Pe aceeași temă
Fragment din volumul “Drumul catre servitute” de Friedrich A. Hayek, editura Humanitas.
Efortul general de a dobândi securitatea prin masuri restrictive, tolerate sau sprijinite de catre stat, a condus, în cursul anilor, la o transformare progresiva a societatii — transformare în fruntea careia, asa cum a fost cazul si în alte directii, s-a plasat Germania, iar alte tari au urmat-o. Aceasta evolutie a fost accelerata de alt efect al doctrinei socialiste, discreditarea deliberata a tuturor activitatilor care implica riscul economic si oprobriul moral aruncat asupra profiturilor ce motiveaza asumarea de riscuri, dar pe care numai putini le pot câstiga. Nu le putem lua în nume de rau tinerilor nostri preferinta pentru slujba sigura, de salariat, în detrimentul riscului întreprinderii, dupa ce din frageda copilarie au aflat ca, în primul caz, este vorba despre o ocupatie superioara, mai putin egoista, dezinteresata.
Generatia tinerilor din ziua de azi a crescut într-o lume în care, în scoala si în presa, spiritul întreprinderii comerciale era prezentat ca un lucru demn de dispret, iar realizarea unui profit drept ceva imoral, o lume în care a avea o suta de angajati înseamna a exploata, iar a comanda un numar egal de oameni este considerat ceva onorabil. Oamenii mai în vârsta socotesc exagerata aceasta descriere a starii de lucruri, dar experienta cotidiana a profesorului universitar ofera prea putine motive de îndoiala în privinta schimbarii valorilor în Marea Britanie, ca rezultat al propagandei anticapitaliste, în mult mai mare masura decât s-au schimbat institutiile. Problema este daca, transformând institutiile, pentru a le pune în acord cu noile mentalitati, nu vom distruge, fara sa ne dam seama, valori la care tinem înca în si mai mare masura.
Schimbarea în structura sociala presupusa de victoria idealului securitatii asupra celui de independenta nu poate fi mai bine ilustrata decât prin compararea a ceea ce putea, în urma cu zece sau douazeci de ani, sa mai fie considerat drept tipul englezesc si cel germanic de societate. Oricât de mare va fi fost influenta armatei în Germania, este o greseala grava sa punem mai ales pe seama ei ceea ce englezul considera drept caracterul „militar“ al societatii germane. Deosebirea era mult mai accentuata decât ar sugera o explicatie ce invoca influenta armatei, iar trasaturile specifice societatii germane existau atât în cercuri în care influenta militara era neglijabila, cât si în cercuri în care ea era considerabila. Nu organizarea aproape permanenta a unei parti mai însemnate a poporului, decât în alte tari, în vederea razboiului, ci faptul ca acelasi tip de organizare era folosit pentru a atinge multe alte teluri a conferit societatii germane caracterul ei specific.
Din cauza ca în Germania o parte a vietii civile mai mare decât în oricare alta tara era organizata în mod deliberat, de sus, un procent atât de mare dintre cetatenii ei nu se socotesc oameni independenti, ci functionari numiti, de unde si caracterul specific al structurii societatii germane. De multa vreme Germania ajunsese, asa cum se laudau chiar germanii, un Beamtenstaat, în care nu numai în rândul functionarilor de stat propriu-zisi, dar în aproape toate sferele vietii, venitul si statusul sunt acordate si garantate de catre un anume for al statului.
Desi este probabil imposibil ca spiritul libertatii sa poata fi, în vreo parte a lumii, extirpat prin forta, nu este sigur daca s-ar gasi vreun popor care sa poata rezista cu succes procesului de sufocare lenta la care acesta a fost supus în Germania. Acolo unde pozitia sociala si rangul sunt dobândite aproape exclusiv prin ocuparea unui post de slujbas la stat, acolo unde a îndeplini datoria trasata cuiva este considerat ceva mai laudabil decât alegerea independenta a ocupatiei în care ai putea fi util, acolo unde toate eforturile care nu aduc o pozitie recunoscuta în ierarhia oficiala sau îndreptatirea la un venit fix sunt socotite inferioare si chiar oarecum degradante, ar fi o dovada de optimism mult prea exagerat sa te astepti ca multi sa prefere libertatea securitatii.
Numai putini vor rezista tentatiei securitatii dobândite cu pretul libertatii, acolo unde alternativa la securitatea oferita de o pozitie de dependenta este o situatie cât se poate de precara, în care esti dispretuit fie ca ai succese, fie ca ai esecuri. Odata ce lucrurile au mers atât de departe, libertatea devine cu adevarat ceva derizoriu, de vreme ce nu poate fi dobândita decât prin sacrificarea celor mai bune lucruri de pe acest pamânt. çn acest stat nu este de mirare ca tot mai multi oameni ajung la convingerea ca fara securitate economica „nu merita“ sa ai libertate si ca ei sunt dispusi sa-si sacrifice libertatea de dragul securitatii. Este însa îngrijorator sa vezi cum profesorul Harold Laski recurge, în Marea Britanie, la exact aceleasi argumente care au contribuit poate mai mult decât oricare altele la decizia poporului german de a-si sacrifica libertatea.
Nu încape îndoiala ca unul dintre telurile principale ale politicii publice va trebui sa-l constituie o protectie fata de lipsurile grave, precum si eliminarea unora din cauzele evitabile ale eforturilor gresit orientate si a deziluziilor ce le însotesc. Daca aceste stradanii vrem însa sa aiba succes si sa nu distruga libertatea individuala, atunci securitatea trebuie sa fie oferita în afara pietei, iar concurenta trebuie lasata sa se desfasoare fara piedici. Un anumit grad de securitate este esential pentru a putea mentine libertatea, deoarece majoritatea oamenilor sunt dispusi sa suporte riscul presupus de libertate numai atâta timp cât acest risc nu este prea mare. Desi acesta este un adevar pe care niciodata nu trebuie sa-l pierdem din vedere, nu este nimic mai periculos decât actuala moda, afisata printre liderii lumii intelectuale, de a ridica în slavi securitatea în dauna libertatii.
Este necesar sa învatam din nou în mod cinstit sa privim în fata realitatea ca libertatea poate fi dobândita numai platind un pret si trebuie sa fim pregatiti, ca indivizi, sa facem serioase sacrificii materiale pentru a ne pastra libertatea. Daca vrem sa nu o pierdem, trebuie sa refacem convingerea pe care s-a întemeiat suprematia libertatii în tarile anglo-saxone si pe care Benjamin Franklin a sintetizat-o într-o expresie aplicabila, în aceeasi masura, în viata unui individ, ca si în viata unei natiuni: „Cei care vor renunta la libertatea esentiala pentru a dobândi o farâma de siguranta pe moment nu merita nici libertatea, nici siguranta.“
