BBC, Europa Liberă și Deutsche Welle, interzise de Putin în Rusia

Redactia | 04.03.2022

Organismul de supraveghere al comunicațiilor din Rusia a restricționat accesul la site-urile web ale mai multor organizații media străine.

Pe aceeași temă

Europa Liberă (Radio Free Europe/Radio Liberty - RFE/RL), BBC și Deutsche Welle nu mai pot emite în Rusia pentru răspândirea a ceea ce a descris drept „informații false”, pe fondul tensiunilor legate de raportarea informațiilor despre războiul din Ucraina, relatează The Guardian.

Rusia s-a plâns în mod repetat de faptul că organizațiile media occidentale oferă o viziune „parțială” – și adesea „anti-rusă” – asupra lumii, în timp ce nu reușesc să-și tragă propriii lideri la răspundere pentru corupție și războaiele străine devastatoare precum cel din Irak sau cel actual din Ucraina, precizează Reuters.

Organismul de supraveghere și reglementare a transmis vineri că a blocat BBC, Voice of America, Radio Free Europe/Radio Liberty, Deutsche Welle și alte instituții media, a informat agenția rusă de presă Interfax.

Reprezentanții BBC au spus că nu vor fi descurajați de această decizie.

„Accesul la informații precise și independente este un drept fundamental al omului care nu ar trebui refuzat poporului Rusiei, dintre care milioane se bazează pe BBC News în fiecare săptămână”, se arată în comunicat.

„Vom continua eforturile noastre de a face BBC News disponibil în Rusia și în restul lumii”, adaugă organizația media britanică.

Unii utilizatori din Rusia nu au putut accesa site-ul BBC vineri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22