Gand pentru Sanda Stolojan

Radu Portocala 10.08.2005

De același autor

Nascuta in 1919, la Bucuresti, intr-o familie inrudita cu fosti politicieni si diplomati, Sanda Stolojan a fost arestata si deportata de regimul comunist. A emigrat in 1961, stabilindu-se la Paris. A fost interpret oficial de limba romana pentru presedintii Frantei.
Co-fondatoare a prestigioasei reviste Cahiers de l’Est. A colaborat la numeroase publicatii din Franta. A publicat atat la Paris, cat si la Bucuresti mai multe volume de evocari si de jurnal.
Sanda Stolojan a activat in exilul anticomunist, conducand Liga pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania (1984-1990).
A incetat din viata la Paris, la 2 august 2005, in varsta de 86 de ani.

Plecarea in exil - acum aproape treizeci de ani - a insemnat o suma dureroasa de despartiri, dintre care multe, prin necrutarea timpului, aveau sa fie definitive. In spatele usii inchise atunci ramanea o Românie careia ii traisem umilitoarea agonie, o Românie populata inca de umbrele fragile ale unui altadata ce fusese condamnat sa piara. Stiam - si poate aceasta certitudine e unul din sensurile exilului - ca, la o improbabila intoarcere, din tot ce lasam in urma nu aveam sa mai gasesc decat dezolarea de dupa furtuna.
Cand, ajuns la Paris, am cunoscut-o pe Sanda Stolojan, am deslusit in ea aceeasi teama a unei Românii amenintate de destramare - prima punte dintre noi, primul semn al unei prietenii care avea sa se imbogateasca mereu, pana in ultima clipa.
In casa Sandei si a lui Vlad Stolojan - la Paris si la tara - am descoperit un fragment al acelei Românii careia ii purtam nostalgia. O Românie civilizata, asezata sub zodia gandului, framantata de intortocherile destinului sau. In Sanda si Vlad mi-am regasit rudele ramase in urma si pe care stiam ca nu-mi era ingaduit sa le mai vad. Cu ei eram acasa, prin tot ce aceasta poate cuprinde.
Exilul lor incepuse mult mai devreme decat al meu. Sanda - poate pentru a nu se indeparta prea mult de cuvinte, pe care le slujea cu uneltele poeziei - a inceput o inegalabila cariera de interpreta. Prin glasul ei, cinci presedinti ai Frantei - de la generalul de Gaulle, pana la Jacques Chirac - au putut dialoga cu omologii lor români. In mai 1968, cand Charles de Gaulle a venit in România, starnind atatea sperante desarte, Sanda Stolojan i-a servit de interpreta, povestind mai tarziu aceasta experienta rara intr-o pasionanta carte-document.
Au inceput apoi, o data cu inasprirea regimului din România, anii de lupta: emisiunile la Europa Libera, alaturi de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, sprijinirea actiunilor fara precedent ale lui Paul Goma, reactivarea Ligii pentru apararea drepturilor omului in România, careia Sanda Stolojan i-a devenit presedinte, actiunile in presa, intalnirile politice internationale. Era o vreme cand Occidentul isi mai permitea inca luxul absurd de a crede in Ceausescu, “copilul teribil” al lagarului socialist, o vreme, deci, cand nimic nu era mai anevoios decat transmiterea unui mesaj contrar cliseelor general acceptate. Dar Sanda era un om liber, care nu putea suporta gandul tiraniei; un om intelept, care nu putea accepta refuzul de a intelege; un om care, purtand România in fiecare fibra a sa, nu putea sa inchida ochii in fata suferintei românilor. Ea s-a luptat, asadar, cu fortele inrobitoare ale absurdului - si, de multe ori, prieteniile politice pe care stiuse sa si le faca in Vest s-au dovedit utile cauzei pe care o apara Liga.
Prieteniile insa nu erau numai politice. Sanda venea din lumea cartii - bunicul ei patern era Duiliu Zamfirescu -, iar aceasta era, dincolo de imperativele vremurilor, lumea ei fireasca. A face aici lista tuturor intelectualilor, români si straini, pe care i-a cunoscut, ar fi aproape imposibil. De multi a legat-o o trainica prietenie. Cu altii a schimbat, ani de-a randul, scrisori - intr-o lume in care arta corespondentei era lasata sa moara. Dintre toti, Cioran a fost, fara indoiala, cel de care s-a apropiat cel mai mult, cel care a pasionat-o constant. I-a tradus o carte de tinerete din româneste, dupa cum a izbutit sa traduca o culegere de poezii ale lui Blaga - un alt român de care se simtea legata.
Sanda credea in virtutile tamaduitoare ale memoriei, spera ca memoria avea sa impiedice scufundarea României intr-un marasm de confuzii. Constiinciozitatea cu care si-a tinut jurnalul, convingerea ca era necesar sa-l publice, stau marturie. Cu doua saptamani inainte de a ne parasi, cand am vazut-o ultima oara, era bucuroasa ca terminase un volum cuprinzandu-i corespondenta cu Constantin Noica. Ii mai ramasese sa-si puna in ordine partile nepublicate ale Jurnalului. Am vorbit despre multe, in dupa-amiaza aceea, ca de obicei, intorcandu-ne mereu la România. Intr-un tarziu, cand m-am ridicat pentru a-mi lua ramas bun, mi-a intins un stilou. L-am primit ca pe un semn si am inteles ca poate era ultima noastra intrevedere.
Acum, cand am aflat ca Sanda nu mai este, am avut sentimentul ca am privit o carte ce se inchide, ferecand intre copertile ei cuvintele unei vieti. Aducerea aminte e primul lucru pe care i-l datorez, alaturi de cei carora le-a incredintat prietenia ei. Dumnezeu s-o odihneasca!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22