Alegeri în Germania: Creștin-democrata Merkel, în fața provocării dreptei naționaliste

Dora Vulcan | 22.09.2017

Creștin-democrata Angela Merkel, favorita unui nou mandat de cancelar la alegerile parlamentare de duminică din Germania, și rivalul social-democrat Martin Schulz încearcă vinerii să îi convingă pe indeciși, pe un final de campanie tensionat din cauza avântului extremei-drepte, relatează AFP.

Pe aceeași temă

 

 

 În vârstă de 63 de ani, Angela Merkel, bine poziționată pentru câștigarea unui al patrulea mandat de cancelar, va participa în cursul serii de vineri la un miting electoral la Munchen, în timp ce Martin Schulz, 61 de ani, va susține un discurs în fața simpatizanților la Berlin. 

 

Deși conservatorii au în continuare un avantaj lejer în fața social-democraților, ultimele sondaje oferă în același timp și motive de îngrijorare, transmite Agerpres.

 

Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și aripa sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CSU), sunt creditate cu 36% din intențiile de vot, conform unui sondaj al postului de televiziune ZDF publicat joi seară, și s-ar putea apropia de al doilea cel mai slab scor electoral al său — 35,1% în 1998.

 

Martin Schulz vrea să vadă în această erodare "o schimbare de ultim minut" legată de "o uriașă îngrijorare" a populației.

 

Însă fostul președinte al Parlamentului European este departe de a profita de acest lucru. Social-democrații sunt creditați numai cu 21,5% în sondaj, un scor fără precedent în istoria celui mai vechi partid din Germania.

 

Formațiunea populistă de dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD) realizează ascensiunea cea mai clară pe final de campanie, situându-se la 11% în intențiile de vot. Alte sondaje o plasează chiar mai sus.

 

"Fiecare nouă zi de campanie este o zi bună pentru populiștii de dreapta", comentează publicația Der Spiegel.

 

Conservatorii nu au arătat niciodată dubii în legătură cu victoria șefei lor. Această atitudine nu doar că a condus la o campanie considerată plictisitoare de opinia publică și de media, dar i-a iritat de asemenea pe simpatizanții AfD sau a dezamăgit oficiali guvernamentali, care au văzut în acest comportament o nouă dovadă "de aroganță a puterii din ultimii anii Merkel", a mai scris revista.

 

Fidelă stilului său, Merkel, care conduce țara de 12 ani, nu a propus nimic concret. Ea a reiterat mesajul asigurator al unei Germanii "unde este bine să trăiești", la adăpost de riscuri externe simbolizate de Donald Trump sau Brexit.

 

Rivalul său a eșuat în a convinge, denunțând injustițiile sociale într-o țară în plină creștere economică, unde șomajul este la cel mai scăzut nivel de după reunificare.

 

Perspectiva intrării dreptei naționalisteîn Camera Inferioară a Parlamentului, primul partid de acest tip care ar ajunge în legislativ după 1945, este de asemenea la originea unei ultime polemici înainte de vot.

 

Mâna dreaptă a Angelei Merkel la cancelarie, Peter Altmaier, a atras numeroase critici, inclusiv în propria tabără, declarând că este mai bine să te abții decât să votezi cu AfD. Ministrul social-democrat al afacerilor externe, Sigmar Gabriel, a spus că este vorba de o 'capitulare' a CDU 'în fața populismului de dreapta'.

 

Singurul mijloc de a bloca AfD "este de a vota pentru partide care se simt 100% legate de legea noastră fundamentală", a declarat joi cancelarul la postul public de radio.

 

Angela Merkel a exclus orice alianță la guvernare cu vreo formațiune extremistă: AfD, dar și stânga radicală, care își dispută în prezent a treia poziție în sondaje.

 

Pe hârtie, opțiunea cea mai simplă, și sinonimă cu continuitatea în politica germană, ar fi reluarea unei mari coaliții cu social-democrații.

 

Însă SPD, în plină criză, ar putea de această dată să aleagă să se refacă printr-o cură de opoziție.

 

Altă posibilitate pentru cancelar ar fi o alianță cu partidul liberal FDP, pe cale de a reveni în Bundestag după ce a fost respins în 2013, și cu Verzii. Însă o coaliție de doar două partide, cu una din aceste mici formațiuni, pare imposibilă, date fiind sondajele.

 

Divergențele între ecologiști și liberali privind viitorul diesel sau imigrația s-ar putea dovedi totuși complicat de gestionat.

 

Iar carismaticul lider al FDP, Christian Lindner (38 de ani), care se opune ferm, printre altele, propunerilor Franței de reformă a zonei euro, se anunță un partener complicat pentru Angela Merkel.

 

Partidul său revendică deja Ministerul Finanțelor, pe care CDU vrea să îl lase în continuare în mâinile lui Wolfgang Schäuble (75 ani), fidel cancelarului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22