Pe aceeași temă
UPDATE - ora 20.00 - 38% dintre alegători și-au exprimat votul. Sub 20% prezență a tinerilor la vot la 17.30, procentul a mai crescut după.
La acest scrutin electoral, cei mai activi sunt bărbații – 37,49%, comparativ cu femeile, a căror prezență este de 32,74%. Dintre sectoare, prezența cea mai mare se înregistrează la Râșcani – 39,5%. La Buiucani – 37,65%, Botanica – 38,06%, Centru – 39,37%, Ciocana – 36,77%, Suburbii, 29,97%. Cei mai inactivi sunt tinerii cu vârstele între 18-25 de ani, doar 23,83% dintre aceștia au votat până la această oră. Cota de vârstă 26-40 de ani este puțin mai activă – 27,94% au votat în acest scrutin. Persoanele cu vârstele între 41-55 de ani atestă o prezență de 35,8%. Cei mai activi sunt alegătorii cu vârstele 56 – 70 și cei 71+, unde 54,43% și, respectiv, 56,5% dintre persoanele înscrise în listele de circumscripție s-au prezentat la vot, scrie unimedia.info.
UPDATE - Până la ora 13.00, la Chişinău au votat peste 123.400 de oameni, reprezentând 19,5% din numărul total de alegători.
În turul II al alegerilor anticipate, cauzate de demisia primarului Dorin Chirtoacă, bătălia se va da între Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiştilor (PSRM), condus de facto de preşedintele Igor Dodon, şi Andrei Năstase, candidatul comun al Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) şi al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu., scrie Adevărul.
În primul tur de scrutin, socialistul Ion Ceban a acumulat 41% din voturile alegătorilor, iar Andrei Năstase – 32%.
Prezenţa la vot a fost una destul de scăzută – 35%. Cu toate acestea, şansele ambilor candidaţi par a fi egale.
Candidații
Năstase, susţinut de proeuropeni
Andrei Năstase (42 de ani) va reprezenta în turul doi de scrutin raproape toate partidele proeuropene, după ce mai multe formaţiuni şiau anunţat sprijinul pentru candidatura sa, printre care Partidul Liberal sau Partidul Unităţii Naţionale. Din acest motiv, Năstase a fost dur criticat de Ceban, care l-a acuzat pe acesta că acceptă susţinerea unor partide cu care se află în conflict deschis, iar unele chiar au fost sau încă sunt la guvernare. Socialistul a mai dat de înţeles în acest context că oamenii care anterior au comis diferite ilegalităţi, acum s-ar aduna în jurul lui Andrei Năstase, precum Iurie Leancă, Dorin Chirtoacă sau Anatol Şalaru, în speranţa de a forma o alianţă proeuropeană şi la parlamentare. Andrei Năstase este de meserie avocat. A intrat în politică în 2015, atunci când a fost unul dintre liderii protestelor antiguvernamentale. În toţi aceşti ani, Năstase s-a poziţionat ca fiind un proeuropean, în opoziţie faţă de guvernarea PL, PLDM, PD şi, în mod special, faţă de oligarhul Vlad Plahotniuc. Campania lui Năstase s-a concentrat în mare parte pe tema anticorupţie. El consideră că, odată cu lichidarea schemelor ilegale din Primărie, se vor găsi bani pentru soluţionarea problemelor din Chişinău. Pentru a demonstra deschiderea sa faţă de UE şi, în special, de România, Andrei Năstase a fost în mai multe vizite în câteva oraşe româneşti, în baza unui parteneriat semnat cu PNL, unde a avut diverse întrevederi cu primarii români, arătându-se dispus să preia experienţa unor primari precum cei din Oradea, Cluj sau Timişoara. Dar şi primarii români s-au arătat încântaţi să sprijine Chişinăul, dacă Năstase va ajunge primar.
