À chacun son combat Jurnal de campanie

Caterina Preda | 20.04.2007

Pe aceeași temă

Cu mai putin de o saptamâna inaintea primului tur al alegerilor prezidentiale franceze, intr-o atmosfera de vara venita inainte de vreme, cei doisprezece candidati parcurg neincetat teritoriul francez, precum si platourile de televizune si radio. In plus, toti candidatii sunt activi pe Internet, principalii doi pretendenti la functia prezidentiala având chiar si sprijinul unor televiziuni virtuale personalizate (UMP si PS). Mai mult decât atât, campania franceza a ajuns si pe site-ul Second Life, sustinatorii prezidentiabililor cumparând spatiu publicitar in aceasta lume virtuala.

Dintre cei doisprezece candidati, patru se detaseaza si ocupa prim-planul sondajelor, dezbaterilor, scenariilor si previziunilor: François Bayrou (UDF), Jean-Marie Le Pen (FN), Nicolas Sarkozy (UMP) si Ségolène Royal (PS). Urmatorii opt candidati isi disputa, in sondajele de opinie, un scor intre 0,5% (Schivardi) si 4-5% (Besancenot) si par a se prezenta doar pentru a aduce in discutie teme ce le sunt dragi, sperând ca, prin importanta scorului atins in primul tur de alegeri, sa cântareasca apoi asupra formulei guvernamentale finale. Astfel, in timp ce principalii patru candidati desfasoara campanii globale, ceilalti abordeaza subiecte punctuale si se adreseaza doar unei parti a electoratului. Marie George Buffet (PCF) se declara reprezentanta stângii populare si antiliberale; Arlette Laguiller (LO) apara cauza celor ce nu locuiesc in conditiile cele mai bune; José Bové lupta impotriva organismelor modificate genetic; Olivier Besancenot (LCR) declanseaza batalia impotriva monopolului marilor corporatii, iar Dominique Voynet (Les Verts) are ca unica referinta ecologia. La dreapta, Frédéric Nihous (CPNT) este reprezentantul micilor agricultori si al vânatorilor; Philippe de Villers (MPF) se declara anti-Uniunea Europeana, antiimigratie si in favoarea intreprinderilor mici, iar Gérard Schivardi (PT) se prezinta pentru a apara serviciile publice.

 

O campanie agitata

 

Una dintre temele de actualitate in saptamâna ce tocmai a trecut a reprezentat-o asa-numita migrare a lui Nicolas Sarkozy din ce in ce mai mult spre extrema dreapta, pentru a atrage electoratul Frontului National. Candidatul UMP nu ezita sa imprumute din temele dragi liderului FN, Jean-Marie Le Pen, precum cea a Ministerului Identitatii Nationale si Imigratiei, sau sa faca apel direct la electoratul acestuia, declarându-l "un electorat de dreapta dezamagit" (vezi, de exemplu, interviul acordat de Sarkozy cotidianului Le Figaro, joi, 12 aprilie). Aceasta stare de fapt l-a facut pe liderul de extrema dreapta sa il atace direct pe Nicolas Sarkozy, contestându-i acestuia dreptul de a se prezenta la alegerile pentru cea mai inalta functie in stat. Sarkozy nefiind un francez adevarat, ci un "candidat al imigratiei", nu ar fi deci, in viziunea lui Jean-Marie Le Pen, apt sa reprezinte poporul francez. Sarkozy declara, in urma atacurilor lui Le Pen, ca este mândru ca este imigrant si ca stie câte datoreaza Frantei. Cu toate acestea, presa franceza comenteaza posibilul acord intre cele doua formatiuni.

In acelasi timp, Michel Rocard, fost premier in timpul guvernarii François Mitterrand si unul dintre cei mai importanti lideri ai PS, propunea intr-un editorial aparut vineri, 13 aprilie, in Le Monde, o alianta inainte de primul tur intre PS si UDF, partidul lui François Bayrou, pentru a asigura victoria impotriva lui Sarkozy in turul doi de scrutin. Posibila alianta a fost primita diferit de cei doi candidati vizati: astfel, Bayrou se declara favorabil unui astfel de acord dupa primul tur, in timp ce Royal considera inadecvata o asemenea propunere. In urma atentatelor de la Alger de saptamâna trecuta, precum si a declaratiei ministrului de Interne, François Baroin, ca "Franta se afla sub amenintarea actelor teroriste", riscul unui asemenea atac a intrat si el pe lista temelor abordate de candidatii la alegerile prezidentiale. Tot saptamâna trecuta, Le Canard Enchainé publica informatia conform careia Nicolas Sarkozy si Jacques Chirac au semnat un acord stabilind neurmarirea in justitie a actualului presedinte francez, in eventualitatea in care candidatul UMP ar fi ales. Sarkozy s-a grabit sa nege un asemenea acord, asa cum a facut, de altfel, si Elysée-ul.

Campania prezidentiala nu duce lipsa nici de polemici sau gafe. Una dintre cele mai frapante declaratii ii apartine lui Nicolas Sarkozy, care, intr-un interviu acordat Philosophie Magazine, estima ca pedofilia si sinuciderea (ca si homosexualitatea) s-ar explica mai degraba prin mostenirea genetica decât prin mediul sau experientele personale. Sarkozy propunea in plus crearea unor inchisori-spital pentru tratarea celor care sunt bolnavi. Aceste afirmatii au provocat consternarea atât a Bisericii Catolice, cât si a stângii. In urma reactiilor provocate de declaratiile sale, candidatul UMP revenea asupra propriilor afirmatii, estimând ca sexualitatea este o identitate cu care te nasti si ca singura sa intentie a fost de a sublinia rolul pe care il are memoria genetica.

Candidata socialista a facut si ea, la rândul ei, numeroase gafe. Printre cele mai celebre sunt cele referitoare la suveranitatea Québecului si la China comunista. In urma intâlnirii pe care a avut-o cu presedintele Partidului Québécois (favorabil independentei provinciei canadiene), Ségolène Royal declara ca sustine suveranitatea si libertatea Québecului. Cât priveste China, candidata afirma ca admira eficacitatea sistemului judiciar din Republica Populara, ignorând ca este una dintre tarile cu cel mai mare numar de executii capitale.

 

Sondaje

 

In ultimele sondaje, Sarkozy si Royal ocupa in continuare locul intâi si, respectiv, pe cel de-al doilea, cu scoruri in crestere. Astfel, conform ultimului sondaj TNS-Sofres pentru LCI, RTL si Le Figaro (dat publicitatii duminica 15 aprilie), in primul tur de scrutin Nicolas Sarkozy ar obtine 30% din voturi contra 26% pentru Ségolène Royal. Atât François Bayrou, cât si Le Pen ar scadea la 17%, respectiv, 12%. Intr-un alt sondaj (Ifop pentru Le Journal de Dimanche) dat publicitatii sâmbata, 14 aprilie, Nicolas Sarkozy ar reuni 28,5% din intentiile de vot, in timp ce Royal ar conta pe un procent de 24%. François Bayrou inregistreaza un scor de 18%, iar Le Pen, 13%. Ceilalti candidati nu depasesc scorul de 5%. Procentajele lor (conform sondajului Ifop din 14 aprilie) se prezinta astfel: Olivier Besancenot 4%; Marie-George Buffet 3%; José Bové 2%; Arlette Laguiller 2%; Frédéric Nihous 0,5%; Philippe de Villiers 1%; Dominique Voynet 1%, iar Gérard Schivardi 0,5%. Un element important este reprezentat insa de numarul foarte mare al celor ce se declara inca indecisi: 37% dintre alegatori (conform ultimului sondaj Ifop).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22