Aventurile emisarului american Witkoff la Moscova

Trump a venit la putere promițând că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore. Greu de imaginat pe ce se baza președintele american. Poate credea că Putin va opri agresiunea ca o favoare personală față de el. Sau planul de la început a fost să pună presiune asupra lui Zelenski și să oblige Ucraina să capituleze, în fapt, în fața Rusiei. Întâlnirea din Biroul Oval va rămâne cu siguranță în istoria diplomației și se va preda studenților mulți ani de acum încolo, la cursurile de politică externă americană.

În martie, sub presiunea lui Trump, Zelenski a acceptat o încetare necondiționată a focului. Numai că problema nu era Zelenski, ci Putin. Într-un târziu, a înțeles și Trump asta. În iunie, președintele SUA a început să-și exprime public frustrarea față de Putin. Schimbarea lui Trump a dus la un comportament și mai imprevizibil. A amenințat că va impune sancțiuni secundare țărilor care cumpără petrol rusesc. Apoi, la 14 iulie, i-a dat un ultimatum lui Putin ca să înceteze războiul, amenințându-l cu sancțiuni masive. Două săptămâni mai târziu, la 28 iulie, Trump a redus ultimatul la „10 sau 12 zile”. Iar la 29 iulie a revenit și a stabilit data finală: 8 august!

Trump a impus o taxă suplimentară de 25% Indiei pentru cumpărarea și rafinarea de petrol rusesc, dar nu și Chinei, principalul partener comercial al Rusiei. Poate că a funcționat frica de China, principalul rival al SUA în Asia, care cumpără mai mult petrol rusesc decât India. În cele din urmă, vineri, 8 august, Trump n-a anunțat nimic în materie de sancțiuni la adresa Rusiei.

În schimb, președintele SUA a confirmat întâlnirea cu Putin, care pare un fel de premiu acordat de americani liderului de la Kremlin pentru atacurile aeriene și terestre asupra Ucrainei. Un summit prezidențial în Alaska, într-o provincie cumpărată de la Rusia, în a doua jumătate a secolului trecut, după războiul din Crimeea, fapt ce a prilejuit un festival de patriotism pe canalele televiziunilor rusești.

Această schimbare de poziție este rezultatul întâlnirii de miercuri (6 august) dintre Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump, și Putin. În cadrul acesteia, Putin i-ar fi propus ca Zelenski să renunțe la întregul teritoriu al provinciilor Lugansk și Donețk în schimbul armistițiului. Câteva ore mai târziu, Trump a afirmat că ar fi vorba de un schimb de teritorii. N-a spus exact care. Dar presa americană a dat pe surse că rușii s-ar retrage din Herson și Zaporojie, iar ucrainenii, din Lugansk și Donețk.

 De fapt, nu e foarte clar care a fost mesajul lui Putin. Pentru că, de vreme ce emisarul lui Trump nu înțelege Rusia, nu știe limba rusă, nu știe obiceiurile administrației de la Kremlin, n-are cunoștințe despre Donbass și specificul regiunii, cel mai probabil n-a priceput mesajul care i s-a dat. Asta susține publicația germană Bild, care scrie că trimisul lui Trump, Steve Witkoff, ar fi înțeles complet greșit unele declarații ale rușilor și le-ar fi interpretat ca o concesie din partea lui Putin. Mai precis, a înțeles greșit „retragerea pașnică” a ucrainenilor din Herson și Zaporojie, cerută de Putin, ca o propunere de „retragere pașnică” a trupelor rusești din aceste regiuni.

Afirmația Bild este susținută și de afirmațiile haotice ale părții americane la conferința telefonică între reprezentanții Washingtonului și ai altor capitale europene. Se părea că Trump, Witkoff, JD Vance și Marco Rubio înțeleg fiecare altceva. În cadrul discuțiilor, Witkoff a fost confuz și necunoscător al problemelor teritoriale ale Ucrainei. Dar a fost foarte ferm când a cerut ca europenii să nu fie implicați în proces.

 Că Putin are alte gânduri nu este nicio îndoială. În aprilie, când Witkoff l-a vizitat la Petersburg, a fost clar că nu dorește oprirea ofensivei rusești de la care are mari așteptări, chiar dacă SUA i-au propus în schimb ridicarea în mare parte a sancțiunilor economice și încheierea unor afaceri. Recent, la 1 august, Putin a afirmat că poziția lui este neschimbată, iar condițiile sunt cele enunțate în discursul său din iunie 2024, de la Colegiul Ministerului de Externe al Rusiei. Atunci, liderul de la Kremlin a cerut o nouă ordine globală. Iar în privința condițiilor de încetare a războiului: retragerea ucrainenilor din Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, renunțarea oficială (adică schimbarea Constituției Ucrainei) a Kievului la aderarea la NATO. Putin a cerut, în același discurs de la 14 iunie 2024, ca orice acord de pace să abordeze „cauzele profunde” ale războiului și să prevadă demilitarizarea, denazificarea etc.

