Pe aceeași temă
Pompierii au intervenit să stingă focul.
Autoritățile spun că au fost lovite o grădiniță, un bloc de locuințe și o fabrici de încălțăminte cu două etaje. Și în vest, în Ivano-Frankivsk au fost raportate trei explozii.
O serie de explozii au fost și la Luțk, tot în vestul Ucrainei, destul de aproape de granița poloneză.
Între timp, convoiul rusesc lung de 64 de kilometri din apropierea Kievului s-a dispersat în localitățile și pădurile din jurul capitalei Ucrainei. Mișcarea de trupe ar putea fi semnul că rușii pregătesc asaltul capitalei.
Rusia crează birouri administrative în zonele ocupate
UPDATE Ucraina a denunţat vineri faptul că în regiuni ucrainene cum ar fi Herson (sud), capturată de armata rusă, ocupanţii încearcă să creeze „birouri de comandă”, un fel de reţea administrativă, pentru a menţine sub control populaţia, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Herson a fost unul dintre primele oraşe capturate de armata rusă în invazia declanşată la 24 februarie.
„În regiunea Herson, duşmanul încearcă să creeze un sistem de 'birouri de comandă' pentru a menţine 'ordinea' în aşezările ocupate temporar”, a informat agenţia de presă ucraineană Ukrinform, care citează serviciul de presă al Statului Major General al Forţelor Armate ucrainene.
Sursa citată mai menţionează că „agresiva propagandă rusă începe să funcţioneze activ în teritoriile ocupate temporar”. Prin difuzarea de mesaje proruse, ocupanţii ruşi încearcă să ajungă la un acord cu populaţia locală, afirmă conducerea militară ucraineană.
Iar „în unele aşezări, duşmanul, încălcând dreptul internaţional umanitar, comite furturi, ia ostatici şi execută civili”, a acuzat Statul Major ucrainean.
Ucrainenii mai acuză regimul preşedintelui rus Vladimir Putin că încearcă „să formeze unităţi militare şi alte grupuri armate teroriste” pentru a continua atacurile în Ucraina. Pentru aceasta, potrivit militarilor ucraineni, armata rusă încearcă să încorporeze în rândurile sale deţinuţi care provin din închisori din regiunea rusă Rostov, în apropierea graniţei cu Ucraina, cărora li s-ar putea acorda o amnistie.
„Forţele armate ale Federaţiei Ruse sunt gata să-i primească în rândurile lor pe toţi cei apţi pentru serviciul militar, inclusiv pe cei fără experienţă militară”, potrivit Ukrinform.
Rusia a lovit cu bombe și rachete în zona orașului Harkov de 89 de ori într-o singură zi
UPDATE Forțele rusești au bombardat zone rezidențiale din Harkov de 89 de ori într-o singură zi, a declarat guvernatorul local.
Potrivit Reuters, Oleg Sinegubov a spus că nu există niciun pericol pentru populația civilă după ce a fost lovit un institut care găzduiește și un laborator de cercetări nucleare.
„Nu există niciun pericol pentru populația civilă, încă”, a spus acesta.
Cernihov a rămas fără apă după ce instalațiile au fost distruse în bombardamente
UPDATE Cernihov a rămas fără alimentare cu apă, după atacurile aeriene din nordul orașului, din timpul nopții, au transmis autoritățile locale, citate de BBC.
Compania de apă a anunțat printr-un mesaj postat pe Facebook că lucrează pentru refacerea instalațiilor.
„În timpul atacului din timpul nopții, alimentare cu apă a fost întreruptă. Lucrăm pentru refacerea instalațiilor. Va dura aproximativ trei-patru ore”, se arată în mesajul companiei de apă.
La Cernihov, în urma bombardamentelor, au mai fost avariate stadionul și biblioteca. În urmă cu o zi, orașul a rămas fără alimentare cu gaz.
Peste 2,5 milioane de oameni au fugit din Ucraina, spune ONU
UPDATE Agenția ONU pentru migrație raportează că până astăzi peste 2,5 milioane de persoane au fugit din Ucraina .
Majoritatea refugiaților, aproximativ 1,5 milioane de persoane, au fugit în Polonia.
Oficialii de la Varșovia, unde au sosit în jur de 300.000 de refugiați, au cerut tuturor țărilor să facă mai mult pentru a ajuta ucrainenii.
Monika Beuth-Lutyk, purtătorul de cuvânt al primarului Varșoviei, a declarat pentru Sky News: „Cred că ar trebui să facem cu toții mai mult. Adevărata problemă este în fața noastră.”
