O ascensiune nemeritată în Academia Română

Academia Română ar trebui să repare nedreptatea făcută prin alegerea lui Ioanel Sinescu şi, în acelaşi timp, să-şi reafirme integritatea şi prestigiul.

Peter Manu 10.01.2012

De același autor

Academia Română ar trebui să repare nedreptatea făcută prin alegerea lui Ioanel Sinescu şi, în acelaşi timp, să-şi reafirme integritatea şi prestigiul.

După 35 de ani de când am plecat din România, multe dintre amintirile despre Bucureştiul în care am trăit până la 29 de ani (şi pe care-l ştiam bine, bântuit cum eram de insomnie încă de atunci, din plimbările în care întunericul ascundea decăderea trecutului şi urâţenia prezentului) sunt învăluite într-o ceaţă din ce în ce mai densă. Mi-au rămas însă în memorie ferestrele mari ale sălii de lectură de la Biblioteca Academiei, prin care se vedea aleea centrală a parcului din faţa clădirii care se termină în gardul de fier forjat de la Calea Victoriei.

Stăteam în fiecare zi, începând din primăvara lui 1964, la masa cu numărul 7, în al doilea rând al sălii de lectură, lângă fereastră. Eram fascinat de ce aflam, cu un amestec de nerăbdare şi plăcere, în franceza aproape literară a tratatelor care se găseau numai acolo.

Trecusem, desigur, prin atmosfera îmbâcsită de praf şi saturată de transpiraţii acide şi deprimante de la Biblioteca Centrală Universitară şi sala de lectură a Facultăţii de Medicină. La Biblioteca Academiei (unde ajunsesem cu sprijinul lui Claude Nicolau) citeau domni mai în vârstă, care îşi bărbiereau cu grijă în fiecare dimineaţă obrajii încă palizi după atâţia ani de stat în puşcărie sau şedinţe. Miroseau, desuet şi vag, a săpun ieftin, naftalină şi lavandă şi îmi plăcea grija lor pentru vecinul de masă când întorceau paginile mari ale ziarelor de dinainte de război. Pe rafturi se găseau enciclopedii bune, colecţia revistelor Paris Match şi l’Express şi volumele dicţionarului Littre. Un paradis în care îşi duceau viaţa, îmi imaginam, unii dintre profesorii care m-au influenţat cel mai mult la începutul drumului meu în medicină, în ordine cronologică, Simion Oeriu, Grigore Benetato, Nicolae Cajal şi Ion Bruckner. Aveau cu toţii ochi blânzi, zâmbeau îngăduitor, ştiau să asculte. Purtau la reverul hainelor croite cum trebuie o insignă elegantă, de aur.

Din 1974 nu m-am mai dus la Biblioteca Academiei. Trecusem de câţiva ani de la tratate la reviste şi de la franceză la engleză şi mergeam mai degrabă la Centrul de Documentare Medicală de pe Str. Polonă. Mai era şi faptul că printre cei care aveau dreptul să poarte insigna de aur fuseseră aleşi în acel an Elena Ceauşescu, Manea Mănescu şi Suzana Gâdea. În 1976 am plecat definitiv din România, mai întâi în Franţa, apoi în Statele Unite. Cu timpul, memoria copacilor Bibliotecii Academiei nu m-a mai tulburat, iar despre alegerea lui Nicolae Ceauşescu ca membru titular şi preşedinte de onoare al Academiei în 1985 nu am aflat decât în timpul documentării pentru acest text. Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost excluşi din Academie pe 26 decembrie 1989, la numai o zi după farsa judiciară care a deschis tranziţia interminabilă a României către adevăr şi dreptate. Zece zile mai târziu, prin Decretul-Lege nr. 4, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale a luat măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Academiei Române ca un for care reuneşte „personalităţile de o deosebită valoare“ ce reprezintă „spiritualitatea creatoare a naţiunii“.

De atunci urmăresc cum pot, din New York, citind ediţiile electronice ale câtorva reviste din România, viaţa acestei instituţii şi mai ales a secţiei medicale, din care au făcut parte cândva şi mentorii mei. Din revista 22, de exemplu, am aflat de curând că doi dintre membrii secţiei au colaborat cu forţele represiunii din regimul naţional-comunist. Mai întâi a ieşit la suprafaţă trecutul nedemn al lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, un neurolog cu o operă ştiinţifică mai puţin decât modestă (17 articole în baza de date Pubmed, cea mai autorizată sursă de informare în domeniu), ales ca membru de onoare în 1992. Apoi au fost publicate documente ale CNSAS, care arată că Laurenţiu M. Popescu, preşedintele secţiei, i-a turnat la Securitate pe profesorii Petre T. Frangopol şi Dumitru D. Brănişteanu şi a fost plătit pentru serviciile aduse poliţiei politice. Până acum, niciunul dintre ei nu a avut decenţa să-şi demonstreze public nevinovăţia sau să facă pasul înapoi prin demisia de onoare, care se impune dacă aceste acuzaţii sunt adevărate.

