Pe aceeași temă
Fragment din volumul "Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă" de BRONISŁAW WILDSTEIN. Traducere din polonă şi note de ANCA-MARIA CERNEA. Cuvânt înainte de VLADIMIR TISMĂNEANU.
Nu se cuvine să jigneşti sentimentele religioase ale nimănui. Acest principiu ar trebui să fie evident pentru orice om civilizat. Şi, ca orice principiu, el trebuie aplicat în limitele bunului-simţ. Oare din cauza cultului hindus al vacilor ar trebui să fie interzis în Europa consumul de carne de vită? Sau să nu fie înmormân tate cadavrele, pentru că zoroastrienii consideră asta un sacrilegiu?
În scandalul care a izbucnit după publicarea într-un ziar danez a unor caricaturi ale lui Mahomed, s-au ivit argumente cum că în Islam este interzisă reprezentarea fiinţelor vii, şi deci mai ales (de ce, mai ales?) a profetului acelei religii. Asta înseamnă oare că, în curând, musulmanii vor începe să se indigneze de pictura figurativă occidentală? Sau, ca să nu mergem atât de departe, oare într-un manual polonez de istorie nu se va putea găsi imaginea profetului musulman?
Nu vedem însă proteste semnificative ale adepţilor islamului împotriva folosirii acestuia ca justificare pentru terorism.
Caricaturile din publicaţia daneză aveau rost, deoarece arătau tocmai această instrumentalizare a religiei. Aveau dreptul să se indigneze de ele numai aceia care, mai înainte, ar fi protestat cel puţin la fel de înflăcărat împotriva acesteia.
În lumea liberă, mass-media sunt libere. Pentru acţiunea lor răspund autorii şi proprietarii. Utilizarea responsabilităţii colective, adică învinuirea ţărilor şi naţiunilor pentru ce a făcut o gazetă, este un scandal. Mult mai îndreptăţită ar fi recunoaşterea faptului că, pentru terorismul legat de Islam, răspund toţi adepţii acestei religii. Desigur, nu accept un asemenea raţionament, dar dacă-l respingem, atunci în nici un caz guvernele n-ar trebui să-şi ceară scuze pentru ce au făcut ziarele publicate pe teritoriul lor. Dimpotrivă, ele ar trebui să răspundă în mod radical atacurilor barbare la adresa cetăţenilor şi ţărilor lor şi, ca atare, ar trebui să fie luate în considerare inclusiv sancţiuni eco nomice. În acest caz particular ar trebui să se manifeste solida ritatea europeană.
Rzeczpospolita nici măcar n-a tipărit, propriu-zis, caricaturile daneze. Doar a ilustrat cu ele un articol despre toată acea istorie –
caricaturile erau micşorate şi nu funcţionau independent. Auzim adesea: „Ei, da, nu sunt regulile noastre, dar, de vreme ce asta e sensibilitatea musulmană, atunci trebuie s-o respectăm“. Raţionând astfel, va trebui să introducem cenzura, care va controla dacă publicaţiile noastre şi, ca o consecinţă mai îndepărtată, comportamentele noastre nu-i lezează pe musulmani. Deoarece sensibilitatea lor este diferită, va trebui să numim experţi musulmani, aşa că cel mai bine ar fi să predăm direct cenzura asta în mâinile lor şi să ne schimbăm legislaţia adoptând Sharia – dreptul religios musulman. Putem presupune că nimic mai puţin nu va satisface această „sensibilitate musulmană“, care devine cu atât mai sensibilă, cu cât europenii cedează mai mult în faţa ei.
Posturile de televiziune din Orientul Mijlociu „Al Jazeera“ şi „Al Arabiya“ transmit discursurile unor lideri terorişti care cheamă la uciderea necredincioşilor. Ele fac acest lucru fără comentariu, în numele (foarte occidentalului) drept al mass-media de a informa. Imaginaţi-vă reacţia lumii islamice faţă de o utilizare similară a dreptului la informare, constând în citarea unui extremist antimusulman. În Europa de Vest se ridică moschei pe bani din Arabia Saudită, ţară în care nu numai că nu este permisă construcţia de biserici, dar nu e permisă nici o formă de promovare a unei alte religii, iar Biblia este interzisă. Pe bună dreptate, se poate considera că această comparaţie dovedeşte superioritatea noastră (occidentală). Dar, după depă şirea unor anumite limite, nu începe aceasta să devină o manifestare de slăbiciune? Trebuie oare într-adevăr ca Europa să accepte ca fanaticii din Arabia Saudită care propagă islamul războinic să construiască moschei şi centre islamice?
În numele libertăţii de expresie, la sfârşitul anilor ’80 au fost permise în Europa demonstraţii împotriva lui Salman Rushdie, care, de fapt, aveau caracterul unui apel la uciderea scriitorului şi persoanelor cu care acesta colabora. Trebuiau oare într-adevăr permise? Pentru publicarea Versetelor satanice au fost ucişi mai mulţi oameni.
Jignirea sentimentelor creştinilor din Europa este apărată sub sloganul libertăţii cuvântului şi a exprimării artistice. Ciudat de tăcuţi sunt astăzi acei apărători ai libertăţii. Poate pentru că, în contextul actual, ar fi dificil să se vorbească despre „egalitatea“ civilizaţiilor.
Barbarii nu se civilizează când cedăm în faţa cererilor lor. Ei tratează asta ca pe un semn de slăbiciune – şi chiar au dreptate. Va reuşi oare Europa să se apere împotriva barbarilor, pe care nu e în stare nici măcar să-i numească? În conformitate cu corectitudinea politică, n-avem voie să folosim acest concept pentru persoane din exterior, deoarece în acest fel ne-am afirma propria civilizaţie, iar ei s-ar putea simţi ofensaţi. Trebuie să-i respectăm pe barbari, întrucât pe noi înşine nu mai suntem capabili să ne respectăm.
