De același autor
Spiritul legilor - o capodopera mereu actuala
In doua texte anterioare publicate in paginile revistei 22, am avut ocazia sa reflectez pe marginea a doua aniversari importante ale anului 2005: bicentenarul nasterii lui Alexis de Tocqueville (1805- 1859) si centenarul nasterii lui Raymond Aron (1905-1983). O interesanta coincidenta face ca 2005 sa marcheze si implinirea a 250 ani de la moartea celui care a fost o constanta sursa de inspiratie pentru cei doi ganditori francezi: este vorba despre Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu (1689-1755).
Nascut intr-o familie aristocrata in apropierea orasului Bordeaux, Montesquieu a primit o solida educatie juridica, intr-o epoca de mare efervescenta politica si intelectuala ce a schimbat radical harta politica si culturala a Europei. Ales membru al Academiei Franceze in 1728, Montesquieu s-a impus ca un fin moralist in traditia clasica franceza si un bun cunoscator al operelor anticilor. Admiratia sa pentru sistemul politic englez s-a nascut in urma unui sejur de trei ani petrecut pe pamantul Angliei (1729-1732). In scrierile sale, Montesquieu a consacrat sensul politic al moderatiei, pe care a legat-o de guvernarea moderata aflata la antipodul oricarui regim despotic. In capodopera sa, Despre spiritul legilor (1748), rod al unui travaliu intelectual de mai bine de doua decenii si al unei ambitii pedagogice iesite din comun, Montesquieu a descris in amanunt mecanismele institutionale si constitutionale ale regimurilor politice moderate, stabilind o legatura fundamentala intre moderatie, puterea limitata, separatia puterilor si domnia legii. Cateva dintre temele cartii, in special ideea de moderatie politica si critica despotismului, fusesera schitate cu cateva decenii inainte in Scrisori persane (1721) si Consideratii asupra cauzelor maretiei romanilor si declinului lor (1734). In acest din urma volum, Montesquieu a oferit un adevarat model de istorie politica si filosofica, ce avea sa-l influenteze peste decenii pe Tocqueville in ultima sa carte, Vechiul Regim si Revolutia (1856).
Receptia Spiritului legilor constituie ea insasi un capitol fascinant al istoriei ideilor care nu face decat sa ilustreze o data in plus bogatia semantica a acestei unice si dificile carti. L’Esprit des Lois a fost publicata fara numele autorului la Geneva in octombrie 1748, fiind reeditata in 22 de editii in mai putin de un an si jumatate de la aparitia sa. Iezuitii au lansat imediat un atac la adresa cartii, fiind urmati curand de jansenisti, care au denuntat la randul lor pretinsa lipsa de religiozitate a lui Montesquieu. In noiembrie 1751, Spiritul legilor avea sa fie pus la index de catre Vatican, alaturandu-se astfel altor carti celebre (Montaigne, Descartes etc.). In acelasi timp insa, demersul sociologic al lui Montesquieu avea sa-i aduca numerosi admiratori, de la d’Alembert si pana la imparateasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Peste Ocean, gandirea politica a lui Montesquieu avea sa exercite o influenta decisiva asupra parintilor fondatori ai Constitutiei americane. Printre admiratorii sai s-au numarat figuri celebre, precum James Madison si Alexander Hamilton, care, in eseurile publicate in The Federalist Papers, au laudat adesea intelepciunea politica a lui Montesquieu.
Spiritul legilor contine o remarcabila varietate de mijloace literare si stilistice, ce combina descrieri istorice savante, aluzii discrete, generalizari ambitioase si referinte atent orchestrate. Pe deplin constient de dificultatea cartii, Montesquieu recomanda cititorilor sai o lectura holista, singura care in opinia sa ar putea da seama de complicata inlantuire logica a principalelor idei si principii aflate in centrul demersului sau. In prefata cartii, Montesquieu subliniaza de altfel nevoia de a obtine o privire asupra intregului si de a depasi detaliile punctuale pentru a accede la inima cartii. Care sunt, asadar, principiile de la care a pornit Montesquieu in investigatia sa? In cele ce urmeaza, ma voi concentra pe scurt asupra a doua teme care pastreaza astazi o surprinzatoare actualitate: este vorba despre relatia dintre moderatie si libertate politica si arhitectura constitutionala a guvernarii moderate.
