Pe aceeași temă
Într-un discurs rostit la Congresul Partidului Comunist chinez, Li Keqiang a evocat recentele tensiuni cu Statele Unite în materie de securitate şi din cauza relaţiilor comerciale, în contextul în care preşedintele american, Donald Trump, a atribuit Beijingului presupuse activităţi de manipulare monetară.
"Speranţa noastră, a părţii chineze, este că, indiferent de obstacolele pe care le va întâmpina relaţia bilaterală, va continua să se îndrepte într-o direcţie pozitivă", a spus Li Keqiang, citat de Washington Post.
"Recent, am citit un articol elaborat de un influent institut internaţional. Concluzia era că, în cazul izbucnirii unui război comercial între China şi Statele Unite, companiile cu acţionari străini, în special cele americane, ar suporta consecinţele", a atras atenţia şeful Guvernului de la Beijing, transmite Mediafax.