De același autor
Motto: "De la Adam se crede ca Dumnezeu e în cer,
omul pe pamant si Dracu dedesubt. Ce ar fi daca
s-ar putea vedea ca traim cu totii împreuna!"
Constantin Brancusi
Dualismul religios
"La început era peste tot numai apa. Singur Dumnezeu si cu Dracul umblau pe deasupra." Asa încep legendele cosmogonice romanesti, cu Dumnezeu si Dracul (ambii cu majuscula) planand pe deasupra apelor haotice primordiale. "«Cum te cheama pe tine?», zice Dumnezeu. «Nefartate», zice Dracul. «Dar pe tine?», întreaba Dracul. «Pe mine ma cheama Fartate», zice Dumnezeu. «Haide s-om face pamant», zice Dumnezeu. «Haide», zice Nefartate. «Baga-te în mare si ia pamant în numele meu», zice Dumnezeu. Nefartate se baga sin maret si zice: «Iau pamant în numele meu, nu într-al tau»" etc.(1)
Este o tipica legenda cosmogonica dualista. Lumea este creata prin conlucrarea, dar si prin înfruntarea dintre Dumnezeu si Diavol. Mai mult decat atat, existenta acestei lumi bipolare este zi de zi asigurata de înfruntarea dintre cele doua entitati supranaturale antagoniste. Legenda cosmogonica este produsul unei mentalitati mitice dualiste si este, la randul ei, producatoare de mentalitate mitica dualista. Pentru ca legenda cosmogonica este cheia de bolta a întregului sistem mitologic. Ceea ce este Constitutia, legea fundamentala, pentru celelalte legi, este legenda cosmogonica pentru celelalte legende. Si asta pentru ca legenda cosmogonica este legenda fundamentala. Ea instaureaza pattern-ul mental care guverneaza asupra întregului sistem mitologic. Cu alte cuvinte, cosmogonia dualista genereaza o mitologie dualista. Foarte multe ecuatii din mitologia romaneasca se bazeaza pe înfruntarea dintre doua entitati mitice antagoniste: Sf. Ilie vs. Dracul, Sf. Sisoe vs. demonita Avestita, Sf. Haralambie vs. demonul bolii Ciuma, Solomonarul vs. balaurul, Sf. Gheorghe vs. balaurul etc.
Fata de monoteismul constrangator, dualismul este un principiu ordonator mai lax si mai popular, fiind mai usor de perceput. Intr-o lume dualista, guvernata de fenomene bipolare (zi-noapte, cald-frig, bine-rau, viata-moarte, ordine-haos), Dumnezeu nu poate sa existe singur, fara perechea sa maligna. In plus, lumea este mai usor de explicat si de înteles printr-o grila dualista. Principala întrebare la care trebuie sa raspunda orice doctrina religioasa este Unde malum? ("De unde vine raul?") Daca Dumnezeu este omnipotent si omniscient, unic si perfect, cum se face ca a creat o lume imperfecta? Cum au aparut pe lume moartea, durerea, întunericul, frigul, seceta, cutremurele, furtuna etc.?! Spre deosebire de monoteism, dualismul nu are probleme sa explice pe limba poporului originea raului din lume. Scenariul mitic este extrem de simplu: Dumnezeu este cauza tuturor lucrurilor bune, iar Diavolul a tuturor lucrurilor rele.
Daca miturile dualiste sunt atat de importante în economia mitologiei folclorice romanesti (si balcanice), atunci - evident - este importanta si originea lor. Iar problema aparitiei dualismului religios din sud-estul Europei a fost una foarte controversata în randul savantilor europeni înca de la jumatatea secolului al XIX-lea.
