Pe aceeași temă
In martie 2008 s-au implinit cinci ani de cand coalitia condusa de Statele Unite si Marea Britanie a invadat Irakul, l-a inlaturat de la putere pe dictatorul Saddam Hussein si a instaurat o ocupatie militara. Justificarile initiale ale declansarii razboiului impotriva Irakului au fost abolirea "pericolului iminent pentru omenire" prezentat de regimul de la Bagdad, suprimarea aliantei dintre Saddam si teroristii din Al-Qaida si prevenirea transferului de arme chimice, biologice si nucleare de la irakieni la teroristii islamici. Ulterior, s-a constatat ca aceste "justificari", enuntate de liderii de la Washington si Londra, se bazau pe dovezi dubioase, exagerate sau, pur si simplu, "fabricate".
Investigatiile meticuloase ale expertilor americani in decursul ocupatiei militare au demonstrat ca armele de distrugere in masa erau inexistente, ca Saddam nu a colaborat cu Al-Qaida si ca regimul din Irak nu reprezenta un pericol pentru lumea occidentala..jpg)
Conform scenariului preconizat de neoconservatorii de la Pentagon si de la Casa Alba, militarii ar fi trebuit sa fie primiti de irakieni ca eliberatori, tara s-ar fi convertit la democratie si, cu asistenta limitata din partea coalitiei, Irakul ar fi devenit un exemplu social pentru celelalte state din Orientul Mijlociu.
Majoritatea irakienilor nu a primit bine ocupatia militara impusa de straini. Ostilitatea fata de ocupanti s-a manifestat prin rezistenta armata si acte de violenta, in care 4.000 de americani si-au pierdut viata, iar peste 27.000 de alti militari americani au fost grav raniti. Numarul irakienilor ucisi de militarii din coalitie si de mercenarii "civili" americani este mult mai mare.
Alegerile libere organizate sub ocupatie au reafirmat antagonismul istoric dintre siiti, suniti si kurzi, au agravat conflictele interetnice din Irak si au provocat campanii de "purificare etnica". 2,5 milioane de irakieni s-au refugiat in strainatate, mai ales in Siria si Iordania. Alte 2,4 milioane au fost alungati de la casele lor. Acesti "refugiati interni", in majoritate femei si copii, traiesc in conditii precare, fara apa si electricitate, slabiti de subnutritie, maladii si saracie.
Razboiul din Irak a durat mai mult decat cel de-al doilea razboi mondial. Presedintele american George W. Bush, cu o popularitate interna derizorie, incearca fara succes sa convinga populatia ca o anumita "victorie" este inca posibila in Irak. Candidatii democrati care concureaza pentru functia de presedinte la alegerile din noiembrie 2008 au promis ca vor pune capat ocupatiei militare din Irak si ca vor retrage intr-un timp limitat trupele americane. Chiar daca noul presedinte va ordona retragerea accelerata a militarilor, razboiul din Irak va costa America peste 1.000 de miliarde de dolari.
Majoritatea oficialilor de la Washington este de acord ca o solutie militara "satisfacatoare" nu exista. Prestigiul, statura morala si postura militara ale Statelor Unite au suferit din cauza razboiului din Irak. Relatiile Americii cu Turcia s-au deteriorat considerabil. Rasturnarea regimului lui Saddam si dominatia ulterioara a siitilor in guvernul de la Bagdad au amplificat influenta regionala a Iranului. "Eliberat" acum cinci ani, Irakul s-a destramat in trei regiuni etnice necompatibile si a devenit neguvernabil. Militiile locale, din teritoriile respective, nu sunt loiale guvernului central.
Relatiile cu Turcia
Cu 70 de milioane de locuitori, Turcia este cea mai importanta tara musulmana cu traditie prooccidentala. Membra NATO, ea a fost un partener indispensabil pentru Statele Unite in decursul Razboiului Rece. Situata intr-o regiune de mare importanta strategica, Turcia va continua sa aiba un rol central in evolutia conflictelor nerezolvate din Orientul Mijlociu, din Balcani si din Caucaz. Mentinerea Turciei ca aliat al democratiilor occidentale trebuie sa ramana un obiectiv esential al guvernantilor de la Washington. Din nefericire, razboiul din Irak, stabilirea unui protectorat american in Kurdistanul din nordul Irakului si politica administratiei conduse de George W. Bush in Orientul Mijlociu au contribuit la degradarea relatiilor dintre SUA si Turcia.
