Pe aceeași temă
Printre ei se numără șase copii, cel mai mic fiind o fetiță de 2 ani, i-a declarat fratele unuia dintre cei uciși unui jurnalist local care lucrează pentru CNN
El a spus că victimele erau fratele său, Zamaray (40 de ani), Naseer (30 de ani), Zameer (20 de ani), Faisal (10 ani), Farzad (9 ani), Armin (4 ani), Benyamin (3 ani), Ayat (2 ani) și Sumaya (2 ani).
"Nu suntem membri ISIS sau Daesh și asta este casa unei familii, unde frații mei locuiau cu familiile lor", a spus bărbatul.
Purtătorul de cuvânt CENTCOM, Bill Urban, declarase în cursul zilei că Pentagonul evaluează posibilitatea existenței unor victime civile.
Un bărbat pe nume Ahad, vecin cu familia lovită, a declarat pentru CNN că "toți vecinii au încercat să ajute și au adus apă să stingă focul și am văzut cinci sau șase morți. Capul familiei, unul dintre băieții tineri și încă doi copii. Erau morți. Făcuți bucăți. Erau și doi răniți".
Ahad a mai spus pentru CNN că a văzut atacul în jurul orei locale 17.00, când se întorcea acasă. A auzit zgomotul unei rachete și o bubuitură puternică, moment în care s-a adăpostit, înainte de a încerca să-și salveze vecinii. Ahad a mai declarat că încă doi oameni au fost răniți în atac.
Un jurnalist local care a mers la fața locului după explozie a declarat pentru CNN că "nu știu ce materiale erau în mașină. Mașina era distrusă, a rămas doar scheletul din ea".
Membrii familiei celor uciși i-au spus jurnalistului că erau două mașini parcate în fața casei. Una dintre ele era plină cu lucruri pentru un eveniment de familie, i s-a mai spus jurnalistului.
Talibanii condamnă atacul. The Guardian: 3 copii uciși
Talibanii au condamnat atacul cu dronă al armatei SUA împotriva mașinii încărcată cu explozivi a ISIS-K, la fel cum au făcut și în cazul atacului similar de la Jalalabad.
"De câte ori americanii execută astfel de operațiuni, le vom condamna", au declarat ei, potrivit CNN.
În mașina lovită de dronă se afla un atacator-sinucigaș, mai scrie CNN, citând un oficial american. Nu este clar dacă vehiculul urma să fie folosit ca o mașină-capcană sau doar pentru transportul explozivilor.
"Era încărcată și pregătită de plecare", a mai spus oficialul despre mașina distrusă în apropierea unei clădiri din Kabul.
Trei copii au murit în urma atacului cu dronă, scrie Guardian, preluând AP, care citează un oficial afgan, care a vorbit sub condiția anonimatului.
Purtătorul de cuvânt CENTCOM, Bill Urban, declarase în cursul zilei că Pentagonul evaluează posibilitatea existenței unor victime civile, însă nu găsise indicii în acest sens.
Atac cu dronă împotriva unei mașini-capcană ISIS-K
Statele unite au condus o lovitură aeriană defensivă duminică, în Kabul, împotriva unei mașini-capcană ISIS-K, care se îndrepta spre aeroport, scrie CNN, citând un oficial din domeniul apărării.
Atacul a fost purtat de o dronă. Potrivit oficialului citat, o explozie secundară, care a urmat celei inițiale, indică faptul că ținta vizată era încărcată cu o cantitate substanțială de explozivi.
Din primele date, nu există victime civile, a mai spus sursa CNN.
Comandamentul Central american, US CENTCOM, a confirmat atacul.
"Forțele militare SUA au condus astăzi un atac aerian defensiv cu o dronă împotriva unui vehicul în Kabul, eliminând o amenințare iminentă ISIS-K împotriva aeroportului internațional Hamad Karzai, a declarat căpitanul Bill Urban, purtătorul de cuvânt CENTCOM, potrivit CNN.
"Suntem încrezători că am lovit ținta. O explozie secundară puternică provenită de la vehiculul vizat indică prezența unei cantități substanțiale de material explozibil. Evaluăm posibilitatea existenței unor victime civile, dar nu avem indicii în momentul de față. Rămânem atenți la posibile amenințări viitoare", a mai precizat cpt. Urban.
SUA a executat o lovitură militară duminică în Kabul
Statele Unite au condus o lovitură militară dumină în Kabul, scrie Reuters, citând surse oficiale.
Lovitura a vizat militanți ISIS-K, a mai precizat o sursă, sub condiția anonimatului.
Armata americană a încercat astfel să împiedice un posibil atentat sinucigaș cu o mașină-capcană, care ar fi avut ca țintă aeroportul, porivit unui oficial american citat de Reuters.
Deocamdată nu este clar dacă există legătură între racheta care a lovit o casă în apropiere de aeroportul din Kabul și lovitura militară executată de SUA, potrivit BBC și Guardian.
O nouă explozie în apropiere de aeroportul din Kabul
O nouă explozie a avut loc duminică în apropiere de aeroportul din Kabul, relatează Reuters.
Potrivit BBC, care citează un oficial din Ministerul Sănătății, o rachetă ar fi lovit o casă în apropiere de aeroport.
Imagini postate pe rețelele sociale arată o perdea de fum negru care se ridică în aer.
SUA: Există o amenințare teroristă „specifică și credibilă” la aeroportul din Kabul
Statele Unite au avertizat în privința unei ameninţări „specifice şi credibile” în apropierea aeroportului din Kabul şi au cerut cetăţenilor americani să părăsească zona, la două zile după atacul produs în acelaşi loc și soldat cu aproape 200 de morţi.
„Ca urmare a unei ameninţări specifice şi credibile, toţi cetăţenii SUA din vecinătatea aeroportului Kabul (...) ar trebui să părăsească zona cât mai curând posibil”, a transmis într-un mesaj Ambasada SUA la Kabul. Ameninţarea priveşte în special „intrarea din sud, noul Minister de Interne şi intrarea de lângă staţia de benzină Panshir, la nord-vest de aeroport”, se preciza în mesaj.
Potrivit The Guardian, care citează AP, ca urmare a acestui avertisment, rândurile celor care se înghesuiau la porțile aeroportului au scăzut simțitor.
O serie de alerte cu bomba au perturbat în ultimele zile operaţiunile de evacuare de urgenţă organizate de armata americană pe aeroport, obligându-i pe militari să coopereze mai strâns cu talibanii care controlează acum Afganistanul în încercarea de a evita un alt atac sângeros.
În cursul zilei de sâmbătă, pe măsură ce se apropie termenul limită pentru evacuări (31 august), preşedintele Joe Biden avertizase că un alt atac terorist în apropierea aeroportului este foarte probabil în următoarele 24 - 36 de ore, calificând situaţia ca extrem de periculoasă.