Ministrul Apărării din Ucraina: „Rușii au ucis mai mulți civili ucraineni decât soldați”
UPDATE Forțele ruse au ucis mai mulți civili ucraineni decât soldați, a afirmat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-o declarație video urcată pe pagina de Facebook a ministerului.
„Invadatorii ruși au ucis mai mulți civili ucraineni decât soldați din toate sectoarele noastre de apărare. Vreau ca acest lucru să fie auzit nu numai la Kiev, ci în toată lumea. Kremlinul bombardează școli, spitale și maternități. Moscova nu protejează pe nimeni. Distruge. Ei nu sunt capabili să lupte cu armata, gărzile, apărarea noastră. Prin urmare, îi atacă pe cei mai vulnerabili. Ne vom răzbuna pentru fiecare ucrainean. Fiecare rus va fi tras la răspundere pentru crime împotriva umanității! Avem liste cu participanții la intervenție și complicii acestora și vor fi furnizate tuturor instituțiilor relevante. Nimeni nu va rămâne nepedepsit pentru toate ororile și răul pe care le-au adus Ucrainei și lumii”, a transmis ministrul Oleksii Reznikov.
Putin a convocat Consiliul de Securitate al Federației Ruse
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Federației Ruse unde a cerut susținerea mercenarilor din Orientul Mijlociu, care vor să se alăture trupelor ruse, să ajungă în Ucraina. De asemenea, Putin a cerut ca armele capturate de ruși în războiul din țara vecină să fie „donate” militarilor din Donbas.
„Vedem ca există voluntari în Orientul Apropiat, ei trebuie ajutați să ajungă în zonele de conflict în Donbas, armele capturare de armata rusă trebuie donate militarilor din Donbas. (...) În ceea ce privește întărirea forțelor militare pe hotarul de vest, drept răspuns la acțiunile NATO, trebuie să analizăm separat, în viitorul apropiat și să luăm deciziile necesare”, a spus Putin.
În timpul ședinței Consiliului de Securitate, ministrul rus al Apărării Serghi Șoigu i-a transmis lui Putin că „totul merge conform planului”.
Oficialii ucraineni și occidentali susțin că invazia Rusiei în Ucraina a mers prost, din punct de vedere tactic și logistic, motiv pentru care rușii ar fi schimbat în ultima perioada strategia, luând decizia să bombardeze marile orașe ucrainene.
Pentagon: Forţele ruse caută să încercuiască principalele oraşe ucrainene
UPDATE. Forţele ruse caută să încercuiască principalele oraşe ucrainene, între care şi capitala Kiev, a declarat joi un înalt responsabil din cadrul Departamentului american al Apărării. El a adăugat că este greu de precizat cât timp va rezista capitala ucraineană.
„Harkov şi Cernihov, Mariupol - vedem aceste eforturi de a le încercui şi înconjura”, a spus oficialul american, citat de dpa, potrivit Agerpres.
„Acelaşi gen de eforturi” au fost detectate şi în jurul capitalei ucrainene, cu „numeroase linii de avansare” ale soldaţilor ruşi.
Oficialul citat a indicat că forţele ruse au „avansat 5 kilometri în ultimele 24 de ore”.
Armata rusă a bombardat un spital de psihiatrie
UDPATE Armata rusă a bombardat internatul psiho-neurologic Oskol, în care se aflau 330 de persoane, a declarat Oleg Sinegubov, președintele OVA Harkov.
În urma atacului au fost înregistrate victime, dar numărul exact al acestora nu se cunoaște încă.
Sistemul de alertă al orașului Luțk, atacat de armata rusă, nu a funcționat
UPDATE Sistemul de alertă al orașului Luțk „nu a funcționat deloc”, iar „administrația militară și armata vor cerceta această problemă”, a spus primarul orașului, scrie CNN.
"Forțele Armate ale Ucrainei nu l-au pornit. De ce nu l-au pornit? Poate pentru că rachetele zburau cu viteze foarte mici sau poate din alt motiv, armata va lămuri asta", a spus el.
Facebook va permite temporar postările care cer „moartea invadatorilor ruşi”
UPDATE Compania americană Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, a anunţat joi că va permite excepţii de la reglementările sale privind conţinuturile care incită la violenţă şi la ură şi nu va elimina mesajele ostile la adresa armatei sau a liderilor ruşi, transmite Reuters.
