera ea, copiii sunt victima indi­fe­rent]ei: “Traim intr-o lume a indiferentei - dascalului si este uneori indiferent daca cel din fata sa inves­tes­te in dezvoltare personala sau nu, ridica din umeri daca elevul fumeaza sau se drogheaza, so­cie­tatea ramane impasibila la viciile tinerilor si nu mai exista opinie publica. Guvernul nu creeaza lo­curi de munca, scoala este incapabila sa introduca ordine si disciplina, este incapabila sa transmita va­lori morale si spirituale, mass-media serveste une­ori interesele celor putini in detrimentul celor multi si nu face educatie; biserica ramane undeva, intr-un con de umbra; preotii nu mai sunt preoti, lacasele de cult fiind expuse pericolului de a ramane in pa­ra­gina”.

Slabiciunea emotionala a tinerilor poate fi deter­mi­na­ta de neglijenta familiei: “Daca parintele sau tuto­re­le nu isi face timp pentru a se apropia de propria-i odrasla, strada sau anturajul, calculatorul sau scoa­la (pentru ca intra la activitatile de risc, deoarece aici se fumeaza, se chiuleste in grup, se cultiva uneori violenta etc.) vor domina personalitatea in for­mare a preadolescentului sau a adolescentului”.

O alta problema pe care o subliniaza Liliana Io­nes­cu este lipsa alternativelor de petrecere a timpului li­ber: “Tinerii nu au cu ce sa-si umple timpul liber. In oras­[ul meu, Drobeta-Turnu Severin, nu avem decat cladirea teatrului, cinematografele sunt in paragina, filarmonica sau teatru de opereta nici vorba, doua sta­dioane in care nu au acces decat cei din clu­buri sportive... Raman cluburile Internet, salile de biliard si discotecile...”.