Pe aceeași temă
„Le cerem tuturor părţilor să dea dovadă de prudenţă în declaraţiile şi în acţiunile lor şi să acţioneze mai mult pentru liniştirea tensiunilor”, a declarat Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, într-un comunicat. Părţile ar trebui să se străduiască să “consolideze încrederea reciprocă, în loc să recurgă la reţete vechi constând în înlănţuirea demonstraţiilor de forţă”, a spus diplomatul.
Acuzat de regimul de la Phenian că “ şi-a pierdut raţiunea”, preşedintele american a apărat formularea sa precedentă controversată, prin care a ameninţat Coreea de Nord cu “foc şi furie”. El a atras atenţia că poate declaraţia sa iniţială “nu a fost suficient de dură”. China, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, a aprobat sâmbătă o a şaptea rundă de sancţiuni economice internaţionale vizând Coreea de Nord, în replică la noi tiruri de rachete balistice intercontinentale ale regimului comunist.
Însă, în acelaşi timp, Beijingul, principalul aliat al lui Kim Jong-un, pledează pentru o rezolvare “prin dialog” a dosarului nord-coreean, trimiţând pe rând diplomaţi la Washington şi la Phenian.