Moderatia si libertatea politica
Montesquieu combina simultan o filosofie a legii, a ordinii si a libertatii, care se intalnesc in varful de lance numit moderatie, adevarat fir rosu care uneste diverse aspecte ale filosofiei sale politice. Rolul fundamental pe care il joaca moderatia in Spiritul legilor nu este insa marturisit in mod explicit decat spre sfarsitul cartii, cand Montesquieu afirma transant ca moderatia trebuie sa fie virtutea principala a oricarui legiuitor. Dar, ne putem intreba, de ce ar fi moderatia virtutea definitorie a legislatorului, mai degraba decat dreptatea sau echitatea? Convingerea in puterea si necesitatea moderatiei (care ramane, totusi, o virtute rara si dificil de practicat) trebuie legata de ideea ca moderatia corespunde, in fapt, naturii lucrurilor, avand un fundament ontologic si reflectand ordinea generala a naturii.
In Spiritul legilor, moderatia nu mai e vazuta in mod exclusiv drept o virtute a sufletelor virtuoase si temperate, ci apare, mai presus de toate, ca o caracteristica esentiala a unui anumit tip de guvernare politica, regimul moderat. Moderatia, insista Montesquieu, nu poate exista decat in sanul unui regim liber care se bazeaza pe separatia puterilor, existenta pluralismului social si domnia legii. Definita in acest mod, moderatia apare simultan ca o consecinta benefica a puterii limitate si o cauza a sa. Accentul pe care Montesquieu il pune pe limitarea oricarei puteri politice explica strategia sa retorica, plina de subtile ambiguitati si referinte livresti, care invita cititorul sa desluseasca principiile libertatii nu direct, ci “precum intr-o oglinda”, pornind de la exemplul Angliei.
Acesta este cazul celebrei carti a XI-a din Spiritul legilor, adevarat manifest al libertatii constitutionale, prin intermediul caruia Montesquieu condamna in termeni categorici toate regimurile absolute care refuza intr-un fel sau altul principiile constitutionalismului. Libertatea politica este rezultatul unei complexe alchimii politice care depinde de existenta unui set de complexe conditii politice, culturale si juridice, ce includ diversitatea sociala si pluralismul politic. O autentica politica a moderatiei nu poate fi promovata eficient decat intr-un regim care promoveaza si protejeaza pluralismul politic si de idei si echilibrul constitutional al puterilor in stat. Diversitatea si pluralismul constituie piedici reale in calea intolerantei si extremismului, in masura in care ele fac dificila sau, la limita, imposibila orice forma de putere absoluta.
Ca si libertatea politica, moderatia devine astfel in opera lui Montesquieu o chestiune constitutionala, de drept, in acelasi timp in care isi pastreaza statutul de valoare etica. Nu intamplator, legatura dintre moderatie, libertate politica, putere limitata si domnia legii este un subiect asupra caruia Montesquieu revine mereu, constient de importanta sa fundamentala. Libertatea politica deriva in mod esential din caracterul fix si impersonal al legii, care trebuie sa fie pretutindeni cunoscuta si precis formulata, in asa fel incat toti cetatenii si magistratii, de la cei mai mari si pana la cei mai mici, s-o poata respecta in practica.
Moderatia si formele de guvernamant
Daca ne oprim acum atentia asupra clasificarii tipurilor de guvernare propuse de Montesquieu, vom observa ca, spre deosebire de filosofii politici antici, care preferau o perspectiva trinitara pornind de la numarul celor care detin puterea (unul, cativa, sau toti), conceptia lui Montesquieu este, in esenta ei, una binara. Distinctia fundamentala dintre regimurile moderate si cele nemoderate este plina de conotatii normative, ceea ce explica de ce moderatia se constituie in scrierile sale intr-un adevarat program politic reformist. Montesquieu distinge trei forme principale de guvernamant - republica, monarhie si despotism -, care in final se reduc la doua categorii esentiale: regimuri moderate si nemoderate. Ganditorul francez afirma transant ca toate regimurile politice, de la cele democrate si pana la cele monarhice, trebuie “moderate” pentru a functiona in mod viabil. Intrucat fiecare regim politic tinde sa privilegieze un anumit principiu politic (egalitatea in democratie, inegalitatea in regimurile aristocrate), este necesar ca aceasta tendinta sa fie contrabalansata printr-o subtila arhitectura institutionala care sa combine diverse principii in mod adecvat. Suprematia absoluta a oricarui principiu, dus la extrem, conduce inevitabil la despotism.