Gaster & Hasdeu
In cultura romana, aceasta problema a fost pentru prima data ridicata, aproape simultan, de doi mari savanti: B.P. Hasdeu(2) si Moses Gaster(3). Ei au sustinut ca dualismul religios iranian, mazdeismul, a supravietuit prin maniheism (sec. III s.u.) si prin diverse secte neo-maniheiste: paulicianism (secolele VIII-IX), bogomilism (secolele X--XIV) s.a. Bogomilismul a fost întemeiat la sud de Dunare de un eresiarh bulgar, popa Ieremia Bogomil (927-968). In secolele urmatoare, fiind persecutati, bogomilii s-au raspandit spre vestul Europei, în Bosnia si Croatia, în nordul Italiei (patarini, de la cartierul milanez Patara), în sudul Germaniei (cathari, de la gr. katharos = "curat, pur") si sudul Frantei (albigenzi, de la orasul Albi, victime ale cruciadei de la începutul secolului al XIII-lea). De asemenea, Gaster si Hasdeu au sustinut ca - prin scrierile si legendele lor apocrife - bogomilii au influentat cultura traditionala a romanilor si slavilor de la nord de Dunare(4).
Cu siguranta ca Gaster a vrut sa revina asupra subiectului pentru a-l detalia. In spatiul romanesc nu va reusi, pentru ca în 1885 va fi expulzat din tara. Vestea expulzarii i-a parvenit în timp ce lucra la un articol privind jurnalul de calatorii în Europa al boierului Dinicu Golescu. La sfarsitul articolului Gaster nota urmatoarele, pe 17 octombrie 1885: "Ma opresc aici, fiind expulzat din tara. Urmarea si sfarsitul la întoarcere". Era ironic savantul sau naiv? Gaster nu se va mai întoarce niciodata în Romania decat în vizita.
Totusi, Gaster va reveni foarte curand asupra influentei bogomilismului în folclorul religios romanesc si în general în cel est-european. Stabilit la Londra, Gaster a fost invitat în primavara anului 1886 sa tina la Universitatea din Oxford mai multe prelegeri. Ele l-au impresionat pe celebrul filolog Max Müller, astfel ca prelegerile au fost publicate peste un an în volum(5). Cel mai lung si mai complex capitol din volum trateaza problema dualismului religios în sud-estul Europei: The Bogomilism: Its Spread and Influence. The Apocrypha of the Old Testament. Gaster a trecut în revista legendele apocrife, plasmuite sau doar colportate de bogomili, care probabil au influentat mitologia populara a zonei.
Nicolae Cartojan
In perioada interbelica, Nicolae Cartojan a consemnat succesul deosebit de care s-a bucurat teoria celor doi savanti de la sfarsitul secolului al XIX-lea: "Parerea lui Gaster si Hasdeu a trecut apoi la toti istoricii nostri literari"(6). Totusi, nu toti cercetatorii romani au fost de acord cu teoria bogomilica a dualismului din folclorul romanesc. Obiectii importante a ridicat D. Russo în cartea sa din 1907, care se referea înca din titlu la "pretinsul bogomilism" al textelor eschatologice publicate de Hasdeu în Codex Sturdzanus(7). Avand acces la exceptionala carte a savantului bulgar Iordan Ivanov despre Cartile si legendele bogomililor (Sofia în 1925), Cartojan si-a manifestat rezerve fata de unele excese ale teoriei influentei bogomilice, dar n-a abandonat-o.
Ca argument al calatoriei textelor bogomilice în spatiul cultural nord-dunarean, Cartojan a publicat un Indice de carti oprite (mss. BAR nr. 1.570), tradus în romaneste "de pre limba sloveneasca" pe la 1667. Printre "cartile ceale mincinoase pre care nu se cade a le tinea si a le ceti direptu credinciosii Hristiani", sunt nominalizate mai multe texte apocrife bogomilice, precum si texte scrise de chiar "popa Eremia sBogomilt bulgarescul". Si Hasdeu publicase un Index librorum prohibitorum similar, din secolul al XVI-lea, continand de asemenea texte bogomilice.