Dupa ocuparea Irakului de catre coalitia condusa de Statele Unite, gherilele kurde conduse de Partidul Muncitoresc Kurd au stabilit centre in Kurdistanul irakian si au lansat atacuri armate transfrontaliere impotriva autoritatilor din Turcia. Fortata de opinia publica autohtona, armata turca a organizat incursiuni militare impotriva teroristilor kurzi din Irak. La insistenta americanilor, aceste incursiuni au fost limitate si de scurta durata. Astfel, interventiile militare ale turcilor nu au avariat semnificativ bazele fortificate ale separatistilor kurzi, care sunt protejati de restul populatiei kurde din Irak. Premierul irakian Nuri al-Maliki a avertizat Ankara sa nu trimita trupe in Irak si, neverosimil, a promis ca armata nationala irakiana va elimina centrele teroristilor kurzi din Irak. In realitate, guvernul de la Bagdad nu are niciun fel de autoritate in Kurdistan. Kurzii irakieni au armata proprie, guvern separat si granita reala cu restul Irakului. Protectia acordata de Washington Kurdistanului, razboiul din Irak si politica guvernului Bush in Orientul Mijlociu au degradat sever relatiile SUA cu Turcia.
Sondajele de opinie au aratat ca, in 2008, numai 9% din populatia turca are o impresie favorabila despre America si ca 83% dezaproba politica externa a presedintelui Bush. In 2000, SUA erau percepute favorabil de 60% dintre turci. Aceasta perceptie negativa fata de Bush si fata de Statele Unite reprezinta un dezastru strategic major pentru Statele Unite.
Influenta Iranului
Invazia coalitiei in 2003, inlaturarea lui Saddam Hussein si alegerile parlamentare organizate sub ocupatie militara au adus la putere in Bagdad un guvern dominat de majoritatea siita a tarii. Agentii iranieni si cea mai puternica militie siita, Brigazile Badr, au infiltrat serviciile de securitate irakiene imediat dupa invazie, au stabilit dominanta in noua armata irakiana si au reusit sa controleze majoritatea provinciilor din sudul Irakului. Brigazile Badr sunt asociate cu Consiliul Islamic Suprem din Irak, partidul cu cel mai mare numar de deputati in parlamentul de la Bagdad. Nucleul conducator al acestui partid a fost organizat la Teheran sub obladuirea ayiatollahului Ruhollah Khomeini.
Sprijinindu-l atat pe premierul proiranian Nuri al-Maliki, cat si, indirect, Brigazile Badr, guvernul american a potentat influenta Iranului in Irak. Discret, guvernantii de la Bagdad si cei de la Teheran au semnat acorduri de cooperare militara. In martie 2008, presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, detestat la Washington, a fost primit in vizita oficiala cu onoruri si deosebita consideratie la Bagdad.
In ultimul an, incercand sa domoleasca reactia virulenta antiocupatie a irakienilor, generalul american David Petraeus a negociat separat cu insurgentii suniti, le-a dat bani si le-a furnizat arme. Miile de luptatori din noua militie sunita, fara loialitate fata de guvernul de la Bagdad, avanseaza procesul de dezmembrare etnica a Irakului. In pofida presiunilor americane, guvernul Maliki nu a fost dispus sau capabil sa ofere concesii sunitilor. Frustrati de inabilitatea lui Maliki de a promova reconciliere interetnica in Irak, unii oficiali de la Washington insista ca America ar trebui sa se debaraseze de Maliki si sa aduca la conducere un premier mai "pliabil". Din nefericire, ar fi dificil pentru americani sa gaseasca o alta grupare siita, suficient de influenta, ca sa formeze un nou guvern. Singura alternativa ar fi fost formatiunea condusa de nationalistul Moqtada al-Sadr, liderul militiei denumite Armata Mahdi. Din nefericire pentru SUA, Moqtada este antiamerican.
