ANUL XXXVI (1644) (12 august 2025)

 Cei care îl cunosc pe Horațiu Mălăele știu că inspirația, improvizația genială de care e capabil, a fost mereu partea lui tare, dublată însă de muncă și meșteșug.

Excelență – ca de obicei – în portofoliul celor de la Humanitas Fiction. Iată, în survol, câteva dintre titlurile recente și numai bune de citit în această (încă) vară.

Stația experimentală de cercetare pentru artă și viață este un proiect colectiv inițiat în 2021 de un grup de artiști, curatori, teoreticieni, economiști și alți lucrători culturali.

Volumul Gabrielei Adameșteanu servește ca un memento dureros al faptului că nu putem merge mai departe fără a ne așeza la masă cu trecutul nostru.

Detaliile e un roman despre iubire și prietenie, dar şi despre nevoia de a ne înțelege și defini  pe noi înșine, scris de o mână care stăpânește foarte bine nuanțele şi caută autenticitatea.

Chestiunea mai gravă este că, mai nou, „narațiunile” sunt propagate masiv și prin contribuția platformelor de inteligență artificială, în special atunci când e vorba de subiecte politice.

 De fapt, negocierile propriu-zise care vor urma discuțiilor din Alaska nu vor fi despre teritorii, ci despre garanțiile oferite Ucrainei, pentru a nu se repeta 2014 sau invazia din 2022.

Dintre reacțiile la articolul publicat în numărul trecut, una mi-a atras atenția în mod deosebit: că ne lipsește o mare narațiune pozitivă cu care să luptăm împotriva dezinformării.

Domnul Bolojan înaintează pe sârmă și, din păcate, sârma aceasta e de proastă calitate, din producție autohtonă.

Nu este adevărat că epoca lui Ion Iliescu a trecut și că este irelevantă în prezent. Dimpotrivă. Este cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra națiunii române.

Fără reforme ne aflăm în pragul unei catastrofe fiscale. Bugetul de stat este o pungă cu bani scolfâlcită, iar plata facturilor se face pe datorie.

Vasile Popovici, diplomat, scriitor, profesor universitar, fost deputat, primul președinte al Societății Timișoara, a evocat pentru Revista 22 câteva dintre întâlnirile cu Ion Iliescu.

Liniile acestei „reforme” conturează nu o economie la buget, ci un scenariu clasic de captură a unui serviciu public, o „instituționalizare a retragerii statului”.

Nimeni nu l-a plâns, nimeni nu l-a regretat. Nici pic de emoție, deșertul nepăsării. Funeraliile lui Iliescu au arătat încă o dată adevărata față a PSD.

Ion Iliescu a fost aproape întotdeauna cu puțin depășit de „valul” istoriei. N-a fost complet orb înaintea istoriei în devenire, ci doar miop. O miopie dictată ideologic.