Pe aceeași temă
Răspunzând la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la promisiunea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a apăra până la capăt Bahmut, Prigojin a spus: „Dacă astăzi se luptă două puteri — Ucraina susținută de Occidentul colectiv pe de o parte și Rusia cu un număr mic de aliați, de cealaltă parte — atunci bătălia generală a PMC Wagner împotriva Forțelor Armate ale Ucrainei ajutată de unități străine, pe care Wagner o va câștiga, reprezintă cea mai mare cotitură din acest război și din toată istoria modernă.”
În nota sa vocală de pe Telegram, el a spus că Wagner „distruge forțele străine care încearcă să îngenuncheze Rusia”.
„Aceasta este un punct de cotitură extraordinar în război, pentru că armata rusă va rămâne singură pe tabla de șah și toate celelalte piese vor fi îndepărtate de pe ea. Și dacă PMC Wagner moare în mașina de tocat carne Bahmut și alungă Forțele Armate ale Ucrainei împreună cu cele care îi sunt atașate și dotate cu arme străine și așa mai departe și oferă armatei ruse posibilitatea de a merge mai departe pentru a proteja interesele Rusiei, atunci ne-am îndeplinit rolul istoric. Punct”, a adăugat el.
Declarația lui Prigojin vine după ce, marți, liderul instalat de ruși în regiunea Donețk, Denis Pușilin, a afirmat că forțele Moscovei avansează în acest oraș, în pofida unei rezistențe acerbe, și au preluat aproape în totalitate controlul asupra uzinei metalurgice.
Bătălia pentru Bahmut, un oraș minier din regiunea Donețk, este cel mai fierbinte punct al războiului de luni de zile, ambele părți descriind luptele de acolo ca pe o „mașină de tocat oameni".
Denis Pușilin, liderul instalat de ruși în partea regiunii Donețk aflată sub controlul Moscovei, a susținut că majoritatea forțelor ucrainene s-au retras din întreprinderea metalurgică AZOM de pe malul de vest al râului Bahmuțka care traversează orașul.
„Lucrul important aici a fost de a elibera zona industrială de la fabrica în sine. Practic, se poate spune că acest lucru a fost făcut acum, băieții doar terminând luptătorii (ucraineni) de acolo care au rămas doar în grupuri izolate", a declarat marți Pușilin la televiziunea de stat rusă.
ISW: Forțele ruse controlează două treimi din orașul Bahmut
Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW), în cel mai recent raport, afirmă că, potrivit estimărilor sale, rușii au preluat controlul a încă cinci procente din teritoriul Bahmut în ultima săptămână, iar acum ocupă aproximativ 65% din oraș, relatează Sky News.
ISW scrie, referindu-se la rapoarte din surse rusești și la înregistrări video geolocalizate, că dinspre sud, unități ale grupării de mercenari Wagner au avansat până în plin centru, până la Palatul Culturii, situat lângă clădirea Consiliului Local; în nord-vestul orașului, Wagner a ocupat complet teritoriul AZOM – o fabrică de prelucrare a metalelor neferoase – și a avansat până la sudul zonei industriale.
Pe de altă parte, serviciile de informații militare britanice contrazic concluziile ISW, afirmând că luptele încă sunt în desfășurare pentru controlul asupra uzinei AZOM.
Suprafața orașului Bahmut este puțin mai mare de 40 km², astfel încât 5% din teritoriul orașului reprezintă aproximativ doi km².
Forțele aeriene au doborât un bombardier rusesc SU-24M
Unitățile de rachete antiaeriene ucrainene au doborât un bombardier rusesc Su-24M în apropierea orașului Bahmut, a anunțat miercuri Ministerul Apărării al Ucrainei.
Aeronava a fost distrusă marți în jurul orei 13:30, ora locală, a spus ministerul. CNN preciează cu informația nu poate fi verificată din surse independente.
Raportul vine în momentul în care ministrul adjunct al apărării al Ucrainei, Hanna Maliar, a declarat că Kievul va apăra pe Bahmut „atâta timp cât avem nevoie de el în ceea ce privește sarcinile de apărare militară”.
„Apărăm Bahmut la fel de devotat ca orice altă așezare. Folosirea forțelor și mijloacelor noastre este determinată nu de oportunitatea politică, ci de resursele necesare pentru a respinge inamicul și a îndeplini misiuni de luptă în această zonă”, a spus Maliar pe Telegram. „Bătălia pentru Bahmut nu este o apocalipsă. Aceasta este o altă pagină eroică în războiul împotriva Federației Ruse al puternicei armate ucrainene.”
Ucraina neagă avansul trupelor ruse
În nota sa de informare de seară de marți, comandamentul militar ucrainean a transmis că Rusia a continuat să desfășoare atacuri în Bahmut, dar că forțele ucrainene au rămas ferme și au respins atacurile.
Purtătorul de cuvânt al comandamentului de est al Ucrainei, Serhii Cherevati, a declarat separat că situația din jurul Bahmut a rămas „dinamică".
Miercuri dimineață, ministerul britanic al apărării a spus că luptele continuă în Bahmut, dar atacurile rusești sunt încă la un nivel redus față de ultimele săptămâni.
„Una dintre principalele realizări ale recentelor operațiuni ucrainene a fost probabil respingerea luptătorilor ruși din Grupul Wagner de pe ruta 0506. Acest drum de țară minor a devenit o linie de aprovizionare critică pentru apărătorii ucraineni. Anterior, Wagner se afla la câteva sute de metri de acest traseu”, au afirmat experții militari britanici.