Alegeri americane 2024. Republicanii obțin majoritatea în Senat

Redactia | 06.11.2024

Republicanii au câștigat controlul asupra Senatului SUA, deţinut până acum de democraţi, prin victorii în Virginia de Vest și Ohio.

Pe aceeași temă

Partidul lui Donald Trump va controla cel puțin o cameră a Congresului anul viitor, relatează Reuters.

Niciun partid nu părea să aibă un avantaj clar în lupta pentru Camera Reprezentanților, pe care republicanii o controlează acum cu o marjă îngustă.

Cu toate astea, rezultatele de marți au asigurat că republicanii îl vor putea ajuta pe Trump să numească judecători conservatori și alt personal guvernamental dacă va câștiga cursa prezidențială sau să blocheze o mare parte din agenda democratei Kamala Harris dacă aceasta va câștiga.

Republicanul Jim Justice a obţinut o victorie în Virginia de Vest, unde l-a învins pe Joe Manchin, democrat ales în 2018.

De asemenea, republicanul Bernie Moreno, om de afaceri din Cleveland de origine columbiană, a câştigat un loc de senator în Ohio, potrivit Fox News, NBC News şi CNN, aducând un mandat care până în prezent le aparţinea democraţilor.

După o luptă deosebit de strânsă, Bernie Moreno l-a învins pe democratul Sherrod Brown, în post din 2007. Moreno a obţinut 50,3% din voturi, faţă de 46,3% Sherrod Brown, potrivit CNN.

Aceste două victorii au asigurat că republicanii dețin o majoritate de 51 dintre cele 100 de locuri în Senat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22