Anexarea Crimeei schimbă balanța de putere în Marea Neagră

Armand Gosu, Octavian Manea | 22.12.2014

Pe aceeași temă

Crimeea reprezintă o direcție tradițională de expansiune pentru Rusia.

 

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început cu ocuparea militară și ane­xarea Crimeei. La începutul lunii mar­tie 2014, după ce „omuleții verzi“ au invadat peninsula, iar acum pregăteau referendumul, președintele Rusiei, Vla­dimir Putin, a făcut o afirmație pen­tru manualul de istorie:

„Crimeea a fost întotdeauna și a devenit din nou rusească“.

Ocuparea peninsulei, care are o po­zi­ție strategică extraordinară, un pin­ten în burta Mării Negre, de unde poți amenința litoralul, în toate punc­tele lui, și de unde poți proiecta puterea până în Mediterana și Orientul Mij­lociu, a schimbat dramatic balanța de putere în regiunea extinsă a Mării Ne­gre.

 

Argumentele Rusiei

 

De vreme ce anexarea Crimeei nu poa­te fi pusă de Rusia pe seama vreunui genocid, caz în care rezoluția ONU din 1970 privind dreptul popoarelor la autodeterminare ar fi putut func­ționa, Moscova trebuie să îmbrace alte straie, să producă alte explicații pentru raptul teritorial. În linii mari, argumentele Rusiei sunt: Crimeea a fost mereu rusească; Crimeea este îm­bibată de sânge rusesc vărsat în mul­te războaie; Crimeea a fost transferată ilegal Ucrainei de către Hrușciov.

 

Falsitatea acestor axiome este ușor de demonstrat. În Antichitate și Evul Me­diu, peninsula Crimeea s-a aflat în com­ponența multor state, pe te­ri­toriul ei s-au perindat mai multe po­poare. A făcut parte din statul kie­vean, pe vremea când Moscova nici nu exista. Oricum, Kievul, o spune cro­nicarul, a fost „mama orașelor ru­sești“, de vreme ce acolo era tronul Riuricilor. Prin peninsulă au trecut bi­zantinii, apoi tătarii, genovezii, Hoar­da de Aur. Din vara lui 1475, tătarii crimeeni au intrat sub suzeranitatea Porții otomane, unde i-a găsit Rusia, care a anexat peninsula în aprilie 1783.

 

Într-un veac de stăpânire rusească, de la Ecaterina a II-a la Alexandru al II-lea, din Crimeea au plecat circa 900.000 de musulmani, în locul lor fiind colonizați ruși, nemți, greci, bul­gari, armeni. Dacă în 1795 tătarii re­pre­zentau 87,6% din populației Cri­meei, în 1897 mai erau doar 35,6%, iar în 1939, 19,5%. Cât despre sân­gele vărsat în Crimeea, e și rusesc, și ucrainean, și bielorus, tătar, kazah etc., de vreme ce din Imperiul Rus, apoi din Uniunea Sovietică, făceau parte toate aceste popoare. Trans­fe­rarea Crimeei către Ucraina este la fel de legală și legitimă pe cât au fost toa­te celelalte decizii adoptate de gu­ver­nele sovietice.

 

Încărcătura simbolică

 

Imperiul Otoman a stăpânit Crimeea 300 de ani, Imperiul Rus 134, Re­pu­blica Sovietică Federativă Socialistă Rusă 34 de ani, din 1920 și până în 1954, iar RSS Ucraineană și actuala Ucraina – 60 de ani (1954-2014).

Crimeea este îmbibată de sânge, de sân­gele a peste 60.000 de ruși „albi“ uciși de bolșevicii care au ocupat pe­ninsula după fuga generalului Wran­gel, în noiembrie 1920. Sau poartă amintirea celor 80.000 de crimeeni, în cea mai mare parte tătari, morți în timpul foametei provocate de au­to­ritățile bolșevice în 1921-1922. Sau a celor 63.000 de germani și 700 de italieni, urmașii genovezilor, evacuați în vagoane pentru animale în vara lui 1941. Ori a 200.000 de tătari, 15.000 de greci și 12.000 de bulgari expulzați de Stalin din Crimeea, între mai și au­gust 1944. Crimeea e mult mai mult. Moscova i-a atribuit peninsulei o încărcătură sim­bolică.

