De același autor
Întreaga propagandă şi practică politico-economică a guvernării Ion Antonescu în alianţă cu legionarii nu au fost decât o imensă incitare la pogrom. În condiţiile de haos create de lupta armată pentru putere între Legiune şi Antonescu, legionarii au crezut că sosise momentul „marelui pogrom“.
Într-adevăr, în timpul pogromului de la Bucureşti, o „noapte de cristal a României“, au fost ucişi la Bucureşti cel puţin 120 de evrei. Cartea neagră a lui Matatias Carp conţine lista nominală a 116 victime, la care se adaugă 4 cadavre neidentificate.
Această listă coincide aproape în întregime cu lista victimelor rebeliunii legionare publicată la 20 septembrie 1941 de The Record, Monthly Bulletin, editat de United Romanian Jews From America. Pe această listă a victimelor, publicată la New York, figurează, de asemenea, numele lui Teodor Gherber şi al lui Lucian Rosen, ucişi de legionari înainte de rebeliune, ca şi numele lui Max London, asasinat de legionari după rebeliune. În cursul unei întrevederi între Ray Atherton, şeful Diviziei pentru Europa a Departamentului de Stat al SUA, şi Brutus Coste, însărcinatul cu afaceri al României la Washington, acesta din urmă indica cifra de 118 evrei morţi la Bucureşti, afirmând că aceste crime s-au datorat unor elemente „iresponsabile“ şi „marginale“.
Majoritatea asasinatelor din timpul celor 3 zile ale pogromului de la Bucureşti au avut loc în Pădurea Jilava. Au mai avut loc asasinate la Abator, pe şoselele Fundeni şi Pantelimon, în cartierul Bucureştii Noi, pe diverse străzi sau în case particulare. În ziua de 21 ianuarie 1941, la sediul legionar „Ing. Gheorghe Clime“ din Calea Călăraşi nr. 37 au fost aduşi aproximativ 200 de evrei, care au fost închişi în podul şi pivniţa casei. Întâi au fost jefuiţi de toate obiectele de valoare şi apoi obligaţi să circule pe scări între pod şi pivniţă sub o ploaie de lovituri, pe fiecare treaptă aflându-se câte un legionar care lovea cu bâta sau cu ranga de fier. De asemenea, erau loviţi şi într-o cameră specială, cu vâna de bou şi cu vergi metalice; loviturile se aplicau pe faţă, pe fese, pe palme şi pe tălpi. Arestaţilor li s-a dat să bea apă dintr-o oală în care rabinul Gutman, unul dintre cei torturaţi, se spălase de sângele provenit dintr-o lovitură la cap. În dimineaţa zilei de 22 ianuarie cei arestaţi au fost împărţiţi în două grupuri, la întâmplare. Primul grup a fost dus la Străuleşti, o periferie a Bucureştiului, unde au fost bătuţi încă două zile. S-au tras gloanţe deasupra capului lor, după care, jefuiţi de haine şi încălţări, au fost eliberaţi. Numai în cămaşă, au mers pe jos 16 km până în oraş. Al doilea grup, compus din aproximativ 90 de evrei, a fost încărcat în autocamioane şi dus pe Şoseaua Giurgiului, unde, în Pădurea Jilava, au fost toţi împuşcaţi cu 1-3 gloanţe, trase mai ales în cap. Câteva dintre victime, aflate în primul camion, au fost împuşcate lângă podul peste râul Sabar. Li s-au furat îmbrăcămintea, încălţămintea şi dinţii de aur din gură. Au fost găsite în Pădurea Jilava 86 de cadavre. Câteva victime, doar rănite, au reuşit să scape. Printre ele şi rabinul Gutman, salvat ca prin minune, deşi se afla lângă fiii săi Iancu şi Iosef Gutman, care au fost împuşcaţi. După plecarea asasinilor, rabinul Gutman a pornit spre Bucureşti pe şosea. A întâlnit 2 jandarmi români care l-au lăsat să-şi continue drumul. Dar a fost apoi arestat de santinele germane care l-au condus la primăria comunei Jilava, unde se mai aflau 7 evrei, unii răniţi. Seara, toţi au fost duşi din nou în pădure, unde au fost împuşcaţi. Dar rabinul a supravieţuit şi de data aceasta. Doi legionari care jefuiau cadavrele de haine au cerut să-l împuşte, dar s-au răzgândit. Ajuns din nou la primăria Jilava, a fost crunt bătut, i s-a smuls părul din cap şi din barbă şi i s-a spus că va fi împuşcat. Totuşi, a fost eliberat de către jandarmi. Însoţit de unul dintre ei, s-a reîntors în pădure, unde, căutând trupurile fiilor săi morţi, a scris pe ele cu un creion chimic numele lor, pentru a putea fi identificaţi mai târziu.
