Ayatollahul Ali Khamenei face încă un pas în spate: A desființat Poliția Moralității din Iran

L. G. | 04.12.2022

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a anunțat desființarea poliției moralității de către autoritățile competente, a transmis duminică agenția de presă Isna, preluată de France Prese.

Pe aceeași temă

„Poliția moralității nu are nimic de-a face cu sistemul judiciar și că a fost desființată de cei care au creat-o", a declarat el sâmbătă seara în orașul sfânt Qom.

Procurorul general a răspuns astfel la o conferință pe teme de Islam după ce un participant l-a întrebat „de ce a fost închisă poliția moralității".

Este evident un pas făcut înapoi de regimul de la Teheran în contextul protestelor ce persistă de peste două luni, declanșate de moartea unei tinere kurde de 22 de ani, Mahsa Amini, aflată în custodia poliției moralității, care a acuzată că nu a purtat hijabul după cum scrie la Coran.

Demonstrațiile de stardă s-au transformat într-o revoltă populară a iranienilor furioși din toate straturile societății, reprezentând una dintre cele mai mari provocări la adresa conducerii religioase iraniene de la Revoluția Islamică din 1979 încoace.

Poliția moralității, cunoscută sub numele de Gasht-e Ershad (patrule de îndrumare), a fost creată în timpul președintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad pentru a „răspândi cultura decenței și a hijabului".

Această „poliție” este formată din bărboși îmbrăcați în uniforme verzi (culoarea islamului) și femei înveșmântate complet în haine negre. Unitatea de poliție represivă și-a început activitatea de patrulare în 2006.

Anunțul de duminică vine imediat după ce Iranul a anunțat că va revizui legea privind purtarea obligatorie a hijabului.

„Atât parlamentul, cât și justiția lucrează (la schimbarea legii)” pentru a stabili dacă e nevoie de modificări, a declarat Mohammad Jafar Montazeri.

Credit: AFP

Iranul a fost zguduit de cele mai mari proteste după moartea tinerei Mahsa Amini de 22 de ani pe 16 septembrie în urma bătăilor administrate de membrii poliției moravurilor care o arestaseră.

Peste 400 de persoane, inclusiv 58 de copii au fost ucise și alte sute rănite în timpul celor mai mari revolte cu care s-au confruntat ayatollahii de la Revoluția Islamică din 1979, conform datelor agenției de știri Human Rights Activists din SUA. Dar această cifră este probabil mult mai mare, deoarece multe decese nu sunt raportate.

Guvernul iranian susține la rândul lui că peste 20 de membri ai forțelor de securitate au fost uciși.

În regiunile kurde, Teheranul a desfășurat trupe, armament greu și vehicule militare pentru a înăbuși protestele de la sfârșitul lunii noiembrie. Aici, Hassani, activist pentru drepturile omului, susține că oamenii au fost uciși fără discernământ, adăugând că depozitele au fost folosite pentru a încarcera oamenii pe măsură ce închisorile ajungeau la capacitatea maximă..

El a primit, de asemenea, dovezi că asupra civililor s-a tras cu mitraliere de calibrul 50 în anumite părți ale Kurdistanului. Acest tip de armă este folosit de obicei în zonele de război, nu penntru reprimarea manifestanților din zone aglomerate unde ucid fără discernământ.

Regimul Ayatollahului Khamenei, liderul absolut al Iranului, a acuzat serviciile secrete străine, cum ar fi SUA (pe care le numește „Marele Satan”) și Israel, că provoacă tulburări sociale, deși nu a prezentat nicio dovadă în acest sens.

În noiembrie, procurorul general al Iranului a cerut ca „principalele elemente ale revoltelor” să primească sentințe aspre, spunând că acum este momentul să „evitam să arăți simpatie inutilă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22