Pe aceeași temă
Tranzacția, concepută cu ajutorul Băncii Naționale a Elveției, a Guvernului de la Berna și autorităților de reglementare, prevede că UBS Group AG cumpără Credit Suisse Group contra a 3 miliarde de franci elvețieni (3,23 miliarde de dolari) și își va asuma pierderi de până la 5,4 miliarde de dolari.
Acțiunile Credit Suisse au scăzut cu 62% în tranzacțiile dinaintea deschiderii bursei, până la un nou minim, în timp ce UBS a pierdut 7,1%. Aceste mișcări bruște au urmat unei zile de vânzări intense pe piețele financiare asiatice, pe măsură ce optimismul manifestat inițial de investitori cu privire la eforturile oficiale de a opri criza bancară s-a evaporat rapid, relatează Reuters.
În special, îngrijorarea investitorilor se referă la pierderile pe care unii deținători de obligațiuni emise de Credite Suisse le vor avea după fuziunea cu UBS, ceea ce a sporit anxietatea pe piețele financiare privind alte riscuri cheie, inclusiv fenomenul de contagiune, situația fragilă a băncilor regionale americane și provocările cu care se confruntă băncile centrale legate de asigurarea stabilității sistemului bancar în paralel cu lupta împotriva inflației și a riscurilor financiare.
"Ar trebui să fie clar că, după mai bine de o săptămână de panică bancară și două intervenții organizate de autorități, această problemă nu dispare. Dimpotrivă, sa globalizat", a declarat Mike O'Rourke, șef al strategiilor de piață la Jones Trading.
„Rapoartele conform cărora UBS achiziționează Credit Suisse vor amplifica probabil problemele Credit Suisse prin mutarea acestora la UBS”.
Investitorii sunt speriați și de anunțul că obligațiunile suplimentare de rang 1 - sau AT1 - ale Credit Suisse, care au o valoare nominală de 17 miliarde de dolari, vor fi evaluate la zero, ceea ce i-a înfuriat pe deținătorii de datorii care au crezut că vor fi mai bine protejați decât acționarii băncii.
Jucătorii de pe piețele financiare au continuat să se teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare, după o săptămână în care Credit Suisse - un creditor de importanță sistemică într-una dintre capitalele financiare europene - a fost îngenuncheat de turbulențele de pe piața obligațiunilor, rezultate în urma prăbușirii Silicon Valley Bank, ceea ce a dus la scăderea acțiunilor din Asia, care s-au deschis înaintea celor europene.
Luni, bursa din Hong Kong a scăzut la minimul ultimelor trei luni, în special în sectorul acțiunilor bancare, în condițiile în care achiziția Credit Suisse de către UBS nu a reușit să calmeze temerile pieței privind propagarea riscurilor.
Indicele de referință Hang Seng din Hong Kong a coborât cu 2,7%, cea mai mare scădere de după începutul lunii decembrie, air Indicele Hang Seng China Enterprises a pierdut 2,2%.
Acțiunile din China au încheiat, de asemenea, pe scădere, anulând creșterile anterioare, în ciuda noilor măsuri de relaxare monetară luate de Beijing pentru a susține creșterea economică. Indicele chinezesc blue-chip CSI300 și Shanghai Composite Index au pierdut fiecare aproximativ 0,5%.
Indicele pan-european STOXX 600 era în scădere cu 1,46% la ora 10:30, după ce vineri a închis marcând cel mai mare declin săptămânal al anului. La aceeași oră, acțiunile Credit Suisse era pe minus cu 63,15 %.
Acțiunile UBS erau în scădere cu peste 13% la ora 10:30. Indicele bancar european era la ora 10:30 la minus 5,3%, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni.
***
Obligațiunile AT1 au fost introduse în Europa după criza financiară globală pentru a servi drept amortizoare pentru șocuri atunci când băncile intră pe pierderi. Acestea sunt concepute pentru a muta din pierderi permanent deținătorilor de obligațiuni sau pentru a fi convertite în capitaluri proprii dacă capitalul unei bănci scade sub un nivel predeterminat, susținând efectiv bilanțul financiar al băncii și permițându-i să rămână în activitate.
După cum notează Bloomberg, investitorii au fost îngrijorați de faptul că o așa-numită „bail-in” ar duce la scăderea valorii de obligațiunilor AT1, în timp ce cele din categoria senior emise de holdingul Credit Suisse ar fi convertite în capitaluri proprii pentru bancă.
PIMCO, Invesco și BlueBay Funds Management SA au fost printre mulți administratori de active care dețin obligațiuni AT1 ale Credit Suisse. Pimco și BlueBay au refuzat să comenteze atunci când au fost contactate de Bloomberg News vineri, înainte ca acordul să fie anunțat. O purtătoare de cuvânt a Invesco a spus că „din cauza politicilor de secretizare a portofoliului, nu vom dezvălui nicio mișcare curentă a portofoliilor, dar echipele noastre de investiții continuă să monitorizeze evoluțiile și să gestioneze cu prudență activele clienților noștri în lumina condițiilor actuale de piață”.
Obligațiunile erau deja tranzacționate până vineri la niveluri rezervate de obicei companiilor pe cale de faliment. O parte din emisiunea de obligațiuni în valoare nominală de de 1,65 miliarde de dolari, emisă cu mai puțin de un an în urmă, era tranzacționată la aproximativ 35 de cenți pentru un dolar, potrivit sistemului de raportare comercială Trace.
Și, deși poate fi contraintuitiv, conform regimului elvețian de bail-in, datoria reprezentată de obligațiunile de rang AT1 este peste capitalul propriu în lista de absorbție a pierderilor.