În ultimele șapte luni, la toate întâlnirile cu demnitari americani din Administrația Trump, Putin a pretins ca Ucraina să cedeze întregul Donbass și Novorossia, ca o condiție prealabilă pentru orice negocieri de pace. Utilizarea termenului Novorossia, pentru a se referi la zone neocupate din estul și sudul Ucrainei, este o tactică rusească de a revendica teritorii dincolo de cele patru regiuni (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, incluse în Constituția Rusiei) și se referă la regiunile Mykolaiv și Odesa, supuse unui bombardament fără precedent în ultimele luni.

Putin vrea mult, de fapt vrea toată Ucraina, dacă nu o poate ocupa, prin operațiuni hibride, speră să instaleze în curând un guvern obedient la Kiev. Deocamdată însă, ofensiva lui patinează în Donețk. Asta a devenit prioritatea lui imediată. Trump i-a oferit ocazia lui Putin să încerce să obțină prin presiuni americane o victorie militară pe care altfel n-o poate obține. La fel cum Putin a încercat s-o utilizeze pe Angela Merkel pentru ca aceasta să oblige Administrația Poroșenko și apoi Zelenski să accepte interpretarea rusească a acordurilor de la Minsk. Doar presiunea străzii la Kiev a salvat în toamna 2019 Ucraina de a începe o etapă politică ce s-ar fi încheiat cu transformarea ei într-un Belarus 2.0.

 Ce vrea Putin să obțină acum?

 Să-i facă pe ucraineni să evacueze principala linie defensivă fortificată din regiunea Donețk. Pe care trupele rusești nu vor reuși prea curând s-o cucerească, oricât s-ar strădui. Asta e miza propunerii făcute de Putin lui Witkoff la Kremlin, săptămâna trecută.

Centura fortificată a Ucrainei a constituit un obstacol major în fața trupelor rusești în ultimul deceniu. Ea este formată din patru orașe mari și multe localități mai mici care se întind pe o lungime de circa 50 km de-a lungul autostrăzii care leagă Konstantinovka – Slaviansk. Kramatorsk este centrul administrativ provizoriu al regiunii Donețk și este cel mai important punct pe partea de nord a centurii fortificate. În sud, apărarea este organizată în jurul Konstantinovka. Slaviansk este punctul strategic cel mai important al regiunii. De cucerirea lui depinde controlul Donbassului. Forțele ucrainene au început să construiască poziții defensive în jurul acestor orașe după ce le-au recucerit de la ruși, în vara 2014. Este o investiție de 11 ani, iar acum ucrainenilor li s-ar putea cere să abandoneze fără luptă aceste poziții fortificate.

În 2022, principala lovitură a rușilor a fost împotriva acestei centuri fortificate, pe care n-au reușit s-o cucerească. În septembrie, contraofensiva ucraineană a eliberat regiunea Harkiv și i-a alungat pe ruși din apropiere de Slaviansk. Rușii și-au reorientat eforturile către Bahmut, pe care l-au cucerit în mai, însă n-au continuat să avanseze spre centura fortificată. Abia un an mai târziu, în vara 2024, rușii au reluat ofensiva în direcția Torețk.

Aceste fortificații din vestul regiunii Donețk au constituit un obstacol major în calea mașinii de război rusești în ultimul deceniu. Propunerea lui Putin (dacă va fi îmbrățișată de Trump) ca Ucraina să cedeze această poziție defensivă, pe care a consolidat-o timp de 11 ani, pe care trupele rusești nu au în prezent mijloacele de a o încercui sau cuceri, ar echivala cu o înfrângere strategică serioasă. Sigur că este puțin probabil ca Zelenski să accepte astfel de termeni, oricât de mari ar fi presiunile SUA.

Dacă rușii – cu ajutorul lui Trump - vor obține fără luptă estul Donețk, ei s-ar afla într-o poziție mult mai bună pentru a declanșa un nou atac, iar ucrainenii, într-una mult mai greu de apărat decât linia actuală. Chiar dacă Kievul ar avea resurse financiare și umane ca să construiască o nouă linie defensivă la granița administrativă vestică a regiunilor Lugansk și Donețk, relieful nu le permite asta. Un eventual armistițiu de-a lungul frontierei Donețk presupune investiții masive în infrastructura necesară unei misiuni de monitorizare a armistițiului. Iar pozițiile rusești de-a lungul frontierei regiunilor Donețk-Harkiv și Donețk-Dnepropetrovsk ar oferi o excelentă rampă de lansare pentru viitoare ofensive rusești. Nu există niciun dubiu că Putin va încălca orice acord de încetare a focului și va relua agresiunea împotriva Ucrainei. Doar aderarea Ucrainei la NATO (puțin probabilă) sau solide garanții de securitate pentru Ucraina și un mecanism robust de monitorizare (la fel de puțin probabile) ar putea forța Rusia să respecte acordul de încetare a focului.

De fapt, negocierile propriu-zise care vor urma discuțiilor din Alaska nu vor fi despre teritorii, ci despre garanțiile oferite Ucrainei, pentru a nu se repeta 2014 sau invazia din 2022. Nu e despre cât teritoriu ar fi dispus Zelenski, presat de Trump, să-i cedeze lui Putin, ci despre însăși disponibilitatea Occidentului de a oferi garanții de securitate credibile Ucrainei.