Pe aceeași temă
Asediul orașului Bahmut a constat dintr-o combinație de lovituri de artilerie și de mortier Atacuri aeriene și un angajament substanțial al infanteriei, atât din partea trupelor regulate ale Moscovei cât și ai grupării de mercenari Wagner.
Dacă și când va cădea Bahmut, s-ar putea ridica o serie de întrebări, dacă forțele rusești sunt mai eficiente, dacă au învățat din greșelile trecute și dacă își exploatează în sfârșit superioritatea numerică și a puterii de foc.
Dacă și când va cădea Bakhmut, poate fi tentant să ne întrebăm dacă forțele ruse se îmbunătățesc, învățând din catalogul de greșeli pe care le-au făcut până acum în acest conflict și, în cele din urmă, exploatând superioritatea lor în număr și putere de foc.
Răspunsul: probabil că nu.
Mick Ryan, un fost general australian și autor al buletinului informativ War In The Future, spune că „Forțele armate ucrainene ar putea decide că au realizat tot s-a putut rămânând în pozițiile lor defensive din jurul Bahmut și că conservarea forțelor pentru luptele care urmează este mai importantă.”
Dar o retragere ucraineană nu echivalează cu un dezastru dacă este efectuată într-un mod ordonat. „Ar trebui tratat mai degrabă ca o tactică de rutină decât un prevestitor al dezastrului”, spune Ryan.
Ucrainenii au folosit Bahmut pentru a provoca pierderi masive forței de atacruse, după unele estimări, la un raport de 7:1. Vine un moment în care este mai inteligent să te retragi decât să suferi pierderi tot mai mari și căderea de moral când vezi predarea a sute sau poate mii de soldați ucraineni rămași încercuiți.
Pentru ucraineni a judeca acel moment este critic.
Dar pentru ruși, preluarea controlului în Bahmut nu ar modifica deficiențele fundamentale din campania lor militară.
Baraj de artilerie
Bătălia pentru Bahmut sugerează, într-o oarecare măsură, că rușii își schimbă modul de luptă, sau cel puțin încearcă să facă acest lucru.
Ei încă se bazează pe barajele masive de foc indirect (artilerie și mortiere, rachete, bombardamente aeriene) pentru a pulveriza pozițiile defensive. Aceasta a fost tactica folosită anul trecut în orașele Mariupol, Severodonetsk și Lisiceansk. Pe scurt: nu lăsați nimic în picioare care poate fi apărat.
Pentru a reaminti cuvintele mareșalului Jukov din epoca stalinistă: „Cu cât durează mai mult bătălia, cu atât mai multă forță va trebui să folosim”.
Dar un foc atât de persistent necesită un lanț logistic eficient. Forțele rusești încă se chinuie la acest capitol.
Cu siguranță, jocul final din Mariupol și din alte orașe cucerite anul trecut a implicat, în cele din urmă, soldați care au avansat stradă cu stradă. Dar aceștia erau rareori trupe regulate rusești, de regulă unități cecene, miliții din republicile autoproclamate Lugansk și Donețk și un număr mic de mercenari Wagner.
Și, frecvent, se deplasau pe un teritoriu deja abandonat.
Campania de cucerire a orașului Soledar, în ianuarie, și acum a orașului Bahmut, din apropiere, a urmat aceeași schemă, dar cu o excepție notabilă și înfiorătoare: valurile de infanterie recrutate de Grupul Wagner al lui Evgheni Prigojin, trimise pentru a copleși apărarea ucraineană.
Prigojin a acționat în mod unilateral pentru umili armata rusă și pentru a-și crește propria reputație. Luptătorii Wagner luați prizonieri de ucraineni au declarat pentru CNN că nu au avut aproape nicio coordonare cu forțele regulate rusești, cu excepția sprijinului de artilerie, în timp ce au fost trimiși înainte cu sutele și miile în linia de foc ucraineană.
Prigojin s-a lăudat săptămâna trecută că, dacă Wagner părăsește Bahmut, frontul va cădea.
Există, de asemenea, semne că rușii au folosit mai multă infanterie în eforturile lor nereușite de a avansa în Vuhledar, din nou cu pierderi grele.
Tactica presupune copleșirea apărării ucrainene cu val după val de carne de tun – și acceptarea unor rate de pierderi umane de până la 80% în acest proces.
Un astfel de procent devastator de pierderi este nesustenabil de-a lungul unor linii de front care se întind pe mii de kilometri. Pentru unii analiști, astfel de pierderi înseamnă că „sunt deja prezente condițiile pentru o revoltă militară rusă la scară largă”.
Bahmut a devenit o obsesie pentru ruși în lipsa unor progrese în altă parte, mult dincolo de orice rațiune strategică. Nemulțumit de faptul că Prigojin își asumă victoriile, Ministerul rus al Apărării a început să trimită mai multe forțe în zonă.
