Pe aceeași temă
Noile canale de propagare a imaginilor au jucat un rol important în percepţia asupra conflictului israeliano-palestinian.
Dezechilibrului de forţe militare i se opune transferarea conflictului palestiniano-israelian spre un război mediatic în care importantă este deţinerea supremaţiei morale şi impunerea propriei proiecţii asupra situaţiei. Noul David face lupta mai egală, opinia publică internaţională şi decidenţii politici fiind sensibili la aceşti stimuli, tot mai accesibili şi uşor de generat în epoca noilor tehnologii ale comunicaţiei şi circulării informaţiilor.
În prezentarea incidentului de la 31 mai, faptele par simple: şase nave cu 600 de activişti din mai multe ţări au fost oprite, în timp ce transportau ajutor umanitar spre Fâşia Gaza, de marina israeliană, nouă activişti fiind ucişi şi mai mulţi răniţi. Faptele ce par simple sunt rareori necontroversate în relaţiile internaţionale. Ceea ce contează este hermeneutica ce le înconjoară şi mai ales viziunea dominantă care se impune. Faptul simplu şi singurul pe care cei mai mulţi şi-l vor aminti peste puţin timp este că mai mulţi civili care vroiau să ajute populaţia palestiniană din Gaza au fost ucişi în urma intervenţiei unui comando israelian.
Evenimentul a venit ca o surpriză pentru opinia publică internaţională, totuşi israelienii afirmă că este vorba de un act premeditat, ale cărui consecinţe nefaste puteau fi evitate, dacă activiştii nu ar fi încercat să forţeze blocada. De mai mult timp, pe Facebook puteai deveni membru al grupului Viva Palestinian Flotilla, care anunţa că la sfârşitul lunii mai opt vase ale ONG-urilor turcesc IHH şi irlandez Free Gaza Movement vor încerca să spargă blocada Gazei. MAE israelian a anunţat cu 4 zile înainte de incident că nu va lăsa navele să treacă şi că ajutoarele umanitare vor fi transmise în Gaza, după ce vor fi examinate în Israel pentru a nu ascunde arme sau muniţii.
Impresionează impactul global pe care acţiunile unor actori nonstatali le pot avea şi internaţionalizarea rapidă prin mediatizare vastă. Nu numai numărul activiştilor şi diversele naţionalităţi, ci şi faptul că activiştii au folosit pentru prezentarea incidentului noile canale de propagare a imaginilor au creat o presiune irezistibilă asupra multor guverne şi organizaţii internaţionale.
Imagini şi mesaje privind Flotila pentru Eliberarea Gazei au împânzit YouTube, blogurile, Twitter şi posturile TV. După 24 de ore de la incident, existau 10.000 de articole accesibile prin Google. Ca şi în cazul revoltelor postelectorale din Iran, Israelul a realizat forţa mondială a forumurilor de socializare şi comunicare devenite instrumente de politică internaţională.
Acţiunea unor ONG-uri a făcut să reverbereze întreaga presă, suscitând reacţii ale UE, NATO, ONU şi guvernelor naţionale. Citit cu atenţie, documentul prin care Consiliul de Securitate condamnă „actele care au condus la pierderea de vieţi“ foloseşte pluralul, deci indică că poate fi vorba de mai multe acte, nu numai de ultimul din lanţul de cauzalităţi al evenimentului din 31 mai. Totuşi, tonul general al celor mai multe declaraţii a fost puternic în condamnarea Israelului, solicitându-se instituirea unei comisii internaţionale de anchetă. Raţiunea şi eficienţa blocadei israeliene, de altfel nu totale, asupra Fâşiei Gaza este miza discuţiei cu atât mai mult acum, după ce cazul „Flotilei umanitare“ a captat atenţia opiniei publice şi a generat reacţii oficiale ale căror consecinţe sunt greu de evitat.
Atât activiştii propalestinieni, cât şi guvernul israelian au prezentat imediat pe Internet imagini din timpul incidentului, dar cu explicaţii şi concluzii diferite. În ciuda naraţiunilor diferite, cert este că Israelul se află într-o poziţie defensivă nefavorabilă. În fapt, guvernul israelian a fost pus din start în faţa unei dileme nedorite, ale cărei variante de soluţionare oricum îl puneau într-o postură neplăcută. Fie lăsau navele să treacă evitând un incident, consecinţa fiind însă acceptarea ruperii embargoului, legitimarea unor acţiuni similare ulterioare şi decredibilizarea unor instituţii care ar fi atras blamul unei părţi a opiniei publice naţionale în faţa incapacităţii de a menţine embargoul asupra Gazei, controlate încă din 2007 de radicalii Hamas. Fie interveneau, consecinţa fiind cea actuală, i.e. atragerea unui val de proteste şi oprobriul unei bune părţi a comunităţii internaţionale.