Compania de social media permite temporar unele postări care cer moartea președintelui rus Vladimir Putin sau a președintelui belarus Alexandr Lukașenko.
Rușii pun condiții pentru a permite evacuarea civililor
UPDATE Rusia va permite vineri ieşirea convoaielor umanitare din diverse oraşe ucrainene doar dacă i se transmit în prealabil informaţii despre numerele de înmatriculare ale vehiculelor şi numele funcţionarilor care le însoţesc, a informat şeful Centrului de Control al Apărării Naţionale, Mihail Mizinţev, citat de agenţia Interfax, scrie Agerpres.
Senatul SUA a aprobat un nou ajutor pentru Ucraina
UPDATE Senatul american a aprobat cu o majoritate covârșitoare un pachet de ajutor de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul de lege a fost trimis la Casa Albă pentru a fi semnat de președintele Joe Biden, relatează CNN.
China îndeamnă la reținere în războiul din Ucraina
UDPATE Premierul chinez Li Keqiang a îndemnat la reţinere în conflictul din Ucraina pentru a se evita un dezastru umanitar. El a spus că este important să se evite o spirală a tensiunilor sau chiar ca ele să scape acum de sub control.
„Sperăm sincer că situaţia se va linişti şi pacea va reveni cât mai curând. Este important acum să sprijinim Rusia şi Ucraina în negocierile lor. Susţinem şi încurajăm toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizei”, a spus Li.
Li a cerut reţinere, declarând că este important să se evite o spirală a tensiunilor sau chiar ca ele să scape acum de sub control.
Premierul chinez a vorbit şi împotriva sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei. El a spus că „sancţiunile relevante vor dăuna recuperării economiei mondiale. Nu este în interesul nimănui”.
Zelenski se teme că Rusia ar putea conduce un atac chimc în Ucraina
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că se teme că Rusia ar putea conduce un atac chimic în Ucraina, adică exact ce îi acuză rușii pe ucraineni că ar intenționa să facă.
„Ne acuză tot pe noi! Că am dezvolta arme biologice, că pregătim un atac chimic. Acest lucru mă îngrijorează, pentru că ne-am convins în repetate rânduri: dacă vrei să știi planurile Rusiei, uită-te la ce îi acuză Rusia pe alții. Ei anunță, ei organizează, ei denunță. Și o vor face din nou și din nou dacă nu sunt opriți”, a spus Zekenski.
„Ce este cu aceste acuzații de pregătire a unor atacuri chimice? V-ați decis să "dechimizați" Ucraina? Veți folosi clorură de amoniu? Fosfor? Ce altceva ne-ați mai pregătit? Unde veți lovi cu armele chimice? La maternitatea din Mariupol? La biserica din Harkov?”, a continuat el.
Rusia confirmă atacurile din Luțk și Ivano-Frankivsk
UPDATE Ministerul rus al Apărării a confirmat atacurile din Luțk și Ivano-Frankivsk, relatează presa locală, citată de BBC.
Oficialii ministerului apărării de la Moscova au afirmat că „atacurile lor de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune” au lovit două aerodromuri militare din orașele din vestul Ucrainei.
Aceasta este o zonă care până acum nu a mai fost ținta atacurilor ruse, care s-au concentrat anterior asupra capitalei Kiev și a orașelor din estul și sudul Ucrainei.
Ministerul britanic al Apărării: Rusia a eşuat în atingerea obiectivelor militare stabilite înaintea invaziei
UPDATE Este „extrem de puţin probabil” ca Rusia să-şi fi atins în acest moment obiectivele militare stabilite înaintea invadării Ucrainei, informează ministerul britanic al Apărării.
„Forţele terestre ruse înregistrează în continuare progrese limitate. Avansul acestora continuă să fie îngreunat de problemele de aprovizionare, dar şi de puternica rezistenţă ucraineană. Cel mai probabil Rusia va căuta să-şi repoziţioneze forţele pentru a declanşa o nouă ofensivă în următoarele zile. Aceasta va include cel mai probabil acţiuni îndreptate împotriva capitalei Kiev”, a anunţat ministerul britanic al Apărării într-o postare pe Twitter.
UPDATE Până acum, cel puțin o persoană a murit în urma bombardamentelor din Dnipro, au anunțat Serviciile de Urgență din Ucraina.
UPDATE Mai multe imagini surprinse de o cameră de supraveghere din regiunea estică Dnipro arată orașul care a fost lovit cu doar câteva minute înainte de ora 6.