In opinia lui Montesquieu, atat un regim republican (intemeiat pe virtute), cat si unul monarhic (animat de principiul onoarei) reprezinta, prin esenta lor, forme de guvernare moderata (limitata), in timp ce un regim despotic intemeiat pe frica si obedienta neconditionata este, prin definitie, o forma de guvernare lipsita de moderatie. Mai presus de toate, regimurile moderate sunt caracterizare de modul uman si gentil in care este exercitata puterea. In regimurile moderate, care sunt prin natura lor complexe si diverse, puterea este limitata nu numai de institutii politice, legi si corpuri intermediare care actioneaza ca adevarate ecrane protectoare, ci si de ceea ce Montesquieu numeste, cu un termen aproape intraductibil, mœurs - moravuri, maniere, norme si cutume. Este important de remarcat insistenta cu care ganditorul francez refuza sa adopte o perspectiva simplista si monolitica asupra conceptelor sale fundamentale. Libertatea, ca si moderatia, sunt rezultatul concret si complex al interactiunii mai multor factori, unii dintre ei greu (sau imposibil) de cuantificat in mod riguros. Ele nu depind numai de o distributie inteleapta a puterilor in stat si un cadru legislativ adecvat, ci si de o multitudine de factori culturali si sociali.
Dintre trasaturile fundamentale ale oricarui regim moderat merita mentionate, in sfarsit, si felul uman in care sunt tratati cetatenii, modul impartial de administrare a justitiei si caracterul impersonal al legilor. In astfel de regimuri, vointa judecatorului nu se constituie niciodata in lege, ci cauta sa promoveze in mod corect spiritul legii si al dreptatii. Mai mult, modul in care justitia este exercitata e impregnat profund de spiritul moderatiei; nici o lege nu trebuie sa fie interpretata in detrimentul cetateanului atunci cand e vorba de bunurile, onoarea sau viata sa.
Arhitectura guvernarii moderate
Chintesenta argumentului lui Montesquieu despre arhitectura guvernarii moderate se afla in cateva capitole fundamentale din Spiritului legilor (in principal V:14 si XI: 4, 6). Alchimia necesara pentru a atinge un echilibru corect al puterilor si intereselor intr-un stat modern este in realitate o adevarata arta politica ce combina prudenta si simtul practic cu viziunea si intuitia politica. Spiritul de moderatie nu poate fi niciodata exprimat in termeni pur cantitativi, statici sau mecanici, esential fiind refuzul extremelor si exceselor de tot felul. Nu intamplator, tocmai pentru ca moderatia este o stare de spirit pentru care nu exista insa o reteta infailibila, adevaratele spirite moderate sunt rare; asa cum afirma Montesquieu, este mult mai usor sa gasesti oameni virtuosi decat spirite cu adevarat moderate.
A realiza un astfel de echilibru al puterilor si intereselor diferitelor clase politice reprezinta, in viziunea lui Montesquieu, o adevarata “capodopera legislativa”, care presupune o complicata alchimie a puterilor, intereselor si pasiunilor, ce nu poate fi realizata decat de legislatorul animat de spiritul moderatiei. Separatia puterilor si pluralismul lor sunt conditii necesare ale libertatii politice, dar nu si suficiente. Pentru a construi un regim politic moderat, afirma Montesquieu, nu e suficient doar sa limitam puterile in stat si sa separam puterea legislativa de cea executiva sau judecatoreasca. Mai trebuie ca puterile sa fie combinate, reglate si limitate in asa fel incat ele sa poata coopera armonios si eficient. In acelasi timp, ele trebuie sa ramana relativ independente unele de altele pentru a rezista cu succes oricarei incercari nelegitime de limitare a prerogativelor si sferei lor de actiune. De aceea, scopul aparent paradoxal al oricarei Constitutii e de a stabili si limita puterea in acelasi timp. Fiecarei puteri trebuie sa i se acorde acea autoritate de care are nevoie pentru a ramane relativ autonoma, dar sfera sa de activitate si competenta trebuie sa aiba limite clar definite. In plan institutional, este nevoie atat de un sistem bicameral, in care cele doua camere legislative sa reprezinte interese diferite, cat si de un sistem de reprezentare supla care sa combine libertatea de actiune cu responsabilitatea politica.
Operele politice ale lui Montesquieu reprezinta un adevarat abecedar al libertatii. Scrise intr-un limbaj elegant si erudit, ele constituie o convingatoare pledoarie in favoarea moderatiei politice, o virtute de care avem nevoie mai mult ca niciodata. Educatia oricarui om politic sau legiuitor nu poate fi completa fara o lectura atenta a Spiritului legilor. La 250 de ani de la moartea sa, Montesquieu ramane contemporanul nostru, invitandu-ne sa redescoperim bogatia viziunii sale liberale.
