Pe aceeași temă
Intrarea celor două state nordice în Alianţa Nord-Atlantică ar spori de asemenea „capacitatea de reacţie” a UE la ameninţări de-a lungul graniţei sale, a spus Borrell la sosirea la reuniune, relatează DPA, citată de Agerpres.
Suedia şi Finlanda ar urma să îşi înainteze în orice moment aplicaţiile oficiale de aderare la NATO, ca reacţia la invazia rusă din Ucraina.
Potrivit lui Borrell, potenţiala extindere a NATO este opusul a ceea ce şi-a dorit să obţină preşedintele rus Vladimir Putin prin invazia din Ucraina. Liderul de la Kremlin „a încercat să oprească dezvoltarea NATO de-a lungul graniţelor Rusiei”, a spus şeful diplomaţiei europene.
Borrell şi-a mai exprimat speranţa că NATO „va putea să depăşească” obiecţiile Turciei la aderarea Suediei şi Finlandei.
Preşedintele turc Recep Tyyip Erdogan a spus luni că nu poate fi de acord cu aderarea unor ţări care au impus sancţiuni Ankarei şi a reiterat acuzaţia că ambele state sprijină „organizaţii teroriste”.
La reuniunea miniştrilor apărării din UE va participa în persoană şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, precum şi ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, prin legătură video, pentru o discuţie despre Ucraina.
Situaţia actuală din Mali şi viitorul misiunii UE de instruire militară din această ţară vor fi de asemenea discutate.
Mali este condusă în prezent de un guvern militar interimar după o lovitură de stat din mai 2021. UE este îngrijorată de legăturile juntei cu Rusia şi cu Wagner, un grup de mercenari ruşi.