De același autor
Când în primăvara acestui an, în martie, lumea întreagă era răvăşită de marele cutremur de pământ din Japonia, urmat de un tsunami devastator, întâmplarea a făcut ca fostul ambasador nipon la Bucureşti, Kanji Tsushima, să fie oaspetele Teatrului Naţional, în una dintre obişnuitele sale conferinţe duminicale. Auditoriul încremenise în aşteptarea japonezului pe care urma să-l vadă şi să-l audă, ca parte a nemaipomenitului cataclism abătut asupra ţării sale. Calm şi reţinut, domnul Tsushima a spus câteva fraze despre cutremur, insistând discret asupra efortului de reconstrucţie pe care ei, japonezii, sunt chemaţi încă o dată să-l facă, aşa cum au mai făcut de atâtea ori în trecut.
Duminică, 27 noiembrie, s-a încheiat „Luna Japoniei“, un eveniment organizat de Ambasada Japoniei la Bucureşti, prin care a fost sărbătorită renaşterea ţării după cutremurul şi valul tsunami din luna martie. Multitudinea manifestărilor a oferit totodată publicului român prilejul de a redescoperi frumuseţea arhipelagului japonez şi a tradiţiilor lui milenare. Sub sloganul „Japonia, după Marele Cutremur, o ţară mai frumoasă şi mai puternică“, seria de manifestări a fost deschisă pe 1 noiembrie, la Hotel Hilton, de o conferinţă de presă susţinută de d-l Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei la Bucureşti. „Au trecut mai bine de opt luni de la acest dezastru. Chiar şi acum, 4.000 de oameni sunt încă dispăruţi, iar aproximativ 70.000 rămân în centrele pentru evacuaţi. Aceste opt luni au fost foarte dificile pentru Japonia, dar, în acelaşi timp, şi o perioadă în care ne-am dat seama că lumea este alături de ţara noastră. Peste 153 de popoare şi 43 de organizaţii internaţionale, organizaţii guvernamentale şi foarte mulţi oameni simpli din întreaga lume şi-au exprimat solidaritatea“, a spus d-l ambasador Natsuo Amemiya, întinzând mâna spre reverul hainei şi explicându-ne de ce poartă ca ecuson o inimă roşie: este însemnul recunoştinţei faţă de acţiunile de sprijin şi de susţinere venite din toată lumea în perioada ce a urmat catastrofei.
În aceeaşi seară, în cadrul unei prelegeri pe tema procesului de refacere a Japoniei, profesorul Toshiya Ueki, de la Universitatea Tohoku, aflată în apropierea Centralei de la Fukushima şi, la rândul ei, afectată de cutremur, sublinia: „Nu putem doar să aşteptăm o catastrofă şi să încercăm să ne descurcăm. După cutremur, universitatea noastră a decis să se implice în proiecte de cercetare în acest domeniu. Organizăm un centru de excelenţă pentru reconstrucţia după dezastre, însă trebuie să formăm o organizaţie internaţională de cercetare a ştiinţei dezastrelor, împreună cu alte zone care suferă de aceleaşi probleme“.
De altfel, publicul din România a putut vedea la Muzeul Ţăranului Român o impresionantă expoziţie de fotografii, Matsuri şi Kagura - pulsaţii ale inimii Japoniei, toate înfăţişând etape ale reconstrucţiei (uimitoare!) după marele cutremur.
Faimoasa gastronomie niponă s-a produs, în 16 noiembrie, la Hotel Crowne Plaza, unde a avut loc o demonstraţie de preparare de sushi susţinută de maeştrii Masayoshi Kazato şi Kensaku Yoshida, veniţi în România cu sprijinul Japan Foundation, iar pe 21 noiembrie publicul bucureştean a asistat la o demonstraţie de Ceremonia ceaiului susţinută de maestra Michiko Nojiri şi maestrul Gabriel Căciulă. Pe 28 noiembrie, conferinţa despre studiul lingvistic al limbii japoneze, susţinută de prof. Andrej Bekes, profesor la universităţile Tsukuba şi Ljubljana, a atras interesul unui număr important de tineri care învaţă la ora actuala limba japoneză. Dar, fără îndoială, punctul forte al acestei luni japoneze a fost premiera mondială a spectacolului de teatru şi dans Requiem. Nu ştii nimic despre mine de la Teatrul Odeon, care a şi încheiat seria manifestărilor. Destinat strângerii de fonduri pentru Japonia, spectacolul reprezintă creaţia artiştilor Motoko Hirayama (Japonia) şi Răzvan Mazilu (România), pe partitura muzicală Requiem a compozitorului Karl Jenkins. Toate fondurile obţinute ca urmare a organizării spectacolelor vor fi direcţionate către Fondul de Asistenţă pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundaţia JTI.
Requiem. Nu ştii nimic despre mine este o poveste despre doi dansatori care nu se cunosc între ei, dar care ajung să se descopere unul pe celălalt. Moartea, dar şi puterea de a renaşte sunt cei doi poli între care evoluează protagoniştii, veniţi din lumi şi culturi diferite şi între care se creează neaşteptate punţi.
„Primii paşi în realizarea acestui proiect s-au făcut prin e-mail. Răzvan mi-a trimis detaliile programului urmând să lucrăm individual, eu în Japonia şi Răzvan în România“, spunea Motoko Hirayama în conferinţa de presă, completată de partenerul ei, Răzvan Mazilu: „Aceasta a fost şi provocarea spectacolului: să încercăm să comunicăm de la foarte mare distanţă, fără să ştim unul despre celălalt aproape nimic. (…) I-am propus lui Motoko tema: doi dansatori trecuţi de 30 de ani care nu se cunosc, aflându-se în spaţiul concentraţionar al unei săli de balet, înaintea unei audiţii. Eu am fost cel care a provocat această aventură, iar foarte important e faptul că am avut încredere unul în celălalt. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu mai aproape de Japonia. Aşa că am fost încântat de propunerea Fundaţiei JTI de a dansa pentru Japonia“.
Cu multiplele şi fabuloasele ei faţete, cu această atitudine sofisticată în faţa dezastrului provocat de natură, un soi de fatalism activ, cu încăpăţânarea oamenilor de a se încorda şi de a o lua de la capăt, mereu şi mereu, cu rara lor ştiinţă de a îmbina tradiţia cu modernitatea, Japonia ni s-a înfăţişat încă o dată ca o ţară în faţa căreia nu poţi decât să te înclini.