Înainte şi în timpul războiului de independenţă, Părinţii Fondatori americani s-au implicat direct, prin publicarea de articole, pamflete şi manifeste, organizarea de adunări şi misiuni, într-o dublă misiune cu ţel intern şi internaţional: atât în scoaterea din letargie a coloniştilor americani şi ralierea celor încă fideli Coroanei britanice la cauza independenţei, cât şi la influenţarea opiniei publice şi autorităţilor franceze în sprijinul mişcării. În ultima privinţă, studii recente arată că Franklin ar fi exagerat în mod deliberat sau chiar fabricat aşa-zise dovezi ale „atrocităţilor“ comise de britanici pentru a suscita simpatia şi sprijinul francezilor (inclusiv prin fabricarea unor poveşti că soldaţii britanici colectează scalpuri sau îi lasă pe camarazii răniţi să moară). Totuşi, în cazul de faţă, chiar dacă există exagerări ale acţiunilor israelienilor (doar pe o navă au existat incidente, activiştii au fost repatriaţi şi bunurile direcţionate spre Gaza), rămâne realitatea morţii unor civili manu militari.
Oricine este preocupat de dosarul palestinian remarcă tirania expresiilor şi formulelor folosite în mediul internaţional sau de cele două părţi. Acestea indică prin repetare - dincolo de formule consensual agreate în unele cazuri, asupra cărora nu este necesar să se revină în negocieri pentru a nu le îngreuna mersul - şi recursul la crearea de imagini clare şi puternice care să influenţeze opinia publică naţională şi internaţională, e.g. Flotila Libertăţii atacată de armata israeliană. Media este vectorul de propagare cel mai puternic al acestor imagini. Franklin afirma într-o scrisoare din 1782, pe când era ambasador la Paris, că: „Acum, prin presă, putem să vorbim naţiunilor, iar cărţile bune şi pamfletele bine scrise au o influenţă mare şi generală.
Uşurinţa cu care anumite adevăruri pot fi în mod repetat întărite prin prezentarea lor în diferite lumini, în ziare care sunt citite peste tot, conferă o şansă sporită acestor adevăruri să fie împământenite. Iar acum aflăm că nu este numai bine să lovim fierul cât e cald, dar şi că poate fi foarte practic să îl încălzim prin continuă lovire“. Imperativul timing-ului şi oportunitatea momentului incidentului din largul Fâşiei Gaza se suprapun şi în acest caz peste întreţinerea atenţiei asupra cazului, prin menţinerea aceloraşi naraţiuni, simboluri şi imagini prezentate lumii din propriul unghi. Israelul a controlat mult timp formarea percepţiilor internaţionale, dar palestinienii par să fi învăţat să curteze şi ei foarte bine opinia publică internaţională şi să influenţeze astfel guvernele lumii. MAE israelian afirmă că bugetul său de PR este mai mic decât cel pentru publicitate al unei firme israeliene de iaurt.
Surse din media britanică şi americană au susţinut nefondat că soldaţii irakieni scoteau din incubatoare copiii născuţi prematur, în timpul invaziei din Kuweit din 1990. În timpul primului război mondial, soldaţii germanii nu aruncau în aer copiii belgieni, pe care îi străpungeau apoi cu baioneta, cum ar fi susţinut un corespondent britanic de presă, căruia redacţia îi solicita presant ştiri care să expună atrocităţi. Saddam Hussein nu a fost în spatele atentatului de la 11 septembrie, aşa cum a susţinut iniţial Administraţia americană. Astfel de mitologii galvanizează însă opinia publică, mobilizând-o – prin stimuli emoţionali uneori fără rădăcini în realitate – în spatele unei poziţii şi împotriva unor duşmani „lipsiţi de scrupule“, determinând sau justificând totodată reacţii şi atitudini de răspuns ale guvernelor. Aceste pseudoargumente au şi rolul cardinal de a conforta, chiar dacă iluzoriu, conştiinţa oamenilor, cărora le este furnizat un sistem facil de înţelegere şi interpretare a unui eveniment.
Când, după primul război din Golf, soldaţii americani au intrat în oraşul Kuweit, puţină lume s-a întrebat de unde avea populaţia steaguri cu multe dintre ţările membre ale coaliţiei eliberatoare. Imaginile primirii entuziaste prin expunerea simbolurilor au făcut însă înconjurul lumii, iar operaţiunea de distribuire de steaguri a făcut parte cel mai probabil din ceea ce în firmele de PR este numit gestionarea percepţiilor (perception management). //