Nu numai ca N. Cartojan nu a abandonat teoria influentei bogomilice, dar chiar a perfectionat-o, mergand pe urmele etnologului german Oskar Dähnhardt(8). Comentand legenda cosmogonica dualista (prezentata la începutul acestui studiu), Cartojan a observat existenta a doua motive mitice distincte: 1) Lumea apare prin conlucrarea dintre Dumnezeu-Fartate si Diavol-Nefartate - un principiu dualist tipic pentru religia iraniana, în care cosmosul ia nastere prin înfruntarea fratilor divini antagonisti Ormuzd (zeul luminii si al binelei) si Ahriman (zeul întunericului si al raului); 2) Celalalt motiv mitic este cel al apelor primordiale si al plonjonului cosmogonic. Acest "motiv oceanic" - constata Cartojan - "este impropriu iranienilor, care nu cunosc marea. El vine însa din India". Solutia bogomilica se pastreaza la capatul calatoriei motivului mitic, dar la începutul ei Cartojan propune o solutie combinata, indo-iranica: "Motivul oceanic din India a emigrat în Iran, unde s-a întretesut cu motivul dualist. El a fost apoi în aceasta forma împrumutat de sectele eretice ale crestinismului, care furnicau pe pamantul Asiei Mici în primele veacuri ale crestinismului (gnostici, mandei, manihei). Aceste secte au prelucrat legenda indo-iranica, dandu-i forma crestina si au transmis-o mai departe bogomililor".
In fine, citandu-l din nou pe Oskar Dähnhardt, Cartojan propune si un alt posibil traseu al calatoriei motivului mitic. Centrul originar al acestor legende a fost probabil Iranul dualist, dar ele ar fi putut sa patrunda în Europa Rasariteana nu prin "propaganda bogomilica" din Balcani, ci prin "stapanirea mongola din Evul Mediu, care se întindea peste toate popoarele, din Rusia pana în Asia Nordica, marile cai de comert care de timpuriu au legat podisul Asiei Centrale de tinuturile Marii Negre si în sfarsit coloniile iranice, emigrate în diferite provincii ale Rusiei sudice".
Candrea & Turdeanu
Un rol deosebit în istoria problemei l-a jucat folcloristul I.-A. Candrea, care a atras atentia (în 1923 si 1928, deci înaintea lui Cartojan) asupra motivului indian al plonjonului cosmogonic si asupra raspandirii legendelor cosmogonice dualiste în Europa si Asia(9). El a pregatit în rezumat teoria lui Cartojan, care l-a citat în cartea sa din 1929, dar cumva doar în treacat.
Emil Turdeanu, discipolul (si ginerele) lui Nicolae Cartojan, a continuat directia de cercetare a maestrului sau. A facut-o de la Paris, internationalizand (împreuna cu Gaster si Eliade) problema în discutie. El a publicat carti importante privind raspandirea si influenta textelor apocrife în cultura veche romana si slava, în încercarea sa de a stabili "les vrai apocryphes bogomiles" fata de "les apocryphes pseudo-bogomiles"(10).
Lucian Blaga
Un eseu extrem de interesant a scris Lucian Blaga, într-o epoca de restriste pentru el, candva între anii 1945 si 1960. Intitulat Fartate si Nefartate, eseul este important, desi e de mica întindere si a fost publicat postum(11). Blaga a pus accentul pe gradul de rudenie dintre Dumnezeu si Diavol. Parintele celor doi frati supranaturali - nota filozoful - "ar trebui sa aiba, fireste, si în substanta sa un amestec de bine si de rau".
O observatie noua si esentiala în eseul lui Blaga este prezenta omului în ecuatia cosmica. O ecuatie în care pareau sa-si gaseasca locul doar Dumnezeu si Diavolul. Izbanda în lupta perpetua dintre cele doua principii cosmice "atarna în buna parte - spunea Blaga - de hotararea omului de a da concursul sau luminii sau întunericului". Este aici esenta mentalitatii mitico-rituale participative din cultura traditionala în general si din cea romaneasca în special(12).