Martiriul rabinului Gutman este descris şi în relatarea lui Miguel A. Rivera, fostul însărcinat cu afaceri al statului Chile la Bucureşti, care indică un număr de 123 de victime ale pogromului de la Bucureşti. La abatorul oraşului Bucureşti au fost găsiţi asasinaţi 13 evrei; alţi 2, grav răniţi, au supravieţuit masacrului. Alţi evrei au fost asasinaţi la domiciliile lor. Astfel, au fost masacraţi soţii Frânghieru din Intrarea Colentina nr. 15 şi 4 dintre copiii lor între 14 şi 28 de ani. Doi copii aflaţi în pat, Aron şi Haia, au scăpat ca prin minune, deşi s-au tras câteva gloanţe şi asupra lor. Cele mai multe dintre aceste victime au fost împuşcate după ce fuseseră sălbatic bătute. Un alt copil împuşcat a fost Rodrigues Honores Brickman (str. Mihai Vodă nr. 9).
În timpul pogromului de la Bucureşti, evreii au mai fost torturaţi la Prefectura Poliţiei Capitalei, la Sinagoga Malbim (aproximativ 300 de evrei), la sediul Uniunii Comunităţii Evreieşti şi la circumscripţia XV de Poliţie. Majoritatea femeilor torturate au fost eliberate, aceasta explicând prezenţa printre morţi a unui număr mic de persoane de sex feminin. Tipic privind torturile a fost tratamentul la care au fost supuşi evreii la circumscripţia XV de Poliţie din strada Matei Basarab.
Torturile au fost conduse de doi comisari de poliţie legionară ajutaţi de 40 de muncitori legionari de la fabrica „Parcomet“. Victimele torturilor au fost în număr de 150. „Au fost bătuţi în permanenţă între 21 ianuarie orele 18 şi 23 ianuarie orele 13. Au fost jefuiţi de tot ceea ce aveau asupra lor... Toţi au fost tunşi cu o foarfecă de tăiat iarbă. Tuturor li s-au vârât cu forţa în gură cantităţi masive (100-150 grame) de sare amară amestecată cu petrol, benzină şi oţet. După ce au înghiţit doze atât de puternice de purgative, toţi au fost înghesuiţi într-un spaţiu restrâns din pivniţă şi ţinuţi vreme îndelungată sub pază strictă pentru ca nimeni să nu poată ieşi de acolo. În tot timpul celor 46 de ore de deţinere veneau la fiecare ceas «vizitatori» de la alte centre legionare, rămâneau 10-15 minute, în care timp băteau pe toată lumea şi plecau... Fiecărui deţinut i s-a găsit un cap de acuzare pentru care a fost pedepsit cu 50-100 lovituri cu vâna de bou... “. Au fost simulate şi execuţii în masă şi redactate, sub ameninţare, confesiuni de dorinţă de sinucidere.
În timpul Pogromului de la Bucureşti au fost devastate şi jefuite temple şi sinagogi din Bucureşti: Templul evreilor de rit spaniol din str. Negru Vodă, Sinagoga „Beyth Homidraş Vechiu“ din Calea Moşilor, Templul „Podul Mogoşoaia“ din str. Atena, Templul Coral din str. Sf. Vineri, Templul „Fraterna“ din str. Mămulari şi Sinagoga Mare din str. Vasile Adamachi. Patru dintre aceste edificii au fost şi incendiate, iar două au ars complet. Patru dintre aceste lăcaşuri fuseseră construite între anii 1836 şi 1858. Conform unui document al Securităţii din 1950, la devastarea sinagogii din str. Antim a participat şi Teoctist Arăpaşu, viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (onorat astăzi cu o medalie comemorativă a Băncii Naţionale a României). Cartea neagră a lui Matatias Carp conţine lista nominală şi adresele a 1.107 evrei ale căror locuinţe sau magazine au fost jefuite şi devastate în cursul rebeliunii legionare... Unii au fost ucişi cu acelaşi prilej. Altora, după jefuire, li s-au incendiat locuinţele sau magazinele. Au căzut victime, fără alegere, oameni înstăriţi şi oameni foarte săraci. Un număr de 615 persoane, deci peste jumătate dintre cei jefuiţi, locuiau pe Calea Dudeşti sau în cartierul Dudeşti, zonă de mare concentrare a populaţiei evreieşti, în general nevoiaşi. Calea Moşilor şi cartierul Moşilor au dat peste 150 de victime ale acestor jafuri. O situaţie aproape identică s-a înregistrat în cartierul Văcăreşti, iar în Calea Rahovei şi cartierul din jurul ei au căzut victime aceluiaşi tip de jefuire 136 de evrei. Peste 30 de victime locuiau în diverse alte cartiere bucureştene. Numărul familiilor evreieşti lovite de jafuri şi devastări a fost de cel puţin 1.360.
