De același autor
Toate au fost cu scântei, din cauza pozițiilor divergente politic și moral: Ion Iliescu își urmărea planurile legate de prezervarea puterii, intelectualii din jurul Proclamației, la care aderaseră zeci de mii de oameni, urmăreau construirea unei lumi noi, fără comunism. Ce nu se poate uita a fost un ordin de arestare care îi viza pe George Șerban și pe Vasile Popovici.
„Prima întâlnire față în față cu Ion Iliescu a avut loc în 20 martie 1990, adică la nouă zile de la citirea publică a Proclamației de la Timișoara. Intermediari au fost Măgureanu și șeful de cabinet al lui Iliescu, ulterior consilier prezidențial, Florin Velicu. Iliescu voia să vadă personal ce avem în cap și dacă suntem periculoși pentru el”, își amintește Vasile Popovici.
La întâlnirea de aproape două ore din Dealul Mitropoliei, de unde Iliescu conducea CPUN, au participat Daniel Vighi, George Șerban, Dorel Mihiț și Vasile Popovici. Iliescu tatona situația și încerca să-i cucerească pe timișoreni cu zâmbetul, însă ori de câte ori primea replici tăioase i se încleștau fălcile și i se schimba privirea.
„Pacă îl văd și azi cu figura încrâncenată când i-am spus direct «sunteți omul rușilor și nu avem încredere în dvs.». Un alt subiect pe care a insistat și Daniel Vighi era cel al naționalismului, enunțat la punctul 4 al Proclamației, fiindcă se manifestau deja tensiuni interetnice cu care noi eram la curent, dar nu aflasem încă ce se întâmpla chiar în acea zi”, ne-a relatat dl Popovici.
Era ziua violențelor interetnice de la Târgu Mureș, iar Măgureanu ieșea-intra des și îi raporta lui Iliescu.
Regretatul Daniel Vighi a consemnat în volumul Istoria văzută din stradă cum a perceput exercițiul de ipocrizie la care asista: „Măcelul din Târgu Mureș se desfășura chiar în după-masa în care Ion Iliescu, impasibil la ceea ce se petrecea acolo, încerca să ne convingă să-i fim alături, lăudând Proclamația pe care Frontul Salvării Naționale, la cererea sa, o ataca vehement în fiecare zi”. Timișorenii au fost conduși până la poartă de consilierii lui Iliescu și li s-a sugerat că pot obține orice funcție dacă și-ar dori.
A doua întâlnire a fost inițiată de Ion Caramitru la începutul lunii mai 1990, când Iliescu avea deja legea electorală favorabilă candidaturii sale, fără punctul 8 al Proclamației pentru care semnaseră peste 4 milioane de români. Au fost chemați și liderii Pieței Universității. Grupul de la Timișoara, același ca la prima întâlnire, era invitat, în speranța că timișorenii vor media pentru a opri „golaniada” și pentru a dispărea „zona liberă de neocomunism”. Discuțiile au fost foarte tensionate, reprezentanții Societății Timișoara cerându-i lui Ion Iliescu să nu candideze. Erau de partea cealaltă a mesei Adrian Năstase, Ion Mircea Pașcu și alți acoliți iliescieni.
„Era negru la față, știu că nu l-am menajat, i-am spus că este vinovat pentru conflictele interetnice, pentru că i-a readus pe comuniști și l-am amenințat că lucrurile nu se vor opri aici. Nu știu, de fapt, ce căutam noi acolo, era clar că nu puteam controla situația și că Iliescu va candida și va câștiga”, mai spune Vasile Popovici.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Vasile Popovici a povestit că în iunie 1990 a fost emis un ordin de arestare pe numele său și al lui George Șerban, ordin trimis comandantului garnizoanei, care i-a avertizat pe cei doi, dar nu l-a pus în aplicare: „Mărturisesc că mă uitam seara la ușă când mă puneam în pat și așteptam ca din moment în moment să sară ușa din țâțâni și să mă văd arestat. N-o să uit toată viața acele momente”, a declarat Popovici.
Ultima întâlnire cu Iliescu s-a petrecut în 2004, când era deja președinte la al doilea mandat și făcea o vizită oficială în Franța. Vasile Popovici era în diplomație, consilier de presă la Ambasada României la Paris. „S-a produs o adevărată nebunie: cineva din ambasadă i-a șoptit lui Iliescu că eu îi voi întinde capcane în relația cu presa franceză, că va fi un dezastru. Foarte greu l-au convins Corina Crețu, consilier prezidențial, și ambasadorul Oliviu Gherman că n-aș face așa ceva, fiindcă dincolo de convingerile mele îmi respectam funcția și statutul diplomatic. Deci a fost o atmosferă îngrozitoare înainte de vizită”, rememorează Vasile Popovici.
Au fost peste zece interviuri în mass-media relevante și o conferință de presă la prestigiosul Hotel Meurice, loc încărcat de istorie. Totul a ieșit perfect. „La final, Iliescu a venit ață spre mine, mi-a mulțumit și am plecat braț la braț pe scările monumentale ale hotelului, flancați de generali SIE și de ambasador, care rămăseseră cu gura căscată.”
Vasile Popovici analizează schimbarea la față a lui Iliescu prin destrămarea imperiului sovietic. „Dacă nu prindeam acest interval între lovitura de stat eșuată din august 1991 de la Moscova și venirea la putere a lui Putin în 1999, România ar fi fost azi sub talpă rusească. Iliescu a înțeles să o ia pe alt drum în 1996, când în vistierie rămăseseră numai 25 de milioane de dolari și România risca să intre în colaps”, a explicat profesorul Popovici.
