ArcelorMittal închide combinate siderurgice în Europa din cauza „costurilor exorbitante energetice”

L. G. | 03.09.2022

Chiar dacă prețurile la energie electrică și gaze naturale au scăzut în această săptămână, Germania, cea mai mare economie din UE, se confruntă cu o criză care determină reducerea producției industriale.

Pe aceeași temă

Cel mai recent exemplu este cel mai mare producător de oțel din lume, ArcelorMittal, care a anunțat vineri închiderea a două dintre fabricile sale și trecerea în conservare a alteia.

Cel mai important producător de oțel din Europa a declarat că două fabrici din Germania (una din Bremen și cealaltă din Hamburg) vor fi parțial închise la sfârșitul lunii septembrie. O fabrică din Asturias - Spania, va fi și ea oprită, relatează Reuters.

ArcelorMittal a dat vina pe viitoarele închideri ale fabricilor metalurgice pe „creșterea exorbitantă a prețurilor la energie”, care are un impact devastator asupra „competitivității producției de oțel” a companiei. Decizia de a reduce producția de oțel s-a bazat și pe „cererea slabă a pieței și o perspectivă economică negativă”, deoarece hiperinflația energetică riscă să trimită Europa într-o recesiune profundă.

„Ca industrie mare consumatoare de energie, suntem extrem de afectați. Cu prețurile la gaze și electricitate crescând de zece ori în doar câteva luni, nu mai suntem competitivi pe o piață care este alimentată în proporție de 25% din importuri”, a explicat Reiner Blaschek, CEO ArcelorMittal, Germania.

Blaschek le-a cerut parlamentarilor să combată criza energetică istorică și să pună prețurile „sub control imediat”. Prețurile ridicate din această vară au dus la o serie de închideri de fabrici și la alte companii metalurgice, deoarece costurile imense ale energiei au făcut producția nerentabilă.

„În Germania, una din șase companii industriale a fost obligată să reducă producția din cauza prețurilor ridicate la energie, a arătat un sondaj al Asociației Camerelor Germane de Industrie și Comerț - DIHK, la sfârșitul lunii iulie. Aproape un sfert dintre companiile forțate să reducă producția făcuseră deja acest lucru până la sfârșitul lunii iulie, iar un alt sfert sunt în proces de reducere a producției din cauza prețurilor exorbitante la energie, potrivit sondajului făcut la 3.500 de companii din toate sectoarele și regiuni din Germania.

Industriile și firmele mari consumatoare de energie sunt deosebit de afectate, deoarece 32% dintre companii intenționează sau au început deja să reducă producția și chiar să oprească linii întregi de producție, a arătat sondajul DIHK”, scrie OilPrice.com

Creșterile fulminante ale prețurilor energiei au fost oprite săptămâna aceasta, deoarece contractele futures ale energiei electrice germane pentru anul următor s-au prăbușit la jumătate de la vârful de luni de peste 1.000 de euro pe megawatt-oră, în timp ce UE ia în considerare intervenții pe piață. Prețurile pentru gaze naturale din UE au scăzut cu aproximativ 33% față de maximele atinse pe 25 august.

Cu toate acestea, aici lucrurile devin foarte periculoase. După ce piețele europene s-au închis, în jurul orei de prânz la New York, a apărut știrea că gigantul energetic rus Gazprom nu va relua mâine livrările critice de gaze către Europa prin Nord Stream 1, după ce a fost detectată o scurgere de ulei la o turbină.

Criza energetică din Europa s-ar putea agrava și mai mult, ceea ce înseamnă prețuri mai mari la gaze și la energie electrică, ceea ce nu va face decât să reducă producția industrială. Germania ar putea intra în recesiune în această iarnă, trăgând după ea întreaga Uniune Europeană..

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22