 

De fapt, prima direcție de expansiune a Rusiei a fost către Sud, către li­to­ra­lul Mării de Azov, către Crimeea. Fon­datorul imperiului, Petru cel Mare, a inaugurat această direcție. În 1688, o campanie militară rusească împotriva tătarilor din Crimeea a eșuat. Cu la fel de puțin succes s-a încheiat și pri­mul asediu al cetății Azov, în 1695, bas­tionul fiind cucerit un an mai târ­ziu de Petru cel Mare. Dacă nu s-ar fi încheiat pacea de la Carlowitz și n-ar fi început Războiul Nordic, probabil că Petru cel Mare și-ar fi concentrat atenția și resursele în următorii ani asupra regiunii Mării Negre. Însă în­frân­gerea din 1711, de la Stănilești, când țarul însuși s-a salvat în mod miraculos (corupția orientală a jucat un rol determinant aici), a înghețat pentru jumătate de secol proiectele expansioniste ale Rusiei în zona Mării Negre. Abia în 1771, Ecaterina cea Ma­re a ocupat Crimeea, pe care a ane­xat-o 12 ani mai târziu, în 1783.

 

Regiunea Mării Negre rămâne vreme peste 200 de ani în centrul atenției și preocupărilor elitei politice, militare, artistice, intră adânc în conștiința publică rusă, fie că este vorba de răz­boaiele ruso-turce, de războiul Cri­meei, de strâmtorile Mării Negre sau de „frații creștini“ din Imperiul Oto­man.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1292/foto_gosu_1.jpg

Regiunea exstinsa a Marii Negre avand in centru Peninsula Crimeea

 

 

Ce spun manualele de istorie ruse

 

Și astăzi, în Rusia, Crimeea este pre­zentă în cărţile şcolare cu Se­vas­to­polskie rasskazy a lui Lev Tolstoi sau, în manualele de istorie, cu re­me­mo­rarea eroismului soldaților Armatei Ro­șii, care au apărat Crimeea în anii celui de-al doilea război mondial.

 

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1292/foto_gosu_2.jpg

Grup de tătari reparând un drum la Balaklava, în timpul războiului din Crimeea (1855)

 

Unii, nu puțini, dintre cei care fac astăzi parte din sistemul de se­curitate și politică externă a Rusiei, s-au for­mat intelectual citindu-l pe Ale­ksandr Dughin, din Osnovy geo­po­litiki (Ba­zele geopoliticii), carte pu­blicată în mai multe ediții, în tiraje de zeci și sute de mii de exem­plare. „Su­ve­ra­ni­tatea Ucrainei re­prezintă un fe­no­men atât de negativ pentru geo­po­litica rusă, încât, în prin­cipiu, poate cu ușurință să provoace un conflict armat... Im­pe­rativul absolut al geopoliticii rusești pe litoralul Mării Negre este con­trolul total și nelimitat al Moscovei asupra în­tinderii de la teritoriile ucrainene la cele abhaze... Malul nor­dic al Mării Negre trebuie să fie exclusiv euroasiatic și su­bor­do­nat Mos­co­vei.“


 

 

 

 

 

 

 

Scenarii subconvenționale în Marea Neagră?

 

 

Înainte de Marea Baltică și flancul nordic al NATO, credibilitatea Alianței ar putea să fie mai repede testată în Marea Neagră, unde Rusia poate încerca diferite scenarii cu mijloace subconvenţionale.

 

 

Întreaga discuție despre implicațiile anexării Crimeei și ale războiului din Ucraina asupra flancului estic al NATO și asupra Mării Negre se face de obicei fără să o plasăm în contextul mai larg al tendințelor de securitate globale. De departe, cea mai importantă tendință este criza modelului expediționar, a reţetei tradiționale folosite de Statele Unite pentru a-și proiecta puterea în diverse regiuni ale globului.

 

Motivul imediat ține de maturizarea a ceea ce literatura de specialitate numește capabilități A2/AD (anti-acces / de interdicție regională), un fel de „antidot“ gândit să anuleze avantajele terestre, maritime, aeriene și cele din spațiu, pe care se fundamentează modelul expediționar american. Pentru mulți dintre actorii regionali care investesc în astfel de echipamente, miza devine aceea de a ține America la distanţă. Din multe puncte de vedere este una dintre preocupările momentului în think-tank-uri cheie din Washington, dar și la Pentagon. Spre exemplu, Bob Work, numărul doi din ierarhia instituției, a fost special adus în primăvară pentru a pune pe picioare un program de compensare (offset) care, în timp, să repare breșele apărute în sistemul de descurajare al SUA. Ash Carter, proaspăta nominalizare pentru șefia Pentagonului, are și el o istorie profesională foarte adecvată pentru a se confrunta cu această problemă. Și Chuck Hagel a avertizat de nenumărate ori în discursurile sale despre amenințarea pe care o reprezintă arsenalele anti-acces și de interdicție regională dezvoltate în ultimii ani de China și Rusia - „sisteme antinavă, antiaeriene, antisatelit menite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune prin aducerea de avioane, nave, trupe și provizii“, spunea Hagel în septembrie.

Lumea viitorului?

