Acord cu extremistii?

Petre Iancu | 02.10.2008

Pe aceeași temă

In rationalistul Vest al Europei pre­do­mi­­na convingerea ca diplomatia repre­zin­­ta unica solutie a unor conflicte pre­cum cel declansat de invazia rusa in Geor­­gia ori de ambitiile nucleare ale Iranului. Aceas­­ta opi­nie se intemeiaza pe prezum­tia po­tri­vit ca­­reia s-ar putea nu doar in­­cheia acor­duri cu tirani oricat de fanatici si de san­gerosi ar fi, dar si a avea o oa­re­care in­­credere in res­pectarea lor. Con­form co­ro­la­rului aces­­tei pareri, li se atri­buie extre­mis­tilor calita­tea de parteneri de nego­cieri rationali.

In practica politica, aceasta pozitie se tra­­­duce prin apeluri neincetate la exclu­de­rea optiunilor militare, bunaoara din tra­ta­tivele duse cu regimul iranian spre a-l con­­vinge sa renunte la productia de ar­me nu­cleare.

Or, dupa cel de-al doilea razboi mon­dial, impaciuitorismul paruse definitiv dis­cre­­ditat. Monumentala eroare comisa de bri­­tanici si francezi la München, in 1938, cand liderii celor doua tari ii cedasera la masa verde, lui Hitler, mica Cehoslo­va­cie, pentru a anunta apoi ca au "salvat pa­cea in timpurile noastre", avea sa li­chi­deze, timp de cateva decenii, ispita im­­pa­­ciui­to­ris­ta. Dar in universitatile occiden­ta­le, pre­mierul britanic antebelic, Neville Cham­ber­lain, avea sa se vada justificat de unii istorici si politologi inca din anii ‘60 ai veacului trecut. Jalonand traditia rea­bi­li­tarii impaciuitorismului intr-un ar­ti­col apa­rut recent in cotidianul israelian Je­rusa­lem Post, expertul american Da­niel Pipes o regaseste in 1961 la A.J.P. Tay­lor, de la Universitatea Oxford, apoi la is­to­ricul britanic Paul Kennedy. In pre­zent, o serie de profesori americani, pre­cum Christopher Layne din Texas, Daniel Treisman de la  UCLA, precum si Ralph Di­muccio de la Universitatea din Flo­ri­da, isi asuma la randul lor teorii potrivit carora condamnarea impaciuitorismului ar fi "simplista" ori unilaterala. Definit de Ken­­nedy, in 1976, drept acceptarea si sa­tis­fa­ce­rea unor doleante prin negocieri ratio­nale si compromis, impaciuitorismul a jucat un rol important si in faimoasa Öst­­po­litik initiata de cancelarul german Willy Brandt, in anii ‘70. Nu putini spe­cia­listi ger­­mani l-au felicitat in anii ‘90, consi­de­rand ca atitudinea sa binevoitoare fata de dictaturile comuniste se dovedise de suc­­ces, de vreme ce se incheiase cu de­mo­­la­rea Zidului Berlinului si reunificarea ger­­ma­na. In fapt, iluziile nu devin rea­li­ta­te doar pentru ca sunt longevive, nici ira­tio­­na­lul nu se transforma peste noapte in rational in baza unei sperante pioase. Nu pragmatismul lui Brandt, care pare sa fi stabilizat in mare masura regimul est-ger­man, ci reinarmarea hotarata de prese­din­tele american Reagan avea sa duca la prabusirea comunismului. Mai mult decat atat. In confruntarea cu dusmani bigoti, motivati ideologic, care incearca sa puna stapanire pe intreaga lume, istoria de­mon­streaza ca impaciuitorismul echivaleaza cu hranirea la san a unui sarpe veninos. Incat lectia lui München ‘38 isi pastreaza in­tacta validitatea.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22