In fine, Blaga a observat faptul ca dualismul religios de origine bogomilica, venind de la sud de Dunare într-o epoca în care "tarile romanesti de abia mijesc", nu a creat la romani o doctrina teologica propriu-zisa (fie ea si eretica), ci doar a fecundat mitologia populara si folclorul religios. Dualismul religios a luat la romani "o înfatisare mai domoala", fiind "eres visat, iar nu eres organizat". "Pentru noi din foarte multe pricini în acel secol departat nu batea înca ceasul gandirii, care sa fi luat în raspar gandirea conformista impusa de biserica. Din alte multe pricini - conchide cu tristete Blaga - acest ceas nu avea sa bata nici mai tarziu".
Mircea Eliade
In 1939 Mircea Eliade a observat faptul ca lucrarea lui Nicolae Cartojan, Cartile populare în literatura romaneasca, "se revendica" de la cartile lui Gaster si Hasdeu, Cartojan fiind "cel mai harnic si mai merituos continuator" al acestora. "Drumul fusese taiat de cei doi ilustri pionieri, Hasdeu si Gaster." "Indeosebi de Gaster", conchidea sec Eliade. Nicolae Cartojan - scria Eliade în 1939 - "a trebuit sa tina seama" de faptul ca "pozitiile teoretice ale folclorului, etnografiei si literaturii populare s-au modificat din vremurile cand scriau Hasdeu si Gaster"(13).
La randul sau, Mircea Eliade - cand a reluat problema bogomilismului dupa 20 de ani - a trebuit si el sa tina seama de modificarile survenite din vremurile cand scria Cartojan. Amplul studiu Satana si bunul Dumnezeu: Preistoria cosmogoniei populare romanesti a fost datat de Eliade ca fiind scris în perioada 1951-1961 si a fost publicat la Paris în 1970(14). Istoricul religiilor a adus temei în discutie contributii esentiale. Printr-o abordare comparativa, el a refacut uriasa raspandire geo-culturala a legendelor cosmogonice de factura dualista: Iranul preislamic, India ariana si preariana, Europa de Sud-Est, Rusia, Ucraina, Polonia si alte tari slave, tarile baltice, zona uralo-ugriana si cea mongolo-altaica, America de Nord, Asia de Sud-Est etc. In al doilea rand, printr-o abordare morfologica, Eliade a desfacut scenariul mitologic în motivele mitice componente: dualismul principiilor antagonice, consangvinitatea între Dumnezeu si Diavol, apele haotice primordiale, plonjonul cosmogonic, "oboseala (fizica si mentala) a lui Dumnezeu" (Deus otiosus), ajutoarele mitice ale lui Dumnezeu (arici, albina, mistret, pasari) etc.
In fine, printr-o abordare istorica, Eliade a încercat sa stabileasca originea si modul de raspandire a legendelor de acest tip în sud-estul Europei. El nu a eliminat în totalitate teoria bogomilica (propusa de Gaster si Hasdeu) si deci originea indo-iraniana a legendei (propusa de Dähnhardt, Candrea, Cartojan), dar si-a manifestat serioase rezerve fata de aceasta solutie. Si asta în primul rand datorita unui dublu paradox. In unele zone cu influente bogomilice (Serbia, Bosnia, Hertegovina) nu sunt atestate astfel de legende. In schimb, în unele zone fara influente bogomilice (Rusia, Ucraina) sunt atestate legende de acest tip. Eliade a avansat (cu argumente pro si contra) cateva posibile ipoteze alternative. El a luat de pilda în considerare solutia explicarii bogomilismului "prin preexistenta unui puternic dualism religios la vechii slavi".
O alta solutie luata în discutie de Mircea Eliade este originea "central-asiatica" a mitului, avand în vedere faptul ca el este foarte prezent "la popoarele turco-mongole din Asia Centrala". În acest caz, "nu peisajul oceanic sdin Indiat a inspirat motivul scufundarii cosmogonice, ci mai degraba imaginea marilor lacuri din Asia septentrionala". În fine, Eliade nu a exclus nici solutia "autohtonista". "Apriori - scria Eliade -, nu este exclus ca anumite credinte «dualiste» difuzate în Balcani si în regiunile carpato-dunarene sa reprezinte resturi de credinte religioase ale substratului traco-scitic". El a presupus ca acest arhaic mit cosmogonic - contaminat probabil si "cu elemente dualiste, maniheiene si bogomilice" - ar putea face parte "din patrimoniul religios al populatiilor protoistorice ale Europei de Sud-Est".