Candidatul socialiştilor la funcţia de primar, Ion Ceban, a declarat că a votat pentru un primar care să fie preocupat de administrarea oraşului, dar nu de politică şi ifeologii. „În primul rând pentru faptul că în toţi anii de mandat a primarilor, oamenii se gândesc la ceea ce este cu adevărat important pentru oraş, canalizare, drumuri, apeduct, transport public. Eu vreau sincer, ca toţi cei care merg azi la vot, anume de aceste lucruri şi raţiuni să se conducă şi să aleagă un viitor primar care să se ocupe de aceste lucruri, nu de ideologii, politici, multe alte nuanţe care nu au treabă cu administraţia oraşului”, a afirmat Ion Ceban. El a mai precizat că va continua unele proiecte bune lansate de Dorin Chirtoacă, subliniind că restul le vor face socialiştii.
Ion Ceban, sprijinit de preşedinte
Ion Ceban (37 de ani) este sprijinit nu doar de socialişti, dar şi de preşedintele ţării, prorusul Igor Dodon. Ceban este consilier municipal din 2015. În stilul lui Igor Dodon, Ion Ceban a declarat că este pentru relaţii bune atât cu Vestul, cât şi cu Estul, subliniind că are mulţi prieteni în UE, chiar şi în România şi că va prelua experienţa, unde va fi cazul, fie de la Budapesta, fie de la Minsk. El respinge acuzaţiile că este omul Moscovei şi precizează că, atunci când oponenţii săi nu mai au argumente, folosesc astfel de mesaje în spaţiul public. Dacă în cazul lui Andrei Năstase mai multe partide şiau declarat sprijinul, în cazul socialistului lucrurile stau diferit. Partidul Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, a decis să boicoteze această campanie electorală, la fel ca Partidul Nostru, condus de către Renato Usatîi. Cu alte cuvinte, şansa lui Ion Ceban să acumuleze voturi în plus stă în alegătorii care nu s-au prezentat la vot în primul tur şi acum vor fi decişi să-l voteze sau în voturile alegătorilor ex-primarului interimar Silvia Radu, care a obţinut 17,65% în primul tur, iar pe motiv că a fost candidat independent, nu prea e clar către cine se vor îndrepta alegătorii ei, mai ales că ea era văzută ca fiind candidatul guvernării şi a fost criticată de ambii candidaţi. Ion Ceban este acuzat de Andrei Năstase că ar fi o persoană comodă pentru Vlad Plahotniuc, că ar fi participat la mai multe scheme de corupţie din Primărie şi că nu a întreprins nimic la fărădelegile din municipalitate, acuzaţii respinse de socialist. Analistul politic Anatol Ţăranu a afirmat că dacă va câştiga Ion Ceban, atunci sistemul se va menţine, iar dacă la şefia Capitalei va veni Andrei Năstase, căruia expertul îi dă şanse de câştig, atunci lucrurile pentru sistem devin periculoase. În opinia lui, dacă în turul doi nu se va reuşi creşterea ratei de participare la vot peste 45%, atunci partidele proeuropene vor fi în pierdere. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă nu vor exista metode de mobilizare a electoratului proeuropean. Într-o analiză pentru IPN, Dionis Cenuşă a afirmat că preluarea Primăriei de către socialişti va stimula retorica geopolitică pentru alegerile parlamentare din 2018, unde democraţii ar putea să atragă mai uşor votanţii proeuropeni indecişi, dar şi să dilueze critica opoziţiei extraparlamentare.
Candidatul comun al PAS şi PPDA, Andrei Năstase, şi-a exprimat dreptul la vot. „Am venit la vot pentru că este o responsabilitate a noastră, a tuturor care ţin la acest oraş, la această ţară. Am votat cu multă încredere, cu speranţă, am votat cu gândul la un viitor mai bun la noi acasă, am votat pentru valorile mele, care sunt sigur că sunt împărtăşite de multă lume. Am votat pentru adevăr, demnitate, pentru respect, pentru oameni. Doar aşa putem făuri democraţie, stat de drept, economie funcţională, locuri de muncă, doar aşa ne putem recupera libertatea noastră”. a declarat Andrei Năstase. El s-a arătat sigur că cetăţenii „vor alege un primar demn, curajos, un primar capabil să schimbe lucrurile în bine, cu o viziune clară, ce îşi propune drept prioritate transformarea Primăriei într-o instituţie în slujba oamenilor”. „E timpul ca instituţiile statului să servească locuitorii, să servească orăşenii, pe cei care trăiesc în suburbii, să le facă viaţa mai confortabilă”, a adăugat Năstase. Politicianul a îndemnat alegătorii să iasă la vot în număr cât mai mare. „Prezenţa noastră masivă la vot este coşmarul guvernarii, care şi-a bătut joc de acest oraş, de această ţară. Votaţi cu raţiune, cu responsabilitate, cum vă dictează inimile proprii, dar votaţi. Este esenţial ca numarul celor care iese la vot să fie foarte mare”, a subliniat Năstase.
