Pe aceeași temă
''Două sute de persoane au fost arestate sâmbătă, 150 - duminică şi circa 100 - luni'', a declarat subprefectul Teheranului, Ali-Asghar Nasserbakht, pentru agenţia Ilna, apropiată reformatorilor, conform AFP, preluată de Agerpres.
În aceste ultime trei zile, doar câteva sute de persoane au încercat să manifesteze în capitală, în timp ce numeroase oraşe din provincie s-au confruntat cu violenţe de la izbucnirea protestelor, joi, la Machhad (nord-est), al doilea oraş ca mărime al ţării.
''Estimâm că situaţia la Teheran este mai calmă decât în zilele precedente. Luni era deja mai calmă decât în zilele precedente'', a mai spus Nasserbakht.
Potrivit responsabilului iranian, nici o solicitare nu a fost făcută la Baza Sarollah, a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu asigurarea securităţii în caz de tulburări, pentru a interveni, precizând că doar forţele de ordine intervin pentru moment la Teheran.
''Nu vom permite în nici un fel ca insecuritatea să continue la Teheran'', a declarat generalul Esmail Kossari, ''numărul doi'' în ierarhia Bazei Sarollah, potrivit televiziunii de stat. ''Dacă aceasta va continua, responsabilii vor lua decizii pentru a-i pune capăt'', a avertizat el.
AFP precizează că, potrivit ultimului bilanţ, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în total de la începutul manifestaţiilor împotriva dificultăţilor economice şi a puterii care au izbucnit joi la Machhad.