Pe aceeași temă
Sistemele de siguranţă ale centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei au fost activate joi, după ce întreruperi ale furnizării electricităţii au fost semnalate pe zone întinse din teritoriul controlat de trupele ruse, relatează agenţia RIA, citată de Reuters și preluată de Agerpres, în timp ce Moscova a acuzat Kievul că a bombardat din nou centrala, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că există un acord de principiu cu Rusia şi Ucraina ce ar putea permite o inspecţie acolo în zilele următoare.
Întreruperi de curent au survenit în unele părți din regiunile ucrainene Zaporojie şi Herson, ambele ocupate parţial de trupele ruse în urma invaziei începute în februarie.
„Cele două reactoarele ale centralei aflate în funcţiune au fost deconectate de la reţea. În consecinţă, acţiunile agresorilor au provocat o deconectare totală a centralei nucleare Zaporojie de la reţeaua electrică, pentru prima dată în istoria ei", a subliniat compania de stat ucraineană Energoatom pe Telegram.
De cealaltă parte, Vladimir Rogov, membru al consiliului principal al administrației militaro-civile ruse din regiunea Zaporojie, a declarat joi că alimentarea cu energie electrică în regiune a fost restabilită.
Joi, energia electrică a fost întreruptă pe teritoriul regiunilor Zaporojie și Herson din cauza unui scurtcircuit în rețea. Acesta a fost provocat de bombardamentele de artilerie ale armatei ucrainene asupra Energodar, au anunțat rușii.
Incendiul rezultat a forțat sistemele de securitate de la centrala nucleară din Zaporojie să intre în funcțiune, scrie Tass .
„Lucrările de reparații sunt în curs de desfășurare, ceea ce va permite racordarea tuturor consumatorilor din regiune la sistemul energetic cât mai curând", a declarat administrația regională într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a susţinut joi că în ultima zi artileria ucraineană a lovit de „șapte ori cu arme de mare calibru” zona centralei nucleare. Potrivit oficialului rus, aceste bombardamente au fost lansate de pe poziţii ale trupelor ucrainene de pe malul drept al râului Nipru, din partea opusă centralei.
Kievul şi Moscova se acuză reciproc de trei săptămâni de atacuri asupra acestei centrale, stârnind temeri faţă de un posibil nou Cernobîl.
Adresându-se joi Consiliului de Securitate al ONU, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că „a adus lumea în pragul unei catastrofe radioactive” după ce a transformat centrala Zaporojie „într-o zonă de luptă”.
Agenţia Internaţională pentru Agenţie Atomică (AIEA) şi Franţa negociază în acest timp cu Rusia o inspecţie a acestei agenţii a ONU la centrală. Ucraina cere Rusiei să-şi retragă trupele din zona centralei şi controlul acesteia să fie preluat de AIEA, cerere neacceptată de Moscova.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat joi că există un acord de principiu cu Ucraina şi Rusia pentru ca această agenţie să efectueze o inspecţie la centrala Zaporojie, iar aceasta ar putea avea loc ”în zilele următoare”.
„Există un acord de principiu şi acum lucrăm la detalii”, a spus Rafael Grossi la postul France 24, citat de agenţia EFE.
Au existat din partea ambelor părţi „îndoieli şi obiecţii politice”, dar nu există niciun blocaj, a asigurat el.
”Cred că suntem foarte aproape ca ambele părţi să accepte vizita. Nu putem risca să avem, pe lângă drama războiului, şi un accident nuclear”, a subliniat directorul general al AIEA.
Și ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a subliniat importanţa unei vizite a reprezentanţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie şi a menţionat că Rusia este pregătită să ofere asistenţa necesară inspectorilor organizaţiei, într-un apel cu omologul său francez, Sebastien Lecornu, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Şoigu şi-a împărtăşit evaluările asupra acţiunilor Forţelor Armate ucrainene în timpul apelului, care a fost iniţiat de Lecornu, a mai precizat ministerul.