 

„Statele pot dezvolta capabilități A2/AD care să proiecteze o umbrelă sub care pot derula operațiuni subconvenționale, utilizând tactici subversive, mizând pe faptul că potențialele costuri asociate unei intervenții tradiționale din partea unei puteri externe ar fi prea mari“, spune R. Martinage, fost subsecretar al Marinei SUA.

 

În această lectură, organizații tradiționale de apărare colectivă precum NATO și care se bazează pe modele expediționare similare traversează o criză profundă de adecvare. Or, acest lucru aruncă o cu totul altă lumină asupra celui mai recent summit NATO și asupra pachetului său de reasigurare strategică bazat pe forța sa de reacție rapidă. Astfel, dacă Alianța va fi chemată să răspundă unei urgențe de apărare teritorială pe flancul estic, va fi nevoită mai întâi să dezactiveze platformele A2/AD rusești, fizic plasate pe teritoriul rus. Să ne imaginăm dezbaterile interminabile care ar fi generate într-un astfel de scenariu. Viteza de reacție – esența pachetului de reasigurare strategică – ar fi astfel paralizată de indecizia politică a unei Alianțe care ar da suficient timp Rusiei pentru a impune un fait accompli teritorial, poate imposibil de rostogolit. O altă consecință este aceea că, la nivel de percepție, umbrela de descurajare oferită de SUA, inclusiv garanțiile sale de securitate, sunt mult slăbite, iar unda de șoc poate să zgâlțâie întreg sistemul său de alianțe. Nu în ultimul rând, dacă până de curând era considerat un lac rusesc, acum Marea Neagră are potențialul să se transforme într-un lac anti-acces, un fel de „keep-out zone“ care poate ține prezența NATO la distanță. Deja lista de cumpărături militare anunțată de Moscova pentru restul deceniului și asociată regiunii Mării Negre este impresionantă: platforme S-400 și S-300, rachete Iskander, submarine din clasa Kilo, bombardiere strategice cu rază lungă de acțiune.

 

De ce ar fi acest lucru o amenințare nouă pentru regiune? Istoria ne arată că, atunci când o putere regională cu agendă revizionistă devine

 

Noua competiție

 

„Se simte nevoia să recunoaștem că natura peisajului securității internaționale s-a schimbat. Nu mai este adecvat să gândim în termenii unei lumi binare, de pace și război; campanie sau contingență. Lumea se află acum într-o stare de permanentă competiție“, spunea în toamnă generalul N. Houghton, șeful Statului Major Britanic.

conștientă că a atins un anumit prag de imunitate militară, aceasta poate fi împinsă de noua conjunctură să „ciupească“ prin diverse metode, mai degrabă neconvenționale, din statu-quo-ul local. Este cazul Pakistanului, care, la adăpostul umbrelei sale nucleare, a început să cultive tot felul de organizații teroriste care să țină India în șah în zona Kașmirului. Sau cazul Chinei, a cărei efervescență regională recentă (revendicările teritoriale din Mările Chinei de Sud și Est) pare corelată cu maturizarea capabilităților sale A2/AD. La adăpostul propriei sale umbrele anti-acces și speculând criza de adecvare a modelului expediționar euroatlantic, Rusia poate încerca tot felul de scenarii în Marea Neagră: traficul maritim și libertatea de navigație pot fi obstrucționate; poate impune o zonă de apărare și identificare aeriană (după modelul celei chineze, impusă anul trecut în Marea Chinei de Est); pot apărea tot felul de revendicări năstrușnice asupra perimetrelor energetice plasate în zonele economice exclusive ale statelor litorale Mării Negre. Și așa cum ne-am obișnuit în Crimeea, în prim-planul acestor campanii se pot afla mijloace subconvenționale, care operează sub pragul unei agresiuni tradiționale (în mările din imediata sa proximitate, China folosește flote civile pentru a schimba geografia controlului în regiune). //

 

 

 

 

 

Consecințele reînarmării Rusiei

 

 

Aflat la Kiev, generalul NATO Philip Breedlove a declarat pentru presa locală că este îngrijorat de „militarizarea Crimeei“, care va influența „aproape întreaga“ zonă a Mării Negre.

 

Încă de la anexarea Crimeei, experții mi­litari ai statelor membre NATO, în primul rând cei polonezi, baltici, dar și ame­ricani, au atras atenția asupra impactului dramatic pe care acest fapt îl are asupra securității regionale. Poate că Moscova a văzut anexarea Crimeei ca pe o dez­vol­tare firească a proiectului de consolidare a pozițiilor Kremlinului în regiune, în­ce­put în vara 2008, odată cu războiul ru­so-georgian. Sau poate că Uniunea Eu­ro-Asiatică fiind proiectul cu care pre­șe­din­tele Putin a revenit la Kremlin în 2012, în care Ucraina este o piesă centrală, Mos­cova și-a văzut amenințat proiectul de faptul că ucrainenii văd viitorul țării lor în Uniunea Europeană, și nu în Uni­unea Euro-Asiatică.