Ultima năzbâtie a secţiei medicale a fost comisă în urmă cu o lună, când medicul Ioanel Sinescu a fost ales membru titular al Academiei Române. Nu-l cunosc pe Ioanel Sinescu şi nici nu am auzit de dânsul până acum, dar arhiva electronică din Internet conţine datele esenţiale ale ascensiunii sale de la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc până la Academia Română. Născut acum 60 ani la Movileni în judeţul Neamţ, I. Sinescu a absolvit secţiunea militară a Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti în 1977 şi a fost asistent universitar până în 1990, în Clinica de Urologie de la Spitalul Fundeni. În 1990 ajunge şef de lucrări (lector), trei ani mai târziu îl găsim conferenţiar, în 1998 devine profesor universitar, iar în 2004 este ales prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti.

Dacă am înţeles bine citind presa din România, un impas existenţial pare să fi intervenit în 2007, când I. Sinescu a fost acuzat de plagiat şi învinuit pentru decesul post-operator al patriarhului Bisericii Ortodoxe. După exonerare, în 2008, I. Sinescu a fost din nou numit prorector şi ales membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, iar în 2009 a devenit membru corespondent al Academiei Române şi a primit Ordinul „Steaua României“ în grad de mare ofiţer.

Într-un articol recent, profesorul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, ne-a adus la cunoştinţă că „în 18 noiembrie 2008, prezidiul Academiei a adoptat un regulament pentru primirile de membri în Academia Română“. Potrivit regulamentului, „unicul criteriu pentru primirea în Academia Română este caracterul de excepţie al contribuţiei candidatului la ştiinţă şi cultură“. În medicină, contribuţiile sunt materializate în articole care conţin cercetări originale. Din acest punct de vedere, Ioanel Sinescu nu străluceşte. În baza de date Pubmed îi găsim 29 de articole publicate între 1984 şi 2011, iar din Google Scholar rezultă că numai 3 dintre acestea au fost citate de mai mult de 10 ori de alţi cercetători. Două dintre articolele citate de alţii sunt însă ghiduri pentru practică clinică, nu cercetări originale. Potrivit hotărârilor ministeriale privind aplicarea Legii Educaţiei Naţionale (publicate anul acesta în Monitorul Oficial), producţia ştiinţifică a lui Ioanel Sinescu din ultimii 10 ani nu este suficientă nici măcar pentru titlul de conferenţiar universitar.

Rămâne de examinat felul în care Ioanel Sinescu a ajuns să fie ales membru titular al Academiei Române. Aici ne lovim de la început de un obstacol, pentru că Academia nu a publicat stenograma dezbaterilor şi nici rezultatul votului. Putem însă afla că Adunării Generale a Academiei nu i s-au propus şi candidaturile celorlalţi membri corespondenţi ai secţiei medicale, deşi printre ei sunt trei personalităţi remarcabile ale ştiinţei din România: Gheorghe Benga, care are în Pubmed 81 de articole, dintre care 45 citate de mai mult de 10 ori în publicaţii de prestigiu; Costin Cernescu, cu 135 de articole în Pubmed, inclusiv o cercetare originală publicată în revista britanică Lancet, care a fost citată până acum de 449 de ori, şi Constantin Ionescu-Tîrgovişte, cu 135 de publicaţii în Pubmed, dintre care 7 au fost citate între 142-360 de ori de alţi cercetători. Gh. Benga şi C. Cernescu au devenit membri corespondenţi în 2001, iar C. Ionescu-Tîrgovişte în 2003.

Prin urmare, în plenul Adunării Generale a ajuns candidatura celui mai puţin îndreptăţit la titularizare dintre membrii corespondenţi ai secţiei medicale. Propunerea a fost făcută de academicianul Constantin Popa şi este disponibilă pe Internet. Documentul merită analizat cu atenţie, pentru că este, probabil, singurul mod în care membrii Academiei au putut judeca meritele lui Ioanel Sinescu. Propunerea conţine un neadevăr în paragraful în care C. Popa scrie că I. Sinescu are „activitatea ştiinţifică şi profesională cea mai recunoscută din România“ în urologie. Trecem peste faptul că urologia nu are neapărat dreptul să fie reprezentată în Academie. Mai important este că un urolog din Bucureşti, profesorul P. Geavlete, are 53 de articole în Pubmed, între care 7 în European Urology (în care I. Sinescu are 2), 5 în Journal of Endourology şi 4 în Urology. O performanţă clar superioară, prin volum şi impact, celei a lui I. Sinescu. O performanţă calitativ mai bună decât cea a lui I. Sinescu este înregistrată şi de profesorul M. Lucan din Cluj, care are în Pubmed 28 de lucrări, publicate în reviste ca European Urology, British Journal of Urology, Journal of Endourology şi Transplantation Proceedings. În alt paragraf, C. Popa îi acordă lui I. Sinescu merite pentru conducerea Departamentului de Transplant Renal de la Fundeni. Nu ne este clar în ce măsură o funcţie administrativă dovedeşte excelenţa în cercetare necesară pentru primirea în Academie. În plus, cu preţul unui efort minim, C. Popa ar fi putut afla că ghidul Asociaţiei Europene de Urologie pentru transplant de rinichi, publicat în European Urology, îl are ca autor pe profesorul M. Lucan, nu pe Ioanel Sinescu.

„Do the right thing. It will gratify some people and astonish the rest“, spunea Mark Twain. E un îndemn care ar trebui să motiveze Academia Română să repare nedreptatea făcută prin alegerea lui Ioanel Sinescu şi, în acelaşi timp, să-şi reafirme integritatea şi prestigiul.

PETER MANU,
Hofstra University, New York

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22