Reintensificarea razboiului
In primavara anului 2007, ignorand opinia publica americana, presedintele Bush a trimis in Irak un nou contingent de 30.000 de militari americani ca sa "pacifice tara". Intr-adevar, in ultimele sapte luni, s-a observat o domolire a violentei in Irak. Evident, Bush a pretins ca descresterea nivelului de violenta se datoreaza prezentei noilor soldati americani trimisi in Irak. Alti observatori cred ca perioada de acalmie se datoreaza completarii actiunilor de "purificare etnica" si separarii siitilor, sunitilor si kurzilor, a actiunilor americane de inarmare si sustinere a sunitilor care au intors armele impotriva insurgentilor asociati cu Al-Qaida si, mai ales, a unui ordin al liderului siit Moqtada al-Sadr catre Armata Mehdi de sub comanda lui, ca sa inceteze actiunile violente contra sunitilor si a militarilor ocupanti straini.
In martie 2008, alarmati de popularitatea in crestere a lui Sadr, armata nationala irakiana i-a atacat pe militienii loiali lui Sadr in mai multe orase din sud si in Bagdad. Premierul al-Maliki i-a avertizat pe luptatorii din Armata Mehdi sa nu se lupte cu fortele de securitate ale guvernului irakian si sa depuna armele. Moqtada, desi nu a renuntat oficial la incetarea ostilitatilor, a ordonat membrilor militiei conduse de el sa nu predea armele decat unei autoritati care va impune expulzarea ocupantilor straini. Intampinand o rezistenta puternica din partea loialistilor lui Sadr, guvernul irakian, recunoscand posibilitatea unui esec, a solicitat participarea directa a trupelor coalitiei si sprijin aerian.
Elicoptere si avioane cu si fara pilot au bombardat zonele controlate de Armata Mahdi. In schimb, loialistii lui Sadr au lansat rachete si proiectile in Zona Verde din Bagdad, unde se afla sediul guvernului central, Ambasada Americii si comandamentul fortelor de ocupatie. Dupa o perioada relativa de acalmie, Irakul a revenit la starea de insurgenta impotriva coalitiei ocupante si de razboi civil, in care diferite militii etnice se confrunta violent ca sa obtina avantaje politice, sa-si extinda dominatia teritoriala si sa controleze resursele naturale ale tarii.
Concluzii
Cu siguranta ca populatia americana ar fi respins categoric propunerea lui Bush de a invada Irakul ca sa-l inlature de la putere pe Saddam Hussein, daca ar fi fost informata ca razboiul ar putea dura mai mult de cinci ani, ca ar costa peste 1.000 de miliarde de dolari, ca peste 4.000 de soldati americani vor fi ucisi si 27.000 grav raniti. Invazia a provocat un val urias de ostilitate impotriva Americii in lumea musulmana, a intarit Iranul si a destabilizat atat societatea irakiana, cat si intreaga regiune.
Ocupatia militara este respinsa de majoritatea irakienilor. Razboiul a devenit o adevarata tragedie sociala, politica si economica in Irak. Credibilitatea, prestigiul si statura morala a Statelor Unite in lume au fost diminuate. Este clar ca sistarea actiunilor militare contra irakienilor, retragerea militarilor straini si implicarea tarilor vecine in rezolvarea conflictului din Irak sunt in interesul national al Statelor Unite.
Unii membri din administratia actuala de la Washington resping idea retragerii trupelor coalitiei si insista ca ocupatia militara din Irak trebuie continuata, deoarece, in caz contrar, tara ar putea plonja intr-un razboi civil care s-ar putea extinde in intreaga regiune. Aceasta justificare "prin inspaimantare" se bazeaza pe prezentarea ipotetica a unui scenariu defavorabil pentru care nu exista dovezi. Din contra, retragerea ordonata a trupelor de ocupatie, alaturi de implicarea statelor din vecinatate, ar putea crea conditii favorabile in care gruparile etnice antagoniste din Irak sa fie dispuse sa acorde concesiile necesare pentru reconcilierea nationala.