 

Prin consecințele pe care le generează, ope­rațiunea rusească de anexare a Cri­meei va modifica raporturile de putere în regiunea extinsă a Mării Negre. În vii­tor, chiar dacă o nouă bază va fi cons­truită în apropierea portului Novorossiisk, Crimeea, unde se află 70% din in­fra­struc­tura flotei militare ruse, va rămâne pi­vo­tul central al acesteia, proiectându-i for­ța până în Mediterana. Facilitățile mi­li­ta­re din peninsulă vor fi suplimentate - pre­ședintele Vladimir Putin a promis, cu ocazia vizitei din Crimeea de la 23 sep­tembrie 2014, că peste 80 de noi vase vor întări capacitatea flotei ruse până în 2020, numărul de nave și vase auxiliare urmând să urce la 206. Un gigantic pro­gram de reînarmare de 600 de miliarde de dolari, aflat deja în desfășurare până în 2020, ar trebui să schimbe radical fa­ța armatei ruse, inclusiv a flotei Mării Ne­gre, aflată în paragină după destrămarea URSS. Reînarmarea flotei va schimba ba­lanța de putere în aria Mării Negre, de la o ușoară superioritate a forțelor NATO (Tur­cia, Bulgaria, România) la supe­rio­ri­ta­tea flotei militare a Rusiei.

 

Anexarea Crimeei dă o lovitură serioasă potențialului naval al Ucrainei, eliminând aproape complet flota ucraineană din Ma­rea Neagră. Pierderea celor 50 de am­plasamente din peninsulă ale armatei ucrai­nene a slăbit potențialul militar al Kie­vului. Capabilitățile militare ucrainene sunt mai sărace nu doar cu 57 de vase ale flotei militare pierdute prin ocuparea Crimeei de către Rusia, ci și prin scă­de­rea cu 20% a potențialului forțelor ae­rie­ne și apărării antiaeriene a Ucrainei. Da­că Moscova continuă implementarea Pro­gramului de Stat de Reînarmare până în 2020, iar acest program va rămâne fără replică din partea riveranilor NATO la Ma­rea Neagră, flota rusă va deveni cea mai im­portantă forță din bazin până în 2020.

 

Moscova nu mai este limitată de acordul ruso-ucrainean din 1997, care re­gle­men­ta staționarea unităților marine militare ruse în Crimeea. Iar banii cheltuiți cu pla­ta arendei către Kiev, 97 de milioane de dolari SUA, vor fi acum investiți de Mos­cova în alte programe militare. De altfel, bugetul Apărării va crește în 2015 la 4,2% din PIB, ceea ce reprezintă un re­cord pentru perioada de tranziție. Mai mult decât atât, bugetele serviciilor se­crete îl dublează practic pe cel al Apă­rării. Pentru comparație, în 2013, bugetul Apărării era de 3,2%, iar în 2014 de 3,4%. Programul militar al Rusiei pre­su­pune refacerea a zeci de baze militare și aeroporturi abandonate după prăbușirea Uniunii Sovietice, ca și construirea de noi garnizoane militare nu doar în Cri­meea, ci și în Belarus sau Kîrgîzstan.

 

Din februarie 2013, exercițiile Armatei Ru­se se țin lanț, unul după altul, parcă fără pauză. Durata manevrelor este tot mai lungă, iar resursele umane, echi­pamentele militare, tehnica de luptă im­plicate în aceste exerciții sunt tot mai mari. De exemplu, Vostok (Est) – 2014, des­fășurat în septembrie în Orientul Îndepărtat al Rusiei, a implicat, potrivit datelor oficiale, 150.000 de soldați, din care 6.500 de rezerviști, 1.500 de tan­curi, 4.000 de mașini de luptă blindate, 632 de avioane și elicoptere și 84 de na­ve militare. Dacă aceste manevre s-au desfășurat la Oceanul Pacific, în aceeași periodă, dar la Kaliningrad, au avut loc exerciții tactice pentru flota Mării Baltice, cu participarea a 1.000 de soldați și 280 de vehicule de luptă.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1292/foto_gosu_3.jpg

Soldat rus la Balaklava, în Crimeea (martie 2014)

 

Aproape zilnic sosesc știri despre noi suc­cese ale rachetelor lansate de armata ru­să, care-și ating neabătut țintele. Piloții de pe avionele militare rusești hărțuiesc îngrijorător avioanele de pasageri ale țărilor din jur și e de presupus că și flota militară rusă va începe în curând astfel de acțiuni.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22