Omul-ceafa

Motto:
Omul-ceafa vine dinauntru,
el vine de dincoace
si inca de mai aproape de dincoace.
Odata venit,
nu se mai stie cine-a venit
si cine intr-adevar e de-aici
si inca de mai aproape de aici
este.
(parafraza dupa Nichita Stanescu)

A aparut dupa Revolutia din decembrie 1989. Momentul exact e greu de stabilit; cert este ca la un moment dat - cred ca prin 1992 - m-am pomenit ca el exista. Oricum, in Romania e in mod cert un produs de serie postrevolutionar.

Invazia

Cred ca primul pe care l-am intalnit era un traficant de valuta, in perioada aceea in care schimbul valutar oficial era inca sub controlul statului. Cunosteam deja cativa valutisti, la care mai apelam uneori, dar pana atunci mi se pareau cu totii oameni obisnuiti, adica de toate felurile. Poate de aceea nici nu am remarcat prima aparitie a Omului-ceafa. Dar era acolo: cu colacii de grasime la ceafa, cu freza periuta, cu falci de buldog, usor lasate si barbierite la sange, cu trei gusi incalecate ca la curcan, cu o burta saltandu-i greoi peste curea, cu lanturi grele de aur la gat si la maini.
In mod normal, in ochii mei ar fi ramas un valutist oarecare. Dar n-a trecut mult si l-am intalnit pe al doilea. Tot valutist (sau performer la “alba-neagra”?), tot cu colacii de grasime, gusa gelatinoasa, falcutele, lanturile de aur... Apoi pe al treilea - un patron de ghereta, al patrulea - alt patron sau valutist sau ceva pe-acolo. Dupa nici un an, deja l-am remarcat la televizor: Omul-ceafa se lansa si in politica Romaniei de tranzitie. Acum, la mai bine de un deceniu de la aparitia sa, specia Omului-ceafa pare omniprezenta. Il vezi pe strada, la televizor, in jeepuri negre, pe plaja, in banci comerciale... La o analiza mai atenta, vezi totusi ca de fapt Omul-ceafa nu supravietuieste in orice conditii. Aparenta lui omniprezenta se datoreaza faptului ca e mereu in contact social cu oamenii obisnuiti cand este vorba de bani. Mediul lui favorit este cel al afacerilor, al intermedierilor, in general al banilor castigati usor, pe baza naivitatii sau lacomiei prostesti a celorlalti. De aceea profesiile pe care le exercita cu succes Omul-ceafa sunt cele de: valutist (mai nou si smenar), traficant (de carne vie, de droguri, de lucruri interzise in general), afacerist (intermediar, nu producator), camatar, om politic, bancher, ziarist (proprietar de publicatie), proprietar de intreprinderi mari, patron de club (mai ales de fotbal), functionar guvernamental de rang inalt (prefect, secretar de stat, sef de... ceva - Vami, Paduri, Ape, Petrol etc.).

Puterea si banii

S-ar putea spune ca Omul-ceafa este o specie parazita, care prolifereaza intr-un mediu anomic, lipsit de stabilitate, de legi (aplicate) si norme sociale, dar in acelasi timp ca are si un comportament tipic de pradator - o combinatie interesanta. Cum el se naste prin transformarea frankensteiniana a unor cetateni aparent obisnuiti, evolutia acestei mutatii de fenotip ar fi interesant de urmarit, desi momentul cel mai fertil - anii 1990-1992 - a fost, din pacate, ratat de cercetatori.
Se pot remarca totusi doua caracteristici importante ale Omului-ceafa, oarecum legate intre ele. Prima ar fi aceea ca, pe langa prezenta lui in apropierea surselor importante de bani - surse legale sau ilegale, fiindca aici distinctia nu functioneaza -, Omul-ceafa apare permanent in pozitii de putere. Nici nu-i de mirare, de vreme ce intr-o societate saracita de comunism, banii sunt asociati cu puterea si starnesc un respect identic. Nu-i vorba neaparat de puterea oficiala, fiindca daca ne uitam cu atentie, vedem ca figurile politice cu adevarat importante, cele care cladesc capitalul de imagine al unei grupari (cum ar fi fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, regretatul Corneliu Coposu, actualul presedinte al tarii, Traian Basescu) nu fac parte dintre Oamenii-ceafa. Omul-ceafa insa, indiferent de functia sa oficiala, detine puterea informala. Intre un prim-ministru puternic nu gratie functiei, ci relatiilor de afaceri si grupurilor de interese, si un sef de banda din lumea interlopa diferenta e minima, iar acest fapt e dezvaluit chiar de apartenenta lor la specia Oamenilor-ceafa.

