Pe aceeași temă
Un anunț în acest sens a fost făcut luni de Secretarul General al Consiliului, Thorbjørn Jagland numindu-l pe diplomatul elvețian Gérard Stoudmann la conducerea misiunii. “În Crimeea locuiesc mai bine de 2,5 milioane de oameni, cu toții fiind protejați de Conveția Europeană a Drepturilor Omului și ar trebui să poată beneficia de ea”, a spus Jagland, potrivit unui comunicat al instituției.
Secretarul General a subliniat izolarea care caracterizează acum fostul teritoriu ucrainean, acum rus după ce Moscova a anexat regiunea în urma conflictului separatist din estul Ucrainei. “Pentru mai bine de un an, nicio delegație a vreunei organizații internaționale nu a putut intra acolo. Misiunea va fi condusă cu independență deplină și nu va avea în vedere chestiuni legate de statutul territorial al Crimeei. Ne va ajuta să clarificăm situația drepturilor omului și să ne asigurăm că oamenii din Crimeea nu sunt uitați”, a continuat Jagland.
Misiunea Consiliului Europei are în vedere chestiuni precum libertatea de expresie și libertatea presei, libertatea asocierii, drepturile minorităților, auto-guvernare locală, lupta împotriva corupției și condițiile din închisori. Misiunea urmează a se încheia în Februarie sau Martie, atunci când sunt așteptate un raport și recomandări.
La finalul anului trecut, președintele Rusiei Vladimir Putin a semnat o lege prin care deciziile Curții Constituționale a țării primesc prioritate în fața instanțelor internaționale pentru drepturile omului. Potrivit legii în cauză, Curtea Constituțională a Rusiei va decide dacă sentințele date de instanțele internaționale pentru drepturile omului vor fi sau nu aplicate pe teritoriul rus. Organizațiile pentru drepturile omului acuză că legea e proiectată pentru a îngreuna capacitatea victimelor abuzurilor asupra drepturilor omului din Rusia să meargă la instanțele internaționale. Rusia a anexat Crimeea în Martie 2014, atunci când a alipit regiunea ucraineană la Federație printr-un referendum intens contestat de Occident. Vestul susține că acțiunea rușilor în Peninsulă încalcă toate tratatele internaționale și nu e recunoscută ca atare.