Pe aceeași temă
Dar și al lui Donald Trump în scrutinul prezidențial din SUA, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Liderul extremei drepte, Geert Wilders (foto dreapta), a promis că, dacă va ieși învingător, va convoca un referendum privind ieșirea țării sale din Uniunea Europeană.
"Trebuie să frânăm valul populismului deoarece aceste alegeri se desfășoară sub presiunea victoriei lui Trump în SUA și a Brexit-ului" în Marea Britanie, a declarat liberalul Mark Rutte la ieșirea de la urne. "Trebuie să creăm un precedent. Lumea ne urmărește cu atenție", a mai afirmat el, într-o referire la viitoarele scrutine electorale din Europa din acest an, în Franța și Germania.
La rândul său, liderul extremei drepte, Geert Wilders, și-a reiterat promisiunea că, în cazul în care va câștiga scrutinul, va organizeze un referendum pe tema ieșirii țării sale din UE. "Dacă voi câștiga, va avea loc un referendum (împotriva UE — n.r.), pentru că am dat banii noștri unor țări străine. Vom recupera Olanda pentru olandezi ", a declarat liderul Partidului Libertății (PVV, antiislam și eurosceptic), care a votat tot la Haga.
Wilders a insistat că intenționează să-și îndeplinească promisiunile din campanie, care includ nu doar organizarea unui referendum, ci și interzicerea islamului și blocarea imigrației. Totodată, liderul PVV a avertizat că, indiferent de rezultatul scrutinului, "duhul nu va mai intra înapoi în lampă", o referire la ascensiunea populismului în Olanda, și i-a îndemnat să voteze pe cei peste 12 milioane de olandezi pentru "a avea mai puțin islam" în țara lor."Islamul și libertatea nu sunt compatibile", a adăugat Wilders, care le-a transmis musulmanilor "că sunt liberi să plece încotro vor ei" din Olanda.
La vederea numărului mare de ziariști din presa națională și internațională, liderul PVV a spus în glumă că și-ar dori ca tot atât de mulți alegători să se prezinte la vot. Wilders s-a declarat optimist în legătură cu rezultatul votului și a insistat că PVV "va fi cel mai mare câștigător" al acestor alegeri "istorice", în pofida a ceea "ce își dorește elita" politică.