Un simbol al puterii

O a doua trasatura a Omului-ceafa, foarte vizibila pentru cei mai in varsta si pentru istoricii perioadei moderne a Romaniei, este asemanarea izbitoare a Omului-ceafa cu caricaturile exploatatorilor capitalisti produse de propaganda comunista. Ciocoiul, boierul exploatator, industriasul ticalos, asa cum sunt ei caricaturizati in ziarele anilor ’40-’50, seamana perfect cu Omul-ceafa contemporan: aceleasi gusi moi si suprapuse, aceiasi obraji rasi si atarnand, aceeasi ceafa umflata ca un colac de salvare... Acolo - ca si in realitatea contemporana - ceafa era o reprezentare simbolica a puterii si a bogatiei. Ma intreb - desi asta e o ipoteza hazardata - daca nu cumva subconstientul cefosilor de astazi a fost cel care a contribuit la aparitia speciei. Iata cum: dupa cum veti observa daca-i priviti atent pe reprezentantii straniei specii cu ceafa gelatinoasa, aproape toti intampina probleme in articularea cuvintelor sau se exprima agramat, pricep greu ori deloc propozitii foarte lungi si se infurie repede daca sunt pusi in situatii ce solicita intelectul. Pe de alta parte, toti au un anumit tip de inteligenta (sau viclenie), cea a descurcaretului, stiind sa exploateze orice slabiciune a celor din jur sau orice ocazie de afaceri, oricat de riscanta. Asadar, nu sunt foarte spiritualizati, sunt lipsiti complet sau aproape complet de simt moral, dar au un foarte dezvoltat simt al supravietuirii - ceea ce nu-i deloc rau.
Dat fiind ca ideile abstracte care ii strafulgera sunt rare si putine, banuiesc ca pe undeva nu simtul logic constient, ci un fel de logica subconstienta, primara, a produs un fel de rationament legat de ciocoiul exploatator: “Comunistii rastalmaceau realitatea, asadar, ceea ce pentru ei era raul absolut e de fapt binele absolut”. Modelul capitalistului rau a fost convertit in modelul de succes. Ma repet: rationamentul nu putea fi unul constient, ci mai degraba primar, visceral - ceea ce explica si evolutia lor fizica. Cumva, corpul lor a asimilat ideea ca si ceafa umflata ca o catusa de carne alba, si sacul cu dolari in mana stanga sunt semne ale succesului tocmai pentru ca erau respinse cu maxima tarie de comunisti. Prin urmare, corpul specimenelor potrivite a decis sa-si creasca ceafa si gusa, ca semn al puterii, si astfel a aparut pe strazi modelul fizic al Omului-ceafa. In acelasi timp, puterea este si un simbol al virilitatii - fapt ilustrat fie de “fetitele” alaturi de care apare Omul-ceafa in public, fie de femeiustile care roiesc mai discret in jurul celor care, din diferite motive, nu se pot afisa in postura de macho de tip nou. Ceafa grasa devine un fel de atestare a virilitatii, un simbol falic, un fel de substitut de penis scos la vedere dupa gat - o etalare mai eficienta a puterii dominatoare decat banalii pantaloni mulati, care, de altfel, presupun mai mult decat un simbol falic (si anume falusul insusi).
Apoi - ori concomitent - subconstientul va fi decis, conform aceleiasi logici, ca si exploatarea (sub indiferent ce forma), si individualismul, si lipsa de respect fata de om sunt bune, de vreme ce comunistii le combateau. Logica asta e una perversa, fiindca pe de o parte astfel de trasaturi au fost receptate fictional (prin propaganda, nu prin contactul cu realitatea ciocoiasca), iar, pe de alta parte, in realitate ele erau specifice regimului comunist. Dar, in simplitatea eficienta a unei minti de rapitor, cum este cea a Omului-ceafa, selectia cuvenita s-a facut usor: au fost alese metodele care permit impunerea prin forta, in orice forma ar exista ea.

