DIALOGUL ZILEI - Despre Cunoaștere

Fragment din “Călugărul şi filozoful. Budismul astăzi”, de Jean-François Revel și Matthieu Ricard, volum apărut recent la editura Humanitas.

Matthieu Ricard, doctor în biologie şi cercetător de succes, hotărăşte să se stabilească în Asia, unde devine călugăr budist, discipol şi interpret al lui Dalai Lama. Tatăl său, Jean-François Revel, intelectual de marcă şi agnostic declarat, îi respectă decizia, dar, de-a lungul câtorva întâlniri desfăşurate în Nepal şi în Franţa, încearcă să înţeleagă motivaţiile şi urmările convertirii lui spectaculoase. 

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Obiectul filozofiei până la inventarea ştiinţei, adică pe vremea când filozofia pretindea a cunoaşte totul, căci filozofiile Antichităţii, până la naşterea fizicii moderne în secolul al XVII-lea, înglobau cunoaşterea lumii materiale, cunoaşterea lumii vii, morala, cunoaşterea omului însuşi, cunoaşterea lumii de dincolo, a divinităţii, fie că această divinitate era personală, ca la Aristotel, fie că era Natura însăşi, ca la stoici sau la Spinoza. De atunci, s-a considerat că această doctrină totală a realităţii în ansamblul ei nu mai este realizabilă în mod serios. Vom reveni asupra acestui lucru.

Pe de altă parte, cuvântul „cunoaştere“ înglobează şi un alt aspect. Este ceea ce voi numi spiritul socratic. Pentru Socrate, înţelepciunea este o consecinţă a ştiinţei. Pentru el nu există nici înţelepciune, nici morală instinctivă. Totul vine din cunoaştere. Iar acestea două derivă din ştiinţă. Filozofiile Antichităţii erau filozofii în care accesul la o anumită formă de înţelepciune şi de fericire, la ceea ce se numea „binele suprem“ – adică atingerea unui gen de echilibru complet, identificat cu virtutea în relaţia cu ceilalţi şi cu fericirea proprie – decurgea dintr-o cunoaştere ştiinţifică. Din ceea ce anticii considerau că este cunoaşterea ştiinţifică. Nu asta caracteriza într-o oarecare măsură şi budismul în momentul în care l-ai descoperit tu? Cunoaşterea despre care maestrul tău îţi spunea că înseamnă recunoaşterea naturii ultime a lucrurilor este un program vast, dacă pot îndrăzni să spun astfel. Pentru că înseamnă în acelaşi timp cunoaşterea tuturor fenomenelor lumii exterioare, a propriei persoane şi eventual a supranaturalului.

MATTHIEU RICARD — Budismul include desigur studiul ştiinţelor tradiţionale, precum medicina, limbile străine, gramatica, poezia, calculele astronomice (mai ales ale datelor eclipselor) şi astrologice, artizanatul şi artele. Medicina tibetană, bazată pe plante şi minerale, cere ani de studiu, iar chirurgii tibetani erau, se spune, capabili să opereze cataracta cu ajutorul unui scalpel din aur, chiar dacă această operaţie a fost dată acum uitării. Dar ştiinţa „majoră“ este cunoaşterea de sine şi a realităţii, întrebările esenţiale fiind: „Care este natura lumii fenomenale, a gândirii?“, iar în plan practic: „Care este cheia fericirii şi care a suferinţei? Ce produce suferinţa? Ce este ignoranţa? Ce este realizarea spirituală? Ce este perfecţiunea?“ Acest gen de descoperiri poate fi numit cunoaştere.

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Motivaţia iniţială este de a scăpa de suferinţă?

