Pe aceeași temă
Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, din care fac parte 86 de organizații non-guvernamentale din Republica Moldova condamnă ultimele decizii ale Curții Constituționale, din 7, 8 și 9 iunie 2019 și cere demisia judecătorilor, transmite Radio Chișinău.
Curtea Constituțională a interpretat termenul de 3 luni de la care Președintele țării poate dizolva Parlamentul ca echivalând cu 90 de zile, deși orice termen exprimat în luni, potrivit regulii juridice generale, echivalează cu luna calendaristică. De facto, prin această interpretare, termenul în care Parlamentul poate vota legi și numi Guvernul a fost redus de la 9 iunie la 7 iunie 2019, se menționează în declarație.
ONG-urile mai subliniază că decizia Curții Constituționale a fost emisă spre sfârșitul zilei de lucru de 7 iunie 2019, adică chiar în ziua în care, potrivit Curții, a expirat acest termen. Curtea Constituțională fusese sesizată cu privire la această chestiune încă la 22 mai 2019 cu solicitarea ca sesizarea să fie examinată cu prioritate.
De asemenea, Curtea a interpretat dreptul Președintelui țării de dizolvare a Parlamentului drept obligație, fără să analizeze dacă au fost întrunite celelalte condiții impuse de Constituție (consultarea fracțiunilor parlamentare) pentru dizolvarea Parlamentului. Pe parcursul zilei de 8 iunie 2019, Curtea Constituțională a emis două hotărâri, declarând neconstituționale hotărârile Parlamentului de alegere a Președintelui Parlamentului și de nominalizare a Primului Ministru. Hotărârile au fost emise în mai puțin de o oră de la adoptarea actelor în cauză, care încă nu fusese semnate și publicate. Niciun judecător independent nu poate anula un act pe care nu îl are în fața sa. Mai mult, hotărârile Curții Constituționale din 8 iunie 2018 au fost adoptate fără audieri și fără consultarea autorităților, cerințe impuse chiar de Codul Jurisdicției Constituționale.
La 9 iunie 2019, la solicitarea PDM din 8 iunie 2019, Curtea Constituțională a suspendat Președintele țării din funcție, acordând dreptul ex-Primului Ministru, vice-președintelui PDM, Pavel Filip, să dizolve Parlamentul. Această Hotărâre a fost adoptată până la ora 10.30 dimineața, în lipsa autorităților și a autorilor sesizării, într-o ședință care a durat mai puțin de 5 minute. Ședința nu a fost anunțată din timp, precum nu se cunoștea nici despre depunerea acestei sesizări. Curtea Constituțională a suspendat Președintele țării, chiar dacă o solicitare oficială de dizolvare a Parlamentului nu a fost depusă la Președinție și nu există un refuz oficial în acest sens. Anterior, Președintele Igor Dodon a anunțat convocarea fracțiunilor parlamentare pentru 10 iunie 2019, pentru a discuta dizolvarea Parlamentului.
Comportamentul Curții Constituționale din 7, 8 și 9 iunie 2019 confirmă că aceasta și-a compromis rolul constituțional, acționând exclusiv în interesul unui partid politic, subliniază semnatarii.
În acest context, Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic îndeamnă Curtea Constituțională să-și revizuiască urgent hotărârile adoptate în 7, 8 și 9 iunie 2019 și să revină în albia legalității. În scopul restabilirii încrederii în Curtea Constituțională și stabilizarea situației din țară, îndemnăm toți judecătorii constituționali să demisioneze, adaugă autorii declarației.
De asemenea, aceștia le solicită partenerilor internaționali recunoașterea legitimității Parlamentului de legislatura a X-a, a Guvernului investit la 8 iunie 2019 și colaborarea cu autoritățile legal constituite ale Republicii Moldova în vederea restabilirii dialogului politic din Moldova, detensionarea situației și respectarea voinței poporului exprimată la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.