În alte imagini, furnizate de forțele de intervenție în caz de urgență, se vede amploarea distrugerilor - clădiri transformate în moloz, mașini distruse și flăcări uriașe.
Mai multe explozii în Luțk și Dnipro
UPDATE Vineri dimineață au fost raportate mai multe explozii în Luțk și Dnipro.
Primarul din Lutsk a comunicat că exploziile au avut loc în apropierea aeroportului din oraș. El a îndemnat oamenii să se adăpostească și să nu publice nicio fotografie, adrese sau coordonate.
Presa ucraineană a transmis că în Dnipro ar fi avut loc trei explozii și că una a vizat o fabrică de încălțăminte cu două etaje. Celelalte două explozii au fost în apropierea unei grădinițe și a unui bloc cu mai multe apartamente.
Au fost raportate explozii și în orașe în ultima jumătate de oră.
Televiziunea ucraineană și instituțiile de presă au transmis că au avut loc explozii în Luțk, în nord-vestul Ucrainei, precum și în Dnipro. Până acum, acolo nu au mai avut loc bombardamente.
Sirenele pentru avertizarea de raid aerian au sunat în mai multe orașe din Ucraina în orele dinaintea exploziei.
Zelenski acuză Moscova de "atac" asupra unui coridor umanitar spre Mariupol
UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a acuzat vineri armata rusă că împiedică evacuarea civililor din oraşele încercuite Mariupol şi Volnovaha (sud-est) şi că a efectuat un atac asupra traseului planificat al unui coridor umanitar.
"Trupele ruse nu au încetat focul. Cu toate acestea, am decis să trimit un convoi de vehicule spre Mariupol, cu mâncare, apă, medicamente (...) Dar ocupanţii au lansat un atac cu tancuri exact pe unde trebuia să treacă acest coridor", a afirmat el, într-un mesaj video difuzat de preşedinţie. "Aceasta este teroare asumată, teroare neruşinată, din partea unor terorişti cu experienţă. Întreaga lume trebuie să ştie asta", a continuat Volodimir Zelenski.
Liderul ucrainean a spus că aproximativ 100.000 de persoane au putut pleca în ultimele două zile din alte oraşe ucrainene unde au loc lupte, dintre care 40.000 de oameni doar joi, pe coridoarele umanitare.
Armata rusă continuă asediul asupra mai multor mari oraşe ucrainene şi îşi continuă bombardamentele, precum cel care a lovit miercuri un spital de copii şi o maternitate din Mariupol, un port strategic la Marea Azov asediat timp de zece zile.
Noi imagini din satelit: Convoiul uriaș de 64 de km aflat la nord-est de Kiev s-a dispersat
UPDATE Noi imagini din satelit surprinse joi într-un interval în care norii s-au risipit deasupra capitalei ucrainene arată că uriașul convoi militar rusesc aflat la nord-vest de Kiev și care se întindea pe o distanță de peste 64 de kilometri s-a „dispersat în mare parte și s-a repoziționat”, relatează CNN.
Imaginile din satelit arată că unele elemente ale convoiului s-au repoziționat în păduri și în zone împădurite din apropiere de localitatea Lubianka, potrivit Maxar Technologies. Imaginile din satelit au fost realizate joi, la ora 11:37, ora Kievului.
La nord de baza aeriană Antonov din Hostomel, vehiculele militare rusești se văd staționând pe șosele în zonele rezidențiale din orașul Ozera, aflat la circa 30 de kilometri nord-vest de Kiev.
Fum ridicându-se deasupra unui depozit din baza Antonov Foto: Maxar Technologies via CNN
Artileria remorcată și alte vehicule sunt văzute adăpostindu-se lângă petice rare de copaci în apropiere de Lubianka, la aproximativ cinci kilometri nord-vest de baza aeriană Antonov.
În Berestianka - la 16 km vest de baza aeriană - mai multe camioane cu combustibil și ceea ce Maxar spune că par a fi mai multe lansatoare de rachete sunt poziționate pe un câmp, în apropierea unor copaci.
La sud-est de Ivankiv, unde era capătul a ceea ce a fost un convoiul de peste 60 de kilometri, încă se văd pe șosea un șir de de camioane și echipamente.
Pe de altă parte, tot imaginile din satelit arată că suburbiile din nord-vestul capitalei ucrainene și unele părți ale orașului Cernihov din nordul țării au suferit distrugeri semnificative, menționează CNN.