Pe aceeași temă
Astăzi, "sunt multe societăți care afișează un atașament mai puțin ferm față de sistemul pluralist și o mai mare toleranță față de populism", și-a exprimat îngrijorarea secretarul general al organizației paneuropene, norvegianul Thorbjorn Jagland, în raportul său anual privind starea democrației, făcut public joi, transmite Agerpres.
Aceste tendințe populiste, subliniază Jagland, provin nu doar de la anumite personalități politice, dar și de la anumite media. Acest lucru obligă la vigilență pentru a păstra statul de drept și libertățile fundamentale, în loc de a le considera ca ireversibile, a adăugat el.
"Este în mod special îngrijorător să vedem că anumite guverne contestă în mod deschis regulile constituționale și își încalcă obligațiile internaționale în materie de protejare a drepturilor omului", subliniază Jagland în acest raport, intitulat ''Populism — Este suficient de puternic sistemul de contraputeri în Europa?''.
Rusia figurează printre statele membre ale Consiliului Europei în care "primatul dreptului internațional asupra dreptului intern a fost contestat", prin intermediul unei legi adoptate în decembrie 2015 care plasează autoritatea Curții Constituționale ruse deasupra celei a CEDO.
Raportul este de asemenea dur și în privința Turciei, criticând printre altele trimiterea la închisoare a unor jurnaliști și violențele față de manifestanți, precum și dizolvarea unor organisme private suspectate de legături cu mișcarea predicatorului Fethullah Gülen. Raportul evidențiază de asemenea restricțiile împotriva activităților unor ONG-uri în Ungaria, Rusia și Turcia.
În ceea ce privește dorința președintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a reintroduce pedeapsa cu moartea, ea constituie, în opinia lui Jagland, "automat o tendință populistă" și un punct asupra căruia "niciun compromis nu este posibil, pentru că altfel Consiliul Europei riscă să se destrame".