Romulus Vulcanescu
În 1985 Romulus Vulcanescu a preluat solutia "autohtonista", transformand posibilitatea (formulata de Eliade) în certitudine. "Fara sa exercite o influenta globala si profunda" asupra mitologiei populare romanesti - conchide Vulcanescu -, bogomilismul doar "s-a altoit" în Evul Mediu pe "stravechiul dualism protodac, dac si chiar daco-roman".
Din pacate, spiritul national-comunismului din anii ‘80 si-a lasat amprenta pe discursul etnologului. O tafna nationalista prost mascata razbate din toti porii textului: "S-a sustinut pe nedrept - conchide Vulcanescu - ca aceasta creatie se datoreste unui dualism strain, care a patruns în cultura romana de la sud si de la rasarit, din oficinele ereziei bogomilice. Nu era nevoie ca paralelismul dualist, care se reflecta permanent în creatia mitica romaneasca, sa fie importat din afara, deoarece dualismul popular a fost si este o componenta spirituala a mentalitatii mitice la autohtoni în etape tot mai evoluate"(15).
Ioan Petru Culianu
Propunand prea multe solutii, Mircea Eliade nu a reusit de fapt sa impuna nici una. Este vorba, dupa parerea mea, de un cvasi-esec. Unul pe care Ioan Petru Culianu a încercat mai tarziu sa-l evite. Discipol al lui Mircea Eliade si al lui Ugo Bianchi (mare specialist în dualism religios)(16), era aproape inevitabil ca I.P. Culianu sa ajunga sa se ocupe la randul sau de aceasta tema.
Dar Culianu a adoptat o strategie complet diferita de cea a lui Eliade. El a decis ca nu îl intereseaza (ca pe Gaster, Hasdeu s.c.l.) nici originea motivelor mitice în discutie, nici "culoarul" pe care ele au calatorit dintr-un spatiu cultural si cultual în altul. Pentru Culianu dualismul religios a fost mereu "reinventat" în diferite locuri si în diferite forme. "Dualismul - conchide el - nu este pur si simplu o doctrina ce se poate mosteni, ci un proces de gandire care, odata pus în miscare, produce de la sine o infinitate de variante perfect previzibile, plecand de la o simpla analiza logica". Studierea acestui proces mental a facut obiectul unor carti devenite de referinta(17).
Totusi, în 1984, într-un dialog purtat la Universitatea din Groningen, l-am provocat pe Culianu sa se refere la teoriile privind dualismul mitologic romanesc formulate de Gaster si Hasdeu si apoi de Cartojan si Eliade. "Prezenta bogomilismului în cultura populara romaneasca - mi-a raspuns el - este imponderabila si nu poate fi masurata sau demonstrata cu precizie." Totusi, dupa cateva fraze, Culianu a cuantificat ceea ce sustinuse ca "nu poate fi masurat". Intre o pozitie "maximalista" si una "minimalista", Culianu a ales-o pe cea din urma: "Cred ca urmele bogomilismului în cultura populara romana sunt nule". "In cazul cufundarii cosmogonice - a conchis Culianu -, e mai plauzibil sa credem ca motivul provine si pe teritoriul romanesc din mitologiile turco-tatare"(18). Deci, pus sa aleaga, Culianu a preferat solutia "central-asiatica", pe care Cartojan si Eliade o considerasera ca fiind posibila.
