Aproximativ 450 de persoane au fost arestate, începând de sâmbătă, la Teheran, capitala fiind mai puţin afectată decât micile oraşe iraniene de mişcarea de contestare cu care se confruntă ţara.
Grupuri de manifestanți au întrerupt pentru scurt timp circulația pe șosele și pe o cale ferată în Catalonia (nord-estul Spaniei).
Patru membri ai familiei islamistului radicalizat Adam Dzaziri, de 31 de ani, care a decedat luni în urma atentatului eșuat care nu s-a soldat cu alte victime pe celebrul bulevard Champs-Elysees, au fost plasați în arest preventiv.
Camera Deputaților a adoptat marți, cu 178 voturi pentru, 38 contra și 51 de abțineri, propunerea legislativă potrivit căreia judecătorii de la Curtea Constituțională nu vor putea fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată fără încuviințarea plenului CCR.
Un număr de 16.000 de persoane au fost arestate oficial după tentativa de puci din Turcia, anunţă ministrul Justiţiei de la Ankara. Alte 7.668 de persoane sunt anchetate, dar nu au fost reţinute.
Cinci din cei 42 de jurnalişti turci pe numele cărora au fost emise mandate de arestare sunt în custodia autorităţilor. Printre aceştia nu se află şi cunoscuta ziaristă Nazli Ilicak (foto), care a fost şi parlamentar.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an