Seară Marguerite Yourcenar dedicată volumului „Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică. Lovitura de grație“

Humanitas | 17.09.2017

Pe aceeași temă

Editura Humanitas Fiction va aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 20 septembrie, ora 19, la lansarea volumului Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică. Lovitura de graţie, de Marguerite Yourcenar, recent apărut în ediţie de colecţie. La eveniment vor vorbi Adela Greceanu, scriitoare şi jurnalist cultural, Cristian Pătrăşconiu, jurnalist cultural, şi Cosmin Ciotloş, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

 

„Marguerite Yourcenar a însemnat ultima reverberaţie a unui cor eroic de scriitori europeni printre care se numărau Thomas Mann şi André Gide, bărbaţi mai vârstnici pe care i-a admirat cu precădere şi ale căror opere au influenţat-o pe a sa. S-a înscris perfect în linia lor de scriitori filozofi, cu o cultură profundă şi vastă, de moralişti care privilegiau perspectiva istorică şi de virtuozi în egală măsură ai romanului, prozei scurte şi eseului. Asemenea lor, şi-a manifestat, într-o manieră plină de demnitate, predilecţia pentru subiecte şocante, fiind fascinată că şi ei de ambiguitatea sexuală.“ (Edmund White)

 

Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică şi Lovitura de graţie (ecranizat în 1976 de regizorul Volker Schlöndorff), primele două române publicate de Marguerite Yourcenar, îmbracă formă confesiunii: două voci, amintind parcă de tonul aproape alb al lui Mishima, dau viaţă unor personaje care resping femeia din raţiuni asemănătoare.

Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică (Traducere din franceză de Petru Creţia)

Asemenea tuturor eroilor lui Marguerite Yourcenar, Alexis îşi pune întrebări pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege lumea. într-o lungă scrisoare adresată soţiei pe care a părăsit-o, el analizeaz㠄lupta zadarnic㓠pe care a dus-o ascunzându-şi adevărată identitate sexuală.

Lovitura de graţie (Traducere din franceză de Doina Jela Despois)

În 1919, într-un ţinut baltic secătuit de război, ideologii, revoluţie şi deznădejde, trei tineri, Éric, Sophie şi fratele acesteia Conrad, prieteni din copilărie, sunt atraşi într-o tragică poveste de iubire, iar dorinţa frustrantă, vanitatea rănită, minciunile, erotismul şi violenţă îi împing până în pragul nebuniei.

„Războaiele şi dramele publice nu sunt decât prilejuri de a merge până la capătul sentimentelor şi al conflictelor interioare. Alexis şi Éric au în comun o aceeaşi convingere pur literară că vechile cuvinte, dacă sunt reşlefuite cu măiestrie, pot scoate la lumina cele mai ascunse nuanţe afective.““ (Bertrand Poirot-Delpech)

 

Marguerite de Crayencour s-a născut la Bruxelles pe 8 iunie 1903, dintr-o mama belgiană, Fernande de Cartier de Marchienne, şi un tată francez, Michel Cleenewerck de Crayencour. Mama murindu-i după zece zile, de educaţia ei se va ocupă, în Franţa, tatăl anticonformist şi extrem de cultivat. El îi plăteşte publicarea primelor două plachete de versuri, după ce, împreună, aleg pseudonimul debutantei, Yourcenar, o anagramă a numelui lor de familie. În 1929 îi apare primul român, Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică (Alexis ou le Traité du Vain Combat), şi îi moare tatăl. Călătoreşte prin Europa, pentru că, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, să se stabilească în America. În 1937 o întâlneşte la Paris pe Grace Frick (alături de care va trăi până la moartea acesteia, în 1979), la îndemnul căreia va ajunge în SUA şi va preda literatură comparată în New York City şi la Sarah Lawrence College. În 1938 publică Povestiri orientale (Nouvelles orientales; Humanitas Fiction, 2016), iar în 1939, romanul Lovitura de graţie (Le Coup de Grace; apărut la Humanitas Fiction în 2017 împreună cu Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică). În 1951 vede lumina tiparului romanul Memoriile lui Hadrian (Mémoires d’Hadrien; Humanitas Fiction, 2015), încununat cu Prix Femină Vacaresco, şi în 1968, romanul Piatra filozofală (L’Oeuvre au Noir), recompensat cu Prix Femină. În 1977 îi este atribuit de către Academia Franceză Grand Prix de Littérature pentru întreagă opera, iar în 1980 devine prima femeie aleasă în Academie. Se stinge din viaţă la 17 decembrie 1987, cenuşa fiindu-i îngropată în Brookside Cemetery, Somerville, Maine. Cu o opera care cuprinde române, povestiri, eseuri, poeme, piese de teatru şi trei volume de memorii, Marguerite Yourcenar este una dintre cele mai importante scriitoare de limba franceză.

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22