Pe aceeași temă
Tatăl său, Hirohito, în numele căruia trupele japoneze au luptat în Al Doilea Război Mondial, avea statutul unui zeități vie până la înfrângerea Japoniei în 1945, când a renunțat la natura sa divină.
Akihito, împreună cu soția sa de 60 de ani, împărăteasa Michiko, care este și primul om din popor care se căsătorește cu un moștenitor imperial, au jucat un rol activ și au devenit un simbol al reconcilierii, al păcii și democrației.
Akihito, care a fost tratat cu succes de cancer de prostată și a fost operat de inimă, a spus în 2016, într-o declarație televizată, că se teme că bătrânețea și problemele de sănătate îl vor împiedica să-și îndeplinească integral îndatorările funcției.
Ceremoniile de abdicare au început în sanctuarele din Palatul Imperial, închinate zeiței soarelui, Amaterasu Omikami, din care descinde dinastia imperială, și zeilor Shinto, cărora Împăratul le-a comunicat părăsirea tronului. De asemenea, decizia a fost comunicată și înaintașilor dinastici.
În imaginile difuzate de postul național de televiziune NHK, se vede cum Akihito, îmbrăcat în tradiționala pelerină portocalie, intră încet în primul sanctuar, în timp ce un curtean îmbrăcat în alb îi ține trena iar un al doilea îi duce sabia. Prințul moștenitor, Naruhito a efectuat o ceremonie similară, conform NHK.
De la primele ore ale dimineții, în fața palatului imperial s-au adunat mii de spectatori japonezi precum și mulți turiști străini, măsurile de securitate fiind extrem de stricte.
Akihito a preluat tronul pe 8 ianuarie 1989 la vârsta de 55 de ani, după moartea tatălui său, împăratul Hirohito, în numele căruia Japonia a luptat şi a pierdut Al Doilea Război Mondial.
Naruhito, în vârstă de 59 de ani, va deveni noul împărat al Japoniei miercuri în cadrul unei ceremonii separate. Naruhito, care a studiat la Oxford, va continua să joace un rol activ în societate, la fel ca tatăl său, și împreună cu Masako, absolventă de Harvard, dă monarhiei nipone o tentă cosmopolită.
Poliția a înăsprit securitatea în apropiere de Palatul Imperial, care se întinde pe 115 hectare, situat în centrul capitalei Tokyo. Mai multe mii de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura securitatea participanților la ceremonii.
Ziua de marți marchează ultima zi a erei imperiale Heisei, care a început la 8 ianuarie 1989, când Akihito s-a urcat pe tron. El a fost martorul renașterii Japoniei, a cunoscut stagnarea economică, dezastre naturale și schimbări tehnologice rapide.
Akihito rămâne oficial împărat până la miezul nopții, când începe noua eră Reiwa, adică „Armonie Frumoasă".
Prinţul moştenitor Naruhito, fiul cel mare al împăratului Akihito şi al împărătesei Michiko, va urca pe tronul Japoniei - Tronul Crizantemei - pe 1 mai. Născut pe 23 februarie 1960, a devenit moştenitor al tronului nipon în ianuarie 1989, după decesul bunicului său, împăratul Hirohito. El a primit în mod oficial titlul de Prinţ Moştenitor în cadrul unei ceremonii care a avut loc în februarie 1991.