Declarații ale personalităților politice care au votat
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon - „Este un vot extrem de important. Am votat pentru un profesionist şi am ferma convingere că, în sfârşit, chişinăuienii vor face alegerea corectă în favoarea profesionalismului şi nu show-urilor, populiştilor ş.a.m.d”. „Vreau să îndemn toată lumea să ieşim la vot. Eu am încredere în votul chişinăuienilor. Astăzi începem o etapă nouă pentru capitala noastră”.
Preşedinta socialiştilor, Zinaida Greceanîi: „Am votat pentru un primar gospodar, care va avea grijă de Chişinău, de locuitorii Chişinăului, ca Chişinăul să devină într-adevăr un oraş foarte simpatic şi confortabil. Asta e important pentru toată lumea”. „În opinia ei, „astăzi toată lumea vine cu nădejde în suflet că, în sfârşit, va avea un primar gospodar, care nu va distruga capitala R. Moldova, dar va făuri şi va face ceva ca să fie bine în Chişinău şi să ne mândrim”.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu -„Să avem un oraş cu care să ne mândrim, în care lumea e fericită”. Potrivit liberalului, „un primar trebuie să fie ca Dorin Chirtoacă - gopodar”.
Vicepreşedinte PL, ex-candidatul la funcţia de prima de Chişinău din primul tur, Valeriu Munteanu: „Am votat pentru un Chişinău european. Am votat pentru a da speranţă Chişinăului şi a da speranţă Republicii Moldova că se poate îndrepta către UE, către standardele autentice a acestei comunităţi, pentru a scăpa în mod cert de imperialimsul velicorus, care ne paşte inclusiv prin greşeala acestor alegeri”.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost şi el matinal şi şi-a exprimat deja opţiunea electorală. „Am votat ca să punem punct instabilităţii de la Primărie, în primul rând. Cu regret, în Primărie am avut orice, numai nu eficienţă şi nu lucru. Alegerea nu este una uşoară, deoarece pe parcursul acestei campanii am văzut diverse dezbateri, doar că nu în privinţa treburilor Primăriei şi a oraşului, dar mai mult confruntare politică.Totuşi, sper că după ziua de astăzi, cel puţin un an, până la alegerile ordinare, să începem să simţim şi noi, cei din Chişinău, că apare o eficienţă, că apare o grijă faţă de oraş. Astăzi, să câştige cel care e mai bun şi să facă treabă la Primărie“, a declarat Candu.
Fostul primar al Chişinăului, demisionarul Dorin Chirtoacă, s-a prezentat dimineaţa devreme la urne. „Am votat pentru că îmi pasă. Asta îi indemn pe toţi locuitorii din Chişinău. Doar aşa putem vorbi despre faptul că locuitorii au primarul lor. Le mulţumesc pentru cei 11 ani de activitate. Nu am dorit să-mi dau demisia, dar nu am avut altă soluţie. Ieşiţi din casă dacă vă pasă. Cum vor vota azi locuitorii Chişinăului, aşa va fi. Proiectele mele vor merge înainte. Avem şansa să continuăm proiectele cu ajutorul primarului. Dacă vom avea un rezultat proeuropen, la Primărie nu va fi uşor, dar cel puţin se va merge înainte. Dacă vom avea un rezultat proeuroasiatic, va fi mai complicat şi vom avea continuarea uzurpării puterii la Primărie prin alte scheme, împreună cu dictatura de la nivelul central“, a declarat fostul primar la ieşirea din secţia de votare.