Pe aceeași temă
Candidata Opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6% din voturi, informează Agerpres.
Dacă cea mai mare parte a birourilor de votare s-au închis duminică la ora 20:00 (17:00 GMT), unele au fost autorizate să rămână deschise din cauza afluenţei alegătorilor.
„Sper că votul se va termina de asemenea fără probleme în aceste locuri”, a declarat la televiziunea publică preşedinta Comisiei electorale, Lidia Ermoşina.
Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a tolerat puţin dizidenţa în cei 26 de ani la putere în fosta republică sovietică de aproximativ 9,5 milioane de locuitori din Europa de Est, situată între Rusia şi Polonia. El a candidat acum pentru al şaselea mandat prezidenţial.
Înainte de scrutin, Lukaşenko a lansat o campanie represivă împotriva protestatarilor opoziţiei pe care i-a acuzat de uneltire cu forţe străine pentru a-l răsturna de la putere.
Candidata opoziției s-a ascuns
În seara de dinaintea confruntării de duminică cu Aleksandr Lukașenko, de multă vreme președinte al țării, candidata la scrutinul prezidențial din Belarus s-a ascuns, alegerile de duminică fiind cele mai imprevizibile din ultima generație, scrie The Guardian, preluat de Rador.
Candidata Svetlana Tihanovskaia a fugit din apartamentul său după ce poliția a arestat câțiva membri importanți ai campaniei sale electorale, iar criticii consideră că este vorba despre o încercare de a speria opoziția înaintea acestui vot de importanță crucială. „Nu-și va petrece noaptea acasă, ca să nu fie singură. Dar nu a părăsit Minskul, ci va rămâne în oraș”, le-a spus jurnaliștilor un secretar de presă.
Duminică, secțiile de votare s-au deschis după o campanie acerbă în decursul căreia au avut loc cele mai mari mitinguri politice ale opoziției de după căderea Uniunii Sovietice. Lukașenko, care și-a consolidat o putere imensă în timpul celor 25 de ani de guvernare, ar urma să-și proclame victoria, dar este posibil ca nemulțumirile provocate de o eventuală fraudă să ducă la proteste.
Înaintea votării, s-au semnalat deja o serie de nereguli. Sâmbătă, polițiști mascați au operat arestări, ‘spărgând ‘ niște neprevăzute proteste împotriva lui Lukașenko. În spoturile pro-Lukașenko de la televiziunea de stat au fost prezentate scene de haos de la ‘revoluțiile colorate‘ din alte state post-sovietice. Presa locală a avertizat că ar putea apărea un blocaj al internetului prin care să se acopere protestele survenite în urma votului de duminică.
Lukașenko se izbește de nemulțumiri fără precedent din cauza felului în care a gestionat economia și din cauza ripostei slabe împotriva coronavirusului. Înaintea alegerilor, el i-a închis pe candidații opoziției și i-a criticat pe aliații din străinătate, acuzând, de exemplu, Moscova că a trimis mercenari ca să destabilizeze țara.
Inițial, Tihanovskaia a fost susținătoarea soțului său, foarte popular pe YouTube, pe care autoritățile l-au arestat în această primăvară. Ea s-a dovedit o eficientă susținătoare, reușind ca, la un miting electoral desfășurat la Minsk, luna trecută, să adune peste 63.000 de oameni. Ei i s-au alăturat alte două politiciene, formând astfel un ‘trio’ care a transformat imaginea Belarusului ca țară a cărei politică este dominată de bărbați.
În primele ore ale votării, peste o treime dintre belaruși își depuseseră deja buletinele de vot – un număr neobișnuit de mare, despre care criticii spun că ar fi exagerat. Observatorii electorali intervievați de The Guardian au declarat că au fost dați afară din secțiile de votare, fiind lăsați înăuntru numai observatorii ‘credincioși’ or, este puțin probabil ca ei să creeze probleme. Într-o fotografie devenită virală pe internet, se putea vedea un observator, cocoțat în picioare pe un scaun și urmărind de la o fereastră, prin binoclu, o secție de votare.
Opoziția a declarat că va reclama frauda electorală de la secțiile de votare, dar nu a spus și dacă le va cere susținătorilor să iasă în stradă. ‘Nu chemăm lumea pe Maidan‘, a declarat Tihanovskaia pentru portalul de știri belarus Tut.by într-un interviu de vineri, ea făcând astfel referire la revoluția din Ucraina, din 2014. ‘Dorim niște alegeri cinstite. E o crimă? ‘
Peste 120 de persoane, reținute
Peste 50 de persoane au fost reţinute la Minsk şi mai mult de 120 la nivel naţional în urma ciocnirilor violente dintre poliţie şi protestatari, după ce presa de stat a anunţat că preşedintele Aleksandr Lukaşenko, la putere de 26 de ani, era gata să câştige un al şaselea mandat consecutiv, a anunţat organizaţia pentru drepturile omului Viasna.
Unii susţinători ai candidatei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, au organizat festivităţi neoficiale pentru a-i sărbători victoria în alegeri la Minsk, în primele ore ale zilei de luni.
Ea a refuzat să accepte înfrângerea, în timp ce media de stat a anunţat că Lukaşenko ar fi obţinut peste trei sferturi din voturi cu numărătoarea încă în curs de desfăşurare, iar sondajele independente arătau că conducea Tihanovskaia în rezultate.
La câteva ore după închiderea urnelor, comisia electorală nu a publicat niciun rezultat oficial.
În timp ce protestele au izbucnit în capitală precum şi în alte oraşe, cu zeci de mii de persoane prezente, Tihanovskaia a chemat la pace şi a cerut forţelor de securitate să se abţină de la violenţă.
"Ştiu că poporul belarus se va trezi mâine într-o nouă ţară", a spus Tihanovskaia, scrie Agerpres.
Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a scris luni dimineaţă pe Twitter că personalul său a asistat la "utilizarea de 6 grenade de şoc, mai multe focuri de armă trase (probabil gloanţe de cauciuc) în mulţimi" la Minsk. "Cel puţin 6 ambulanţe au apărut din spatele liniilor de poliţie, cu sirenele pornite".
Mass-media de stat a raportat ulterior că situaţia era sub control şi că un comitet de criză s-a reunit la Ministerul de Interne.
Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a condus fosta republică sovietică din Europa de Est, dintre Rusia şi Polonia, membră a UE, timp de un sfert de secol, tolerând puţin disidenţa.
Exit poll-urile postate de media de stat din Belarus îl arătau pe Lukaşenko câştigând cu aproximativ 80% din voturi, un rezultat despre care purtătoarea de cuvânt a lui Tihanovskaia Anna Krasulina a declarat pentru dpa că este "departe de orice realitate".
Sondajele independente sugerau că Tihanovskaia a obţinut 71% de voturi, în timp ce Lukaşenko doar 10%.
Niciuna dintre cifre nu a putut fi verificată în mod independent. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu a trimis observatori la votul de duminică din cauza lipsei unei invitaţii trimise la timp.
Mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Germania, au criticat alegerile în timp ce doi dintre principalii contestatari ai lui Lukaşenko, inclusiv soţul lui Tihanovskaia, au fost încarceraţi în perioada premergătoare votului.