MATTHIEU RICARD — Suferinţa este rezultatul ignoranţei. Deci ignoranţa trebuie înlăturată. Şi ignoranţa reprezintă, în esenţă, ataşamentul faţă de „eu“ şi de soliditatea fenomenelor. Uşurarea suferinţelor imediate ale aproapelui este o datorie, dar nu este de ajuns: trebuie remediate înseşi cauzele suferinţei. Dar, încă o dată, pe atunci nu înţelegeam totul clar. Îmi spuneam: „Nu iese fum fără foc. Atunci când îl văd pe maestrul meu, înfăţişarea sa, modul în care vorbeşte, în care acţionează, ceea ce este… toate îmi dau convingerea intimă că există acolo ceva esenţial ce vreau să aprofundez. Se află acolo o sursă de inspiraţie, de siguranţă, o perfecţiune din care aş vrea să mă împărtăşesc.“ În cursul călătoriilor mele – am mers în India de cinci sau şase ori înainte să mă stabilesc acolo – mi-am dat seama că atunci când eram în preajma maestrului meu uitam cu uşurinţă de Institutul Pasteur, ceea ce reprezenta viaţa mea în Europa, şi că atunci când mă aflam la Institutul Pasteur gândul îmi zbura la Himalaya. Am luat deci o decizie pe care n‑am regretat-o niciodată: aceea de a mă afla acolo unde doream să fiu!

Îmi terminasem atunci teza de doctorat şi profesorul Jacob se gândea să mă trimită în Statele Unite, ca să abordez un nou subiect de cercetare; trecuse, aşa cum procedau mulţi cercetători în acea perioadă, de la studiul bacteriilor la cel al celulelor animale, căci era un câmp de cercetare mult mai vast, care a dus la o dezvoltare considerabilă a biologiei celulare. Mi-am spus că încheiasem un capitol: publicasem articole privind cei cinci ani de cercetare, nu compromisesem investiţiile pe care le făcuse familia pentru educaţia mea şi nici pe cele ale lui François Jacob, care mă primise în laboratorul său… Era, în orice caz, o cotitură pe drumul căutărilor mele… Puteam să aleg o altă cale fără să distrug nimic, fără să-i dezamăgesc pe cei care mă ajutaseră să-mi obţin doctoratul. Puteam acum să‑mi realizez aspiraţiile personale cu inima împăcată. De altfel, maestrul meu, Kangyur Rinpoche, mi-a spus întotdeauna să‑mi termin studiile pe care le începusem. Nu am grăbit deci lucrurile; am aşteptat mai mulţi ani, din 1967 până în 1972, înainte de a mă stabili în Himalaya. Acesta este momentul în care am luat decizia şi v-am anunţat pe tine şi pe François Jacob despre dorinţa mea de a pleca în Himalaya, şi nu în America. Mi-am dat seama că era într-adevăr ceea ce-mi doream şi că era mai bine să fac schimbarea la tinereţe, decât să regret, la cincizeci de ani, că nu am ales acest drum.

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Nu te-ai gândit că poţi împăca cele două lucruri?

MATTHIEU RICARD — Nu există nici o incompatibilitate fundamentală între ştiinţă şi viaţa spirituală, dar una era pentru mine mai importantă decât cealaltă. Practic nu poţi să stai în două luntri deodată, nici să slujeşti la doi stăpâni. Nu mai aveam chef să‑mi împart timpul, voiam să-l dedic în întregime activităţii care mi se părea esenţială. Mai târziu mi-am dat seama că formarea mea ştiinţifică, mai ales grija pentru rigoare, era perfect conciliabilă cu abordarea metafizicii şi a practicii budiste. Şi, în cei douăzeci şi cinci de ani care au urmat, nu m-am aflat niciodată în pericol să-mi pierd gândirea ştiinţifică, aşa cum o înţeleg eu, ca o căutare a adevărului.

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Bine… Înţeleg că ai aplicat cercetărilor legate de filozofie şi istorie a budismului, textelor etc. aceeaşi rigoare pe care o folosiseşi şi mai înainte. Dar cercetarea în biologia moleculară a fost, de-a lungul ultimilor treizeci de ani, domeniul celor mai importante descoperiri din istoria ştiinţei. Nu ai participat la asta. Ai fi putut să participi.

