Pe aceeași temă
Jocul Rusiei
Cu tot rolul major jucat de SUA la sfarsitul anilor ‘90 in fosta Iugoslavie, Washingtonul este acum preocupat primordial de alte subiecte, inter alia de terorism si neproliferare, de Iran si Irak, vrand sa incheie sacaitorul dosar Kosovo cat mai repede. Repede nu inseamna insa de multe ori trainic, in acest caz aratand mai curand a peticeala decat croiala unei solutii de durata, necontroversate. Aceasta ultima cale de actiune este varianta care ar trebui sprijinita mai puternic de tarile din regiune si de Romania.
De altminteri, rusii nu au interesul ca finalmente Kosovo sa nu devina independent, chiar daca au aprehensiuni in privinta independentei Ceceniei. Moscova poate afirma ca a incercat sa apeleze la ratiune pentru mai multe luni de la lansarea planului Ahtisaari, incercand sa para, purtand stindardul legalitatii internationale, la timona obtinerii unui compromis pentru sarbi, dar care insa sa ii permita sa cedeze cu fruntea sus in fata opiniei publice nationale, obtinand avantaje in alte chestiuni litigioase pe agenda cu SUA si UE. Rusia a marcat deja un punct valid in meciul Kosovo. Poate obtine acum altceva pe alte dosare care o preocupa si unde victorii, chiar si simbolice, ar confirma intern si international revigorarea Rusiei. Din aceasta perspectiva Rusia ar putea face intelegeri separate cu europenii (in domeniul energetic de pilda: UE nu va mai incuraja variante care sa ocoleasca Rusia de pe traiectoria conductelor de petrol si gaz) si cu americanii (acceptarea unor formule de cooperare in sistemul de protectie antiracheta, incluzand baze controlate de Rusia), in schimbul votului pentru o rezolutie CS pe Kosovo sau a unei intelegeri in Grupul de Contact. Aceasta i-ar permite sa capitalizeze noi puncte, prezentate opiniei publice nationale drept confirmari internationale ale revigorarii Rusiei. Daca insa se ajunge la o intelegere directa cu Belgradul care sa confere sarbilor certitudinea ca integrarea in UE le va garanta reconstructia nationala cu identitate europeana si reintalnirea cu etnicii sarbi si provinciile istorice din alte state, intermediarul rus nu ar mai avea nimic in plus de castigat.
Rusia ar trebui sa perceapa capcanele unei politici agresive a Kremlinului fara un fundament solid. S-a vazut ca o atitudine agresiva economica si politica a Moscovei poate avea efecte perverse, neintentionate de initiatori. Pe de-o parte ii poate determina pe europeni sa isi diversifice sau caute furnizori de energie mai predictibili (din Magreb sau pe modelul Finlandei care isi dezvolta capacitati nucleare). La fel incearca sa faca americanii pentru a reduce dependenta de petrol din Golful Persic. Pe de alta parte, presiunile politice si economice ii pot determina pe vecinii Rusiei sa se consolideze intern si sa coopereze mai mult cu SUA, UE sau China de teama Rusiei ofensive. Astfel, Moscova ar trebui sa faca un pas inapoi si in cazul Kosovo dupa ce a atras atentia asupra sa si a marcat punctul pe care il dorea.
Pentru moment rusii se proiecteaza drept campionii legalitatii si a unei formule de compromis agreat de toate partile. Este insa putin probabil ca SUA sa accepte limite impuse de Rusia extinderii NATO (cu Georgia sau Ucraina) sau ca dosarul Kosovo sa dobandeasca prioritate in fata altor proiecte americane sau europene care sa fie negociate in schimbul end game pe Kosovo.
Daca de pilda intr-o regiune a Europei - din care statul natiune nu a disparut si sentimentele etnice sau religioase nu au fost evacuate sau anihilate -, o minoritate etnica grupata compact teritorial este incurajata spre independenta si au loc incidente violente carora li se raspunde cu aducerea armatei si noi violente, ar aparea apoi opinii internationale ca statul respectiv a tratat nedemn o parte dintre cetatenii sai, pierzandu-si increderea acestora si dreptul de a-si exercita suveranitatea asupra acelui teritoriu, dupa care unele state ar sugera ca sunt gata sa recunoasca o declaratie unilaterala de independenta a regiunii in cauza. Scenariul nu este greu de imaginat si nu ar trebui respins automat ca fantezist. Ar mai fi aceasta o situatie sui generis sau ar determina tot un raspuns tip Kosovo, in varianta ce se doreste a fi impusa acum?
Ce se trece partial cu vederea in mijlocul discordiei privind statutul Kosovo sunt implicatiile pe termen mediu privind stabilitatea altor tari din regiune, state cu importante minoritati, regimuri fragile si societati in consolidare. Daca in cazul Kosovo se vor redesenate frontierele din interiorul statelor federate din fosta Iugoslavie, atunci de ce acest lucru nu s-ar putea realiza si in cazul Bosniei, Macedoniei sau Muntenegrului sau chiar trasandu-se noi linii de demarcatie in interiorul Serbiei (de exemplu: Valea Presevo, Voivodina)? Printre principalele vulnerabilitati ce pot fi deschise de o solutionare nenegociata a independentei Kosovo si de principiul modificarii frontierelor pe baza componentei etnice, fragilitati care exced zona Balcanilor de Vest sau cea a vecinatatii estice a UE, sunt indicate, intr-un studiu Stratfor, Spania (tara Bascilor), Slovacia si Romania (cu regiuni predominant maghiare). Sa ne gandim apoi si la implicatiile pentru ale regiuni ale lumii, de pilda pentru Kurdistanul irakian care se bucura din 1991 de o independenta de facto. Proclamarea unilaterala a independentei, fara negocieri si acorduri prealabile, recunoscuta apoi imediat de unele tari interesate nu a fost o formula buna nici in cazul declararii independentei Sloveniei si Croatiei la inceputul anilor ‘90. Sa nu uitam însa nici ca o posibila formula federativa ar putea inspira si proiectele în concepere acum privind Transnistria. Solutia pentru Kosovo trebuie sa vina mai curand pe traseul Bruxelles-Belgrad-Pristina, decat Washington-Moscova. Un scenariu de solutie europeana pentru o problema europeana ar oferi solutia cea mai trainica si ar da intr-adevar substanta politicii externe si de securitate comuna a UE. Pentru asta ar trebui ca europenii sa abandoneze optica improprie si nereprezentativa pentru UE a impunerii politice si sa fie uniti intr-o negociere directa cu Belgradul si cu Pristina, fie si folosind sperietoarea americana pentru a incita la ratiune si compromis.
Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor exclusiv in calitate personala.
