De același autor
15 august este ziua în care agenția de evaluare financiară Fitch va publica decizia sa de rating pentru România, de care depinde stabilitatea financiară, fiscală și economică a țării. Vom afla și concluziile întâlnirii din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin, care însă par deja inacceptabile pentru Ucraina.
Tradiția populară de la noi, asociată zilei de Sânta Maria Mare, sugerează că este interzis să mergi înapoi. O privire aruncată asupra scenei politice românești dezvăluie însă o ignorare a acestei tradiții. Multe dintre reformele asumate, e drept, la modul general, în negocierile de formare a Guvernului sunt astăzi fie amânate, fie ignorate, fie scoase pur și simplu din calendarul guvernării.
Problema momentului este confuzia care acoperă viitoarele măsuri de recalibrare a economiei. PSD împrăștie critici, arată nesiguranță și pare să nu înțeleagă momentul critic în care se află economia românească.
Realitatea e că ne aflăm, de ceva vreme, în pragul unei catastrofe fiscale. Bugetul de stat este o pungă cu bani scofâlcită, care are nevoie permanentă de realimentare din piețele financiare pentru a plăti cheltuielile obligatorii, cum ar fi salarii și pensii.
Guvernanții ultimilor doi ani au ignorat realitatea economică și fiscală, în ciuda avertismentelor severe ale arbitrului bugetului, Consiliul Fiscal. Efectul cheltuirii iraționale a banului public? Datoria și dobânzile asociate acesteia au crescut rapid, punând astfel o presiune incomodă asupra bugetului de stat. Această cheltuială, care singură ar fi asigurat un deficit de 2,1% din PIB, este în expansiune și pune sub semnul întrebării orice altă încercare a guvernului de a asigura bani pentru investiții. Logic, pentru a finanța integral programul „Anghel Saligny”, Guvernul are nevoie de bani, deci trebuie să se împrumute. Și pensiile sunt finanțate din împrumuturi, deoarece banii colectați sunt insuficienți. În ciuda unor transferuri masive din bugetul de stat, deficitul a depășit, în șase luni, un miliard de euro (5,4 miliarde de lei). Cu ratingul aruncat la gunoi, statul nu se va mai putea împrumuta și atunci spune adio programului „Anghel Saligny”.
Până la urmă, testul suprem al bunei guvernări este măsura în care aceasta asigură bunăstarea oamenilor. În absența unor măsuri care să stimuleze economia, aceasta a fost obținută prin împrumuturi și cu bani europeni. Dar orice familie știe că, atunci când îți finanțezi cheltuielile pe credit, vine un moment al scadenței. România a ajuns la un salariu mediu peste cele din Ungaria, Grecia sau Portugalia, însă această bunăstare relativă a fost finanțată din piețele financiare.
Soluțiile menținerii unei bunăstări relative, ale evitării unui colaps financiar și economic sunt anularea pomenilor, introducerea criteriilor de performanță în activitatea profesională a bugetarilor, anularea privilegiilor castelor și, important, reevaluarea companiilor statului.
Din păcate, aproape toate măsurile, logice, urgente și normale, de a tăia din beneficiile asigurate prin pomeni s-au izbit de un zid de nemulțumire. Profesorii nu vor să muncească două ore în plus, deși învățământul nostru este campion european la analfabetism funcțional și abandon școlar. Magistrații insistă să-și mențină pensiile mari, plătite din buget, și le vor cu 15 ani mai devreme decât restul lumii. Nimeni nu le recomandă să-și plaseze bani în fonduri private de pensii, pe care și le-ar permite fără probleme din salariile mult peste media țării.
Mai nou, încercarea de a readuce Pilonul II de pensii la normalitatea care l-a definit, aceea de a completa veniturile seniorilor retrași din activitate, este respinsă nervos de multă lume. Mulți își închipuie că acest fond este un fel de depozit la termen, de care dispui cum vrei, când vrei și cât timp ai chef. Faptul că două treimi din banii fondurilor de pensii din Pilonul II finanțează bugetul statului, prin împrumuturi, nu contează. Deși ar trebui să conteze. Pentru că într-un final nefericit în care statul nu se mai poate împrumuta, în care ratingul alunecă la „gunoi”, atunci devalorizarea leului, inflația și scumpirea creditării vor afecta toată suflarea României.
În esență, orice reformă care ar putea evita ceea ce pare a fi o catastrofă economică este respinsă, criticată și considerată inoportună, uneori chiar de unii membri ai coaliției de guvernare.
Dar fără un program complex de reforme, care să corecteze aberațiile, să impulsioneze economia și să asigure finanțarea cheltuielilor statului, nu vom reuși să plătim salariile și pensiile peste doi-trei ani. De fapt, le vom plăti, dar riscăm să trăim cu o monedă slabă, devalorizată, care nu va mai cumpăra 100 de euro cu 500 de lei. Și atunci salariile medii care echivalează acum cu 1.000 de euro ar putea valora doar 700 de euro sau 500 de euro. Cine știe care va fi prețul real al refuzului reformelor esențiale pentru bunăstarea noastră, sub pretextul menținerii unor privilegii dobândite în ani electorali de diverse categorii sociale?
Un lucru e cert: prețul amânării reformelor va fi plătit de noi toți. Și ar mai trebui să regretăm acum că n-am intrat în zona Euro, unde n-am fi fost victimele devalorizării unei monede în criză severă și ne-am fi păstrat, măcar, valoarea economiilor. //
