Bulgaria: o victimă a războiului invizibil iraniano-israelian?

Nu este exclus ca atacul din Bulgaria asupra turiștilor israelieni să fie o nouă secvență din războiul clandestin pe care îl poartă de câțiva ani Israelul și Iranul.

La 19 iulie, atacul sinucigaș îm­potriva autocarului cu turiști is­raelieni din stațiunea Burgas (Bul­garia) a uimit întreaga Europă. Ime­diat, pe lista suspecților de ser­viciu au apărut Te­heranul și Hez­bo­llahul. „Toate do­vezile indică Ira­nul. La exact 18 ani după groaz­nicul atac asupra Centrului Co­mu­ni­tar Evreiesc din Argentina, te­ro­ris­mul iranian con­tinuă să lovească în oameni nevinovați. Aceasta este o campanie iraniană te­ro­ristă globală şi Israelul va re­ac­ționa ferm“, a anunțat premierul Benjamin Netanyahu.

Și totuși, implicarea Iranului în operațiuni clandestine nu este un accident, ci se înscrie într-o ten­dință bine conturată pe parcursul ultimilor doi ani. Dacă ar fi să cre­ionăm o hartă virtuală, putem distinge amprente clandestine ira­niene peste tot în lume: în Ori­entul Mijlociu, Africa, Extremul Orient, America de Nord și de Sud. Mai nou, se pare că putem in­clude și Europa. Din această perspectivă, 2012 a fost un an aglomerat și cu o recoltă ope­ra­ți­onală pe măsură. Au fost astfel dejucate potențiale atentate în Ta­ilanda și Azerbaidjan, dar au exis­tat și atentate reușite în India și Georgia. În iunie 2012, în Kenya au fost arestați presupuși membri ai gărzilor republicane iraniene care plănuiau atacuri asupra per­sonalului american și israelian din această țară. Toate expun co­nexiuni iraniene. Se acționa fie direct, fie prin intermediari. De cele mai multe ori, au fost vizate interese israeliene formale - di­plomați și reprezentanți oficiali ai statului. Cazul bulgar scurt­cir­cuitează, însă, acest tipar sem­na­lând o redefinire a noțiunii de com­batant. Acum sunt vizați pâ­nă și simpli turiști. Într-un fel, începutul lunii iulie a oferit o re­petiție generală pentru ce avea să se întâmple în Bulgaria. La 7 iu­lie, autoritățile cipriote au arestat un cetățean libanez care călătorea cu un pașaport suedez. In­te­ro­gatoriul a scos la iveală faptul că tânărul era afiliat Hezbollah și că plănuia atacuri asupra unor avi­oane sau autocare cu turiști evrei. Dar oare cum se explică această ten­dință de escaladare a ostilităților din acest „război in­vizibil“?

Cum era de aș­tep­tat, ofensiva ira­ni­ană nu a scăpat ne­detectată de „ra­darele“ serviciilor de informații oc­cidentale. La 25 iunie, Jonathan Evans (un reprezentant de top al spionajului britanic) avertiza, în avanpremiera Olimpiadei, că aten­tatele împotriva intereselor israeliene dejucate recent în In­dia și Azerbaidjan simbolizează faptul că terorismul sprijinit de statul iranian și asociații săi poa­te escalada pe măsură ce pre­si­unile asupra regimului de la Te­heran se întețesc. O lună mai târ­ziu, Matthew G. Olsen, directorul Centrului Național de Con­tra­te­rorism, reitera faptul că o serie de elemente ale regimului de la Teheran (printre care Corpul Găr­zilor Revoluționare, precum și Ministerul Informațiilor și Se­curității) au fost activ implicate în planificarea și executarea de operațiuni teroriste furnizând ar­me, bani, antrenament unei am­ple rețele de intermediari, cel mai semnificativ fiind grupul li­banez Hezbollah. Din 2008, o se­rie de atentate ale Hez­bollahului împotriva unor ținte israeliene au fost dejucate în Azer­baidjan, Egipt, Turcia și Ta­ilanda.

Desigur, Orientul Mijlociu ră­mâ­ne teritoriul preferat al Iranului. În Liban, Irak, Bahrein există o veritabilă infrastructură de gru­pări clandestine, adevărate co­loa­ne a 5-a care operează cu spri­jinul și uneori la comanda Te­heranului. Acest imperiu in­for­mal de rețele subterane l-a făcut pe generalul James Mattis, co­mandantul forțelor americane din regiune, să declare în martie 2012 că iranienii poartă practic în fiecare zi un război al um­brelor. Și vedem acest lucru pes­te tot în regiune. În plus, este unul dintre motivele care îm­pinge statele Golfului și Liga Ara­bă să acționeze deseori unitar, contrabalansând influența re­gio­nală a Teheranului. De fapt, tea­ma de agenda iraniană ar putea în curând precipita chiar un fel de NATO al Orientului Mijlociu: „Cred că ceea ce vedem este o întreagă regiune care devine conș­tientă de agenda iraniană generând tot mai mult o opoziție unificată împotriva acesteia, si­milară cu ceea ce s-a întâmplat, în 1948, în Europa Occidentală, când NATO s-a format din tea­ma de Uniunea Sovietică și for­țele sale“, spunea generalul Ja­mes Mattis.

