Avertismentul ONU: Valurile de căldură extremă și inundațiile devastatoare au devenit noul normal

Redactia | 01.11.2021

Fenomenele meteorologice extreme au devenit acum noul normal, avertizează Organizația Meteorologică Mondială înainte de summitul ONU pentru climă.

Pe aceeași temă

Fenomenele meteorologice extreme – de la valuri de căldură puternice și inundații devastatoare – au devenit acum noul normal, avertizează Organizația Meteorologică Mondială înainte de summi-ul ONU pentru climă, relatează BBC.

Raportul privind Starea Climei pentru 2021 arată o lume care „se schimbă în fața ochilor noștri”.

Temperatura medie pe ultimii 20 de ani, începând din 2002, este pe cale să depășească pentru prima dată cu un grad Celsius nivelurile preindustriale.
Iar nivelul global al mării a crescut la un nou maxim în 2021, potrivit studiului.

Cifrele pentru 2021 au fost publicate mai devreme, pentru a coincide cu debutul summit-ului COP26 de la Glasgow.

Raportul arată că ultimii șapte ani, inclusiv acesta, sunt probabil cei mai călduroși din istorie, deoarece gazele cu efect de seră au atins concentrații record în atmosferă.

Creșterea temperaturilor propulsează planeta într-un „teritoriu neexplorat”, avertizează raportul, cu impact asupra întregii lumi.

„Evenimentele extreme sunt noul normal”, a spus profesorul Petteri Taalas de la Organizația Meteorologică Mondială.

„Există tot mai multe dovezi științifice că unele dintre acestea poartă amprenta schimbărilor climatice induse de om”, a adăugat el.

Taalas a detaliat câteva dintre evenimentele extreme care au avut loc în acest an:

  • A plouat în loc să ningă pentru prima dată în vârful calotei de gheață din Groenlanda

  • Un val de căldură care a cuprins Canada și părți ale SUA a ridicat temperaturile la aproape 50 de grade Celsius într-un sat din Columbia Britanică

  • Temperatura din Death Valley, California, a atins 54,4 grade Celsius în timpul unuia dintre multiplele valuri de căldură din sud-vestul SUA
    În câteva ora a plouat cât în câteva luni într-o zonă a Chinei

  • Zone ale Europei s-au confruntat cu inundații severe, care au făcut zeci de victime și pagube de miliarde de euro

  • Al doilea an consecutiv de secetă în America de Sud subtropicală a redus debitul bazinelor hidrografice și a afectat agricultura, transportul și producția de energie.

O altă evoluție îngrijorătoare, conform studiului OMM, a fost creșterea nivelului mării la nivel global.

De când a fost măsurat pentru prima dată prin sisteme precise bazate pe satelit la începutul anilor 1990, nivelul mării a crescut cu 2,1 mm pe an între 1993 și 2002.

Dar din 2013 până în 2021, creșterea s-a dublat cu peste 4,4 mm, în principal ca urmare a topirii accelerate a ghețarilor și calotelelor glaciare.

„Nivelul mării crește acumai rapid decât oricând în ultimele două milenii”, a spus profesorul Jonathan Bomber, directorul Centrului de Glaciologie Bristol.

„Dacă vom continua traiectoria actuală, această creștere ar putea depăși 2 metri până în 2100, ceea ce va duce la strămutarea a aproximativ 630 de milioane de oameni din întreaga lume. Consecințele acestui fapt sunt de neimaginat”, a avertizat el.

În ceea ce privește temperaturile, 2021 va fi probabil al șaselea sau al șaptelea cel mai cald înregistrat până acum. Aceasta pentru că primele luni ale acestui an au fost afectate de La Niña, un fenomen meteorologic natural care tinde să răcească temperaturile globale.

Dar raportul arată, de asemenea, că recordul global de temperatură este pe cale să depășească 1 grad Celsius pentru prima dată într-o perioadă medie de 20 de ani.

Comentând analiza, secretarul general al ONU, António Guterres, a spus că planeta se schimbă în fața ochilor noștri.

„De la adâncimile oceanelor până la vârfurile munților, de la topirea ghețarilor la evenimente meteorologice extreme necruțătoare, ecosistemele și comunitățile de pe tot globul sunt devastate”, a spus el.

„COP26 trebuie să fie un punct de cotitură pentru oameni și planetă”, a adăugat Guterres.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22