Dar concentrarea pe Bahmut s-ar putea să fi avut un cost pentru operațiunile rusești din alte părți. Mai degrabă decât un triumf al măiestriei tactice rusești, campania zdrobitoare de cucerire a Bahmut, atacat pentru prima dată în urmă cu aproximativ 10 luni, ilustrează nevoia disperată de a obține o „victorie” – orice victorie – indiferent de câmpul de luptă mai larg.
Acest lucru poate explica de ce forțelor ucrainene li s-a ordonat să țină linia. Volodimir Nazarenko, un comandant adjunct al Gărzii Naționale a Ucrainei, a declarat săptămâna trecută că rușii „nu țin cont de pierderile suferite în încercarea de a cuceri orașul prin asalt. Sarcina forțelor noastre din Bahmut este de a provoca cât mai multe pierderi inamicului. Fiecare metru de pământ ucrainean costă sute de vieți pentru inamic”.
„Uzura liderilor de pe câmpul de luptă”
Mobilizarea Rusiei din toamna trecută, cu recrutarea a aproximativ 300.000 de oameni, a ajutat la reconstituirea unităților care suferiseră pierderi grele. În același timp, Prigojin scotocea prin închisorile rusești și își transforma forțele Wagner în trupele de șoc ale campaniei.
Comandanții ucraineni știau că se vor confrunta în curând cu un alt atac.
Dar, potrivit Institutului pentru Război Modern de la West Point, „Rusia nu a reușit să dovedească faptul că poate integra în mod eficient forțe noi în formațiuni avariate sau să construiască echipe coezive din grupări ad-hoc de rămășițe de unități împrăștiate”.
Rusia „încearcă acum să lupte într-un conflict costisitor și prelungit cu o echipă de înlocuitori, în timp ce suferă de o uzură severă a liderilor de pe câmpul de luptă”, apreciază Institutul.
Dar există și probleme sistemice.
În conflictul din Ucraina, forțele rusești au încercat treptat să renunțe la dependența de Grupurile tactice de batalion (BTG), formațiuni de arme combinate care s-au dovedit a fi prost echipate pentru conflictul ucrainean. Călcâiul lui Ahile: lipsa infanteriei și a recunoașterii.
Acești factori, în înaintarea spre Kiev în urmă cu un an, au fost unul dintre motivele pentru care campania s-a împotmolit și a eșuat. Forțele rusești erau vulnerabile la ambuscade.
Această vulnerabilitate a fost agravată de o cultură înrădăcinată care prețuiește supunerea în detrimentul inițiativei.
Într-un studiu recent al Consiliului European pentru Relații Externe se arată că „pregătirea inadecvată și incompetența militarilor ruși – combinate cu ierarhiile stricte în care aceștia operau, care îi lăsau pe ofițeri incapabili să acționeze din proprie inițiativă – au însemnat că nu au fost capabili să coordoneze rapid înaintarea în adâncimea teritoriului inamic”.
După cum a scris Rob Johnson în US Army War College Quarterly: „Abilitățile de luptă de bază (cum ar fi vigilența, gestionarea logisticii și deplasarea tactică pe teren pentru a evita pierderile de vieți omenești) erau inferioare standardelor, iar dovezile sugerează o lipsă semnificativă de disciplină.”
Astfel de deficiențe nu se remediază peste noapte. Iar retehnologizarea formațiunilor și structurilor în mijlocul luptei nu este ideală, dar cu atât mai puțin atunci când există o lipsă de comandanți competenți la nivel mediu. Pierderea de colonei și locotenent-colonei se adaugă la problemele rusești.
Rusia „a răspuns la luptele de pe câmpul de luptă din Ucraina prin întoarcerea la modelul său din trecut de a alinia o mare forță de recruți”, afirmă Modern War Institute. „Într-un fel, acest lucru oglindește tensiunea dintre urmărirea de către Rusia a unui mod de război sofisticat din punct de vedere tehnologic și prejudecata sa de lungă durată pentru o masă simplă și robustă.”
Această masă robustă a provocat cu siguranță pierderi severe unităților ucrainene în ultimele luni, iar unii comandanți ucraineni au pus la îndoială înțelepciunea de a se agăța atât de Soledar, cât și de Bahmut.
Dar chiar dacă steagul rusesc este ridicat deasupra ruinelor din Bahmut, s-ar putea dovedi a fi o victorie a la Prius.
După cum scrie Mick Ryan: „Dacă rușii capturează Bahmut, ei pun mâna pe moloz. Este un oraș cu o importanță strategică minimă, fără aproape nicio infrastructură rămasă pentru a susține o forță de ocupație. Faptul că rușii au investit atât de mult în capturarea sa spune multe despre strategia lor slabă în acest război”.
În plus, au epuizat oameni și materiale de care ar fi putut avea mare nevoie în momentul în care ucrainenii vor analiza contraofensivele din lunile următoare.