Teheranul nu s-a sfiit să ac­țio­neze chiar pe teritoriul Statelor Unite, încercând să organizeze, la sfârșitul anului trecut, asa­si­narea ambasadorului saudit la Washington. S-au folosit atunci legăturile pe care Iranul le dez­voltase cu grupări sud-ame­ri­cane. În februarie, James Clap­per, directorul comunității ser­viciilor secrete americane, arată că această schimbare neașteptată de comportament sugerează fap­tul că „o serie de oficiali ira­nieni, probabil inclusiv liderul suprem Ali Khamenei, și-au mo­dificat calculele și sunt mult mai dispuși să desfășoare un atac pe teritoriul SUA ca răs­puns la ac­țiuni americane reale sau per­cepute ca atare și care amenință supraviețuirea re­gi­mului“. Toto­dată, disponibilitatea Iranului de a susține viitoare atacuri în SUA sau împotriva in­tereselor sale din străinătate va fi determinată de evaluarea cos­tu­rilor pe care le implică asupra re­gimului.

Toată această cascadă de atacuri ar putea fi motivată de costurile politice pe care Vestul le-a impus Teheranului prin instituirea em­bargoului asupra exporturilor ener­­getice (Europa tocmai și-a suspendat contractele petroliere), într-un moment în care, pe fon­dul Primăverii Arabe, așteptările populației sunt tot mai mari. În această logică, Teheranul ape­lea­ză la o serie de măsuri asimetrice pentru a răspunde războiului eco­nomic (sancțiuni) și sabotajului ci­bernetic (prin virusarea reac­toarelor sale nucleare) declanșat de Occident împotriva sa. În plus, criza siriană amenință să zguduie din temelii unul dintre cei mai loiali aliați regionali ai Teheranului. În consecință, Te­heranul trebuie și el să muște în carne vie, dar trebuie să o facă fără a risca declanșarea unui răz­boi convențional pe care cu sigu­ranță l-ar pierde. Un atac frontal cu rachete balistice asupra for­țelor terestre americane din re­giune sau sugrumarea strâmtorii Hormuz ar oferi o scuză ideală pentru un atac devastator asupra facilităților sale nucleare. //

Cum va reacționa Israelul? Ar putea fi oare atentatul din Bulgaria folosit ca scu­ză pentru represalii mil­itare convenționale împotriva Iranului? Aceasta este cu si­gu­ran­ță teama multora dintre ob­ser­va­tori. Regiunea seamănă tot mai mult cu un butoi cu pulbere aș­tep­tând scânteia detonatoare. „Si­tuația este cu siguranță foarte tensionată și toate ingredientele repetării secvențelor de la Sa­ra­jevo, din 1914, par să se afle la locul lor“, avertizează expertul ira­nian Trita Parsi. Pe de altă parte, ar fi o imensă greșeală ca Israelul să răspundă unei cam­panii de atentate teroriste ape­lând la mijloacele unui război cla­sic.

Este exact greșeala făcută de SUA după atentatele de la 11 septembrie. Retroactiv, este im­posibil să nu constați, cel puțin sub aspectul costurilor eco­no­mi­ce, faptul că America a exagerat răspunsul împotriva Al-Qaeda. Cel puțin invazia terestră a Ira­ku­lui a fost o imensă eroare. Chiar și modul în care a decurs cam­pa­nia afgană are astăzi tot mai pu­țini susținători. În contrast, ex­perții propun un model mult mai eficient, decupat din tiparul des­curajării nucleare din timpul Răz­boiului Rece. Pe scurt, terorismul internațional poate fi descurajat. „În cele din urmă, teroriştii sunt ființe umane, au variate structuri motivaționale şi chiar pun preț pe anumite lucruri“, spune Barry Pavel, un fost oficial al Pen­ta­go­nului.

Succesul operațional, glo­ria personală, reputația, onoarea, susținerea în rândul populației mu­sulmane, bunăstarea ma­te­ri­ală a propriilor familii, coeziunea rețelei, iată conturul „te­ri­to­riu­lui“, deopotrivă tangibil şi sim­bolic, atât de drag teroriştilor. Pe de altă parte, aceștia nu ope­rea­ză într-un vacuum. Au nevoie de un întreg sistem de asistență în spatele lor. Iar asta înseamnă oa­meni care se ocupă de logistică și de finanțele organizației (con­tabilii şi bancherii). Practic, oa­meni care lasă urme și care, mai presus de toate, sunt vulnerabili. La finalul zilei, când refaci co­ne­xiunile – când vezi exact cum ara­tă structurile rețelei, cine sunt oamenii, care este rolul lor, de unde vin, care este back­groundul, unde s-au întâlnit şi antrenat, cine este căsătorit cu sora cui –, imaginea obținută este chiar optimistă. Doar un mic procent sunt terorişti irecon­ci­li­abili, nucleul dur, pregătiţi să moa­ră pentru credințele lor. Însă le este imposbil să funcționeze fără restul organizației. //