MATTHIEU RICARD — Biologia se descurcă foarte bine şi fără mine. Nu ducem lipsă de cercetători pe planetă. Adevărata problemă era să stabilesc o ierarhie a priorităţilor din viaţa mea. Aveam din ce în ce mai mult impresia că nu foloseam cel mai bine potenţialul vieţii umane, că-mi lăsam viaţa să se destrame, zi după zi. Pentru mine, multitudinea de cunoştinţe ştiinţifice devenise „o contribuţie majoră pentru nevoi minore“.

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Ceea ce ai făcut în continuare ţi-a permis să aprofundezi o doctrină care datează de mai multe secole înaintea erei noastre, şi nu să descoperi lucruri noi, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă te-ai fi implicat în biologia moleculară. De altfel, nu spun că trebuie să faci numai descoperiri pentru a reuşi în viaţă. Spun că în stadiul în care ajunseseşi, teza ta era în acelaşi timp un rezultat şi un punct de plecare pentru cercetări mai importante, aveai tot ce trebuia pentru a participa la una dintre aventurile intelectuale şi ştiinţifice cele mai importante din istoria umanităţii, aşa cum atestă descoperirile recente în biologia moleculară.

MATTHIEU RICARD — Atenţie, în privinţa budismului nu era vorba despre dezaprobarea unei doctrine vechi şi desuete. Cercetarea spirituală, atunci când se traduce printr-o veritabilă transformare interioară, este o cercetare eminamente vie, de o prospeţime permanent reînnoită. O tradiţie metafizică aşa cum e budismul n-ar putea să „îmbătrânească“, pentru că se adresează problemelor fundamentale ale existenţei. De-a lungul istoriei, cel mai adesea teoriile ştiinţifice sunt cele care, în mod firesc, îmbătrânesc şi sunt înlocuite în permanenţă cu altele.

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Da, dar sunt înlocuite cu altele din motive întemeiate: datorită progresului cunoaşterii, pentru că sunt constatate fapte noi, pentru că experienţa discerne ipotezele.

MATTHIEU RICARD — Este adevărat că biologia şi fizica teoretică au oferit cunoştinţe extraordinare despre originea vieţii şi formarea universului. Permit însă aceste cunoştinţe elucidarea mecanismelor fundamentale ale fericirii şi suferinţei? Nu trebuie să pierdem din vedere scopurile fixate. Cunoaşterea formei şi de dimensiunilor exacte ale pământului constituie un progres incontestabil, dar dacă e rotund sau plat, asta nu schimbă prea mult sensul existenţei. Oricare ar fi progresele medicinei, nu se pot uşura decât temporar suferinţe care continuă să revină şi care culminează cu moartea. Putem împiedica un conflict, un război, dar, câtă vreme gândirea oamenilor nu se schimbă, vor veni altele. Nu există oare o modalitate de a descoperi o pace interioară care să nu depindă de sănătate, de putere, de succes, de bani, de plăcerea simţurilor?

JEAN-FRANÇOIS REVEL — Înţeleg bine ce spui, dar nu văd de ce aceste două demersuri sunt incompatibile. Biologia, ştiinţa, în cazul tău biologia moleculară, aduc soluţii pentru maladii, deci contribuie la reducerea suferinţelor umane. Şi satisfacţia intelectuală de a descoperi mecanismele fundamentale ale vieţii este o satisfacţie dezinteresată. Nu te-ai gândit că ai putea combina cele două aspecte ale preocupărilor tale?

MATTHIEU RICARD — Budismul nu se opune ştiinţei. El o consideră un domeniu important, dar parţial, al cunoaşterii. Nu simţeam deci nevoia să-i dedic aceleaşi eforturi şi să-mi împart existenţa. Mă simţeam într-un fel ca o pasăre în colivie şi nu aveam decât un singur gând: „Să fiu liber!“