Comisia Europeană vrea stabilirea unor coridoare pentru transportul cerealelor din Ucraina

L. G. | 25.05.2022

Europa caută soluții pentru transportul cerealelor din Ucraina, după ce Rusia a blocat porturile de la Marea Neagră: 12% din producția mondială de grâu e acolo”, a spus comisarul european Adina Vălean.

Pe aceeași temă

Europa caută soluții pentru a continua importurile de cereale din Ucraina. Asta în contextul în care nu mai puțin de 12% din producția mondială de grâu e în țara invadată de Rusia, spune comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Comisia Europeană ia în calcul, printre altele, crearea unor coridoare terestre către alte porturi de pe continent, pentru a putea asigura un flux continuu de marfă către toate statele membre. În ultima perioadă, importurile au fost mult îngreunate de conflictul declanșat de Rusia în urmă cu trei luni.

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi: „Ucraina, în mod normal, prin porturile sale la Marea Neagră exporta 5 milioane de tone pe lună de cereale. În aprilie, exporturile ucrainene au putut fi la 1,2 milioane de tone, în mai probabil 1,5 milioane de tone. Noi sperăm ca prin măsurile pe care le luăm la nivel european să putem crește această cifră către 3 - 4 milioane de tone pe lună.

Dacă ne uităm numai la grâu, 12% din producția mondială e în Ucraina. 50% din producția de ulei de floarea soarelui e în Ucraina. Este clar că aceste produse, care în mod natural sunt exportate din Ucraina către diverse locuri din lume, imposibilitatea exportului lor ar crea un deficit în piață. SUA, Canada, Marea Britanie, cu toții încearcă să lucreze împreună cu noi pentru a găsi soluții cât mai bune pentru a diminua pe cât posibil acest impact negativ al războiului din Ucraina”.

 

Uniunea Europeană caută rapid o soluție pentru a înlesni continuarea importurilor de cereale din Ucraina, în contextul în care statul invadat de armata rusă în urmă cu trei luni este, în mod tradițional, unul dintre principalii furnizori de produse agricole pentru statele europene.

 

 

În sezonul agricol trecut, Ucraina a generat peste 3% din producția mondială de cereale, fiind pe locul 7 la nivel mondial. Niciun stat european nu se regăsește pe primele zece locuri ale acestui top. În 2021, Kievul a exportat în întreaga lume alimente în valoare totală de aproape 28 de miliarde de dolari, inclusiv de 7 miliarde de euro către Uniunea Europeană. Are în silozuri 25 de milioane de tone de cereale destinate exportului, care trebuie transportate înainte de a începe următoarea recoltă, în această vară.

 

Pentru că avansul rușilor a blocat complet accesul Ucrainei la porturile de la Marea Azov și la mare parte din cele de la Marea Neagră, iar zona Odesa este considerată prea periculoasă pentru traficul maritim civil, parte din marfa de export a Ucrainei s-a mutat în porturile fluviale de la Ismail, Reni și Chilia. Sunt însă porturi mici, care au o capacitate limitată. Și tot limitată este și capacitate de transport pe cale feroviară a mărfii pe teritoriul Ucrainean până la ele. Adică 1,1 milioane de tone de cereale și încă 250 de mii de tone de ulei de floarea soarelui pe lună, mult sub ceea ce este cerut.

 

Principalul scenariu de lucru al Uniunii Europene este crearea așa-numitelor coridoare de solidaritate, pentru a se garanta că Ucraina poate exporta cereale, dar poate importa și mărfurile de care are nevoie – de la ajutor umanitar la furaje și îngrășăminte. Comisarul european pentru agricultură este cel care propune coridoarele către porturile poloneze de la Marea Baltică. Este vorba despre Gdansk și Gdynia, iar oficialul european polonez consideră că porturile din Marea Neagră, de la Constanța și Varna, sunt o variantă posibilă, dar nu optimă.

 

Discuția despre găsirea unor alternative pentru exportul cerealelor vine în contextul în care apar tot mai multe probe că Rusia își însușește cantități masive de cereale din Ucraina. Mai multe imagini din satelit surprinse în portul Sevastopol, publicate de CNN, surprind nave rusești care sunt încărcate cu cereale ucrainene în Crimeea, susțin cei de la Kiev. În imagini se văd două nave care par a fi sub pavilion rusesc și sunt încărcate cu ceea ce se crede că sunt cereale furate din Ucraina.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22