Rezervorul de cefe al natiunilor

Tinand cont de trasaturile specifice ale speciei enumerate mai sus, ne-am putea intreba: daca Oamenii-ceafa sunt atat de asemanatori incat constituie o specie aparte, cum de nu apartin aceleiasi categorii sociale? De ce ii gasim si la varfurile vietii politice, si in sistemele bancare, si in fruntea retelelor de trafic cu carne vie, de contrabanda cu tigari sau arme, si in fruntea unor trusturi de presa si asa mai departe? Aici nu functioneaza aceeasi logica ca si in cazul - sa zicem - oamenilor cu ochi verzi. E drept ca poti gasi oameni cu ochi verzi in toate straturile sociale, in orice domeniu de activitate uman si in orice loc din tara. Dar asta e singurul lucru care ii leaga. In schimb, Oamenii-ceafa seamana mult mai mult intre ei decat cu toti ceilalti cetateni romani. Pusi laolalta, pot fi recunoscuti si asociati imediat, indiferent daca au ochi verzi sau negri, pielea albicioasa sau tuciurie, lanturi de aur sau doar ghiuluri mari ori daca se etaleaza in societate cu fete minore si aproape dezbracate sau cu politruci tineri si ranjitori, cu cefe de mare viitor. Dar, atentie!, nu orice barbat cu burta si ceafa apartine speciei pomenite aici. Omul-ceafa veritabil se recunoaste si prin faptul ca degaja efluvii specifice - forta, tupeu, neobrazare, nepasare -, iar cei din jur le simt imediat.
Fiecare natiune are in rezervorul ei genetic o cantitate mai mare sau mai mica de pradatori potentiali din specia Omului-ceafa. In mod ideal, intr-un spatiu social democratic veritabil ei nu ajung sa se manifeste decat la periferia societatii. Acolo normele morale acceptate si aplicate, precum si aplicarea mult mai stricta a legilor le impiedica dezvoltarea. Din punct de vedere moral, oamenii-ceafa se regasesc de aceeasi parte a baricadei. Acolo ei reprezinta mai degraba exceptia si nu influenteaza evolutia societatii. Asa s-ar fi intamplat si in Romania daca nu ar fi intervenit perioada comunista. In anii comunismului, o epoca cu reguli stricte si antidemocratice, potentialii Oameni-ceafa au ajuns in diferite straturi ale societatii. Unii dintre ei s-au adaptat mai repede si au intrat in sistemul de cadre al Partidului Comunist, inlocuind elitele veritabile, decimate de acelasi sistem. E vorba de a doua generatie de comunisti, cei educati in anii ’60, care ulterior - gratie puternicului lor instinct de supravietuire - au ajuns sa ocupe functii in esalonul al doilea al conducerii statului (prima linie fiind rezervata oricum rudelor si oamenilor de incredere ai dictatorului Nicolae Ceausescu). Cei care nu au reusit sa patrunda in sistem s-au descurcat la periferia lui. De la bisnita cu bilete de cinematograf sau tigari straine pana la traficul de alimente, haine sau orice lipsea pe piata (si ce nu lipsea pe piata?), potentialii Oameni-ceafa au gasit mereu o metoda de supravietuire de tip parazitar. Nu au avut acces la cercurile de putere, insa a existat permanent o negociere utila intre marginalii descurcareti si puternicii zilei. Isi erau de folos unii altora.

Epoca (lor) de aur

Caderea regimului comunist si noua ordine, care seamana mult mai mult a dezordine, le-a permis sa se manifeste la capacitatea lor maxima. Abia in conditii de acest gen, iesind dintr-o stare... sa zic “larvara”, Omul-ceafa prolifereaza si se dezvolta pe deplin, evoluand nestanjenit. Ca sa facem o comparatie banala, pentru el democratiile functionale sunt asemenea climatului temperat pentru arborii de lamaie: pot supravietui, dar nu se pot dezvolta cum se cuvine. Comunismul a fost la fel de restrictiv, dar unora le-a creat conditii de sera. Societatea postrevolutionara din Romania a insemnat insa un adevarat val de clima tropicala pentru specia Oamenilor-ceafa. Sistemul proaspat aparut nu facea altceva decat sa scoata la suprafata relatii existente in anii comunismului, dar care, fiind contrare dogmei oficiale, ramasesera in clandestinitate.
Acum, cand li s-au creat conditiile propice, Oamenii-ceafa s-au inmultit nestanjeniti si au prosperat, iar cefele, gusile si burtile atarnate peste curele au crescut fara jena. Mai mult, in lipsa restrictiilor si a pericolelor ce i-ar putea ameninta, ei si-au marcat teritoriile, si-au definit si recunoscut identitatea de specie si, inevitabil, s-au apropiat unii de altii. Asa se face ca fostii demnitari comunisti, fostii bisnitari, gestionari sau chelneri, fortati de vicisitudinile epocii trecute sa supravietuiasca separat, se regasesc acum ca grup social, se recunosc si se inteleg perfect unii cu altii. Paradoxal, la fel s-ar fi intamplat si intr-o societate democratica veritabila, numai ca acolo nu ar fi detinut puterea, asa cum o fac in Romania.
Fenomenul e usor de observat: in diverse cluburi selecte, la intalniri de afaceri, la nunti sau botezuri, in hoteluri de lux sau in delegatii oficiale, politicianul prestigios, ministrul sau omul de afaceri se intelege perfect cu camatarul, comerciantul de fotbalisti, traficantul de droguri sau proprietarul de ziar. Isi scutura cefele la unison, isi mangaie burtile si-si coboara privirea cu un dispret binevoitor spre supusii parazitati. Deocamdata lucrurile merg foarte bine. Exista suficient teritoriu pentru fiecare.

O prognoza

Ca specie care se bazeaza pe incalcarea flagranta a regulilor si legilor ce fac sa functioneze o societate democratica, pe ignorarea moralei publice sau private si pe exploatarea naivitatii celor care respecta acele reguli si legi, Omul-ceafa supravietuieste prin mentinerea sa in minoritate. In momentul in care numarul cefelor incretite va fi mai mare decat pot hrani cetatenii de rand, in sanul speciei va incepe o lupta crunta pentru pastrarea teritoriului. Romania da toate semnele ca specia prolifereaza: au aparut deja numeroase exemplare de Barbati-ceafa din generatia abia alfabetizata in anii comunismului. Asadar, astept plin de curiozitate sa vad cum se pot izbi cefele cap in cap. Si - spre binele nostru - fie sa invinga Ceafa cea mai fina!

(din volumul in pregatire DEX-ul si sexul)