Ce soartă au avut legionarii care au instigat, ordonat şi executat masacrele antisemite din perioada rebeliunii? Unii conducători legionari au fost ascunşi de diverşi înalţi funcţionari ai serviciilor diplomatice sau poliţieneşti germane (SD) din România şi transportaţi ulterior, clandestin, în Germania (aliata generalului Antonescu şi susţinătoare ideologică a Gărzii de Fier). Mulţi membri ai Gărzii de Fier şi unii dintre conducătorii ei s-au predat armatei, fiind internaţi în lagăre, de unde, la începutul războiului împotriva URSS, au fost trimişi pe front. În luna iulie 1941, au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă 10 lideri ai mişcării legionare dintre care 9 în contumacie. Au mai fost condamnaţi la pedepse de muncă silnică sau cu închisoare între 5 şi 15 ani alţi foşti înalţi funcţionari legionari. Până la sfârşitul lunii februarie a anului 1941, fuseseră arestaţi în România pentru participare la rebeliune 9.352 de legionari din care aproape jumătate în Bucureşti. Până în august 1941 fuseseră judecaţi 2.980 de legionari dintre care 1.842 fuseseră condamnaţi la închisoare pe diverse termene. Cu excepţia a 3 legionari, executaţi în aprilie şi iulie 1941 pentru asasinarea unui evreu şi tentativă de asasinare a altuia, fapte comise în acele luni, nu s-au pronunţat, în timpul regimului Antonescu, condamnări explicite pentru crime comise contra populaţiei evreieşti în timpul rebeliunii legionare.
Pogromul de la Bucureşti nu a fost un incident spontan. El a fost pregătit de ani de antisemitism oficial. Până la venirea generalului Antonescu împreună cu legionarii la putere, în toamna anului 1940, începând cu luna decembrie a anului 1937, toate guvernele Carol al II-lea au contribut la aruncarea evreilor români în afara legii. Primii miniştri ai României Octavian Goga, Miron Cristea (onorat astăzi cu o medalie comemorativă a Băncii Naţionale a României), Ion Gigurtu i-au aruncat pe evreii români în afara legii şi au incitat la violenţă, prin anularea cetăţeniei lor şi prin promulgarea de legi rasiale şi o propagandă vehementă antisemită.
Încă înaintea Pogromului de la Bucureşti evreii au fost desemnaţi ca ţintă a omorului în masă care avea să vină. Propaganda legionară i-a desemnat pe evrei ca adversari ai Legiunii şi ca autori ai conflictului dintre aceasta şi generalul Antonescu. Într-un manifest semnat de Viorel Trifa, preşedintele studenţilor legionari, se cerea: „... înlocuirea tuturor persoanelor jidovite din guvern“. Alt manifest legionar publicat în ziarul Cuvântul se intitula: „Cum a fost organizat complotul iudeo-masonic“ şi preciza, cerând unirea dintre armată şi Legiune: „Dacă e vorba de tras cu arma nu facem ţintă unii din alţii; avem, ştiţi bine, în cine să tragem“. În legătură cu evreii ucişi în cursul rebeliunii legionare, Horia Sima, liderul mişcării legionare, avea să afirme mai târziu: „Aceşti evrei au căzut victimă instinctelor necontrolate ale unor elemente de la periferia Legiunii, scăpate de sub comandă, în momentul când şefii de unităţi legionare erau ocupaţi să îndiguiască rebeliunea. Victimele populaţiei evreieşti din Capitală trebuie aşadar mai degrabă trecute în contul riscurilor pe care şi le-a asumat conducerea ei când a uneltit provocarea conflictului intern“. Deci, conform şefului asasinilor, responsabilitatea masacrelor antisemite din Bucureşti ar fi revenit... conducerii comunităţii evreilor şi „elementelor periferice“ ale legiunii.
Crimele legionarilor contra populaţiei evreieşti din România nu s-au încheiat odată cu Pogromul de la Bucureşti. În ciuda faptului că, după rebeliune, Garda de Fier a devenit ilegală în România, că membri ai agenturilor serviciilor secrete din România, legionari rămaşi în libertate au participat în 1941 la Pogromul de la Iaşi şi la asasinatele masive, în Basarabia şi Bucovina de Nord, de această dată la ordinul expres al generalului Ion Antonescu, vinovat şi el în faţa istoriei.
Pogromul de la Bucureşti nu a fost decât unul dintre primele capitole ale Holocaustului din România. Sub guvernele conduse de Ion Antonescu, cu şi fără Legiune, au căzut victime cel puţin 280.000 de evrei români şi ucraineni. Fie ca memoria lor tragică să continue să existe ca avertisment generaţiilor viitoare!
* Muzeul Memorial al Holocaustului, Washington DC