Cateva concluzii
Dupa cum se vede, eseul meu nu este propriu-zis despre Moses Gaster. Este totusi dedicat marelui savant. Si asta pentru ca sunt anumite domenii în care Gaster a fost pionier, deschizand o poarta si indicand un drum de parcurs. Aceasta a fost si situatia problemei dualismului religios si a influentei bogomilismului în cultura traditionala romaneasca. Pe drumul deschis de Gaster si Hasdeu au pasit savanti de marca, încercand sa ofere solutii plauzibile la o problema esentiala pentru etnologia religioasa romaneasca. Dupa 130 de ani de dezbatere academica, problema originii dualismului religios în mitologia folclorica romaneasca a ramas practic nerezolvata. Ecuatia îsi asteapta în continuare solutia. Aventura intelectuala, initiata în urma cu aproape un secol si jumatate de Gaster si Hasdeu, continua si azi.
1. Elena Niculita-Voronca, Datinele si credintele poporului roman, Cernauti, 1903, p. 2.
2. B.P. Hasdeu, Cuvente den batrani, Tom II, Bucuresci, 1879.
3. M. Gaster, Literatura populara romana, Bucuresti, 1883. Gaster a tratat problema influentei bogomilismului în literatura romana veche cu cativa ani înainte de aparitia volumului.
4. Vezi supravietuirea "pavlichenilor" sud-dunareni în unele sate din Campia Romana, precum în satul Popesti-Pavlicheni de la sud de Bucuresti.
5. M. Gaster, Ilchester Lectures on Greeko-Slavonic Literature and its Relation to the Folk-Lore of Europe During the Middle Ages, London, 1887.
6. Nicolae Cartojan, Cartile populare în literatura romaneasca, Vol. I, Bucuresti, 1929.
7. Dem. Russo, Studii bizantino-romane. Textele eshatologice din Codex Sturdzanus si pretinsul lor bogomilism, Bucuresti, 1907.
8. Oskar Dähnhardt, Natursagen, Band I, Leipzig & Berlin, 1907, p. 36.
9. I.-A. Candrea, Facerea lumii, în Adevarul Literar si Artistic, nr. 127, 1923 si Idem, Iarba fiarelor, Bucuresti, 1928.
10. Émile Turdeanu, Apocryphes Slaves et Roumains de l’Ancien Testament, E.J. Brill, Leiden, 1981. Capitolul Apocryphes bogomiles et apocryphes pseudo-bogomiles l-a publicat initial în Revue de l’Histoire des Religions, Tome 138, Paris, 1950.
11. Lucian Blaga, Isvoade, Minerva, Bucuresti, 1972, p. 207.
12. Am încercat la randul meu sa prezint aceasta ecuatie tripartita (Dumnezeu-Om-Diavol) în lucrari în care am comentat dualismul religios în manifestarile mitico-rituale romanesti. Vezi A. Oisteanu, Ordine si Haos. Mit si magie în cultura traditionala romaneasca, Polirom, Iasi, 2004.
13. M. Eliade, Cartile populare în literatura romaneasca, în Revista Fundatiilor Regale, 1939.
14. M. Eliade, De Zalmoxis à Gengis-Khan, Payot, Paris, 1970.
15. R. Vulcanescu, Mitologie romana, Ed. Academiei, Bucuresti, 1985, pp. 233-234 si 34-344.
16. Vezi Ugo Bianchi, Il dualismo religioso, Roma, 1958.
17. I.P. Culianu, Les Gnoses Dualistes d’Occident, Plon, Paris, 1990 si Idem, The Tree of Gnosis, Harper Collins Publishers, 1992.
18. I.P. Culianu în dialog cu A. Oisteanu, Despre gnosticism, bogomilism si nihilism, în Revista de Istorie si Teorie Literara, nr. 3, 1985 sau A. Oisteanu, Mythos & Logos, Nemira, Bucuresti, 1998.
* Prelegere tinuta la Universitatea Ebraica din Ierusalim, în cadrul conferintei internationale cu tema: Moses Gaster - Scholar, Rabbi, and Zionist Leader (Ierusalim, 28-30 noiembrie 2006).
