Cristian Preda, observator la alegerile din Tunisia: Principalul clivaj este cel laic-religios. Atmosfera alegerilor mi-a amintit de România anilor ’90.

Cristian Preda, observator la alegerile din Tunisia: Principalul clivaj este cel laic-religios. Atmosfera alegerilor mi-a amintit de România anilor ’90.

Cum s-au desfăşurat primele alegeri libere din istoria Tunisiei?

La alegerile din Tunisia, am regăsit, în primul rând, o parte din atmosfera anilor 1990 din România, o perioadă în care partidele s-au creat fără limită cu numele şi cu definiţiile cele mai diverse. În Tunisia sunt peste 100 de partide de la Revoluţie încoace. De la cele care au ca referinţă islamul politic sau care pornesc de la ideologiile europene (socialismul, liberalismul), până la cele care, ca şi în România, propun tot felul de năzbâtii. Un partid propunea, de pildă, ca tunisienii care au facturi mai mici de 60 de dinari la gaze, electricitate, apă, să nu mai plătească deloc, să fie scutiţi de plata acestor utilităţi publice, sau propunea ca fiecare persoană să primească 400 de metri pătraţi de teren în locul în care s-a născut.

Acum, ce e înteresant este faptul că a existat încă de dinainte de alegeri, în timpul campaniei electorale, un actor care a acaparat atenţia tuturora şi la care se raporta toată lumea: partidul Ennahda, cel care a şi câştigat alegerile cu 41% din voturi, şi din care adversarii lui au făcut un actor mai puternic şi mai vizibil decât era la începutul campanie pentru că se refereau toţi la el şi îl prezentau ca pe un mare pericol, astfel dându-i mai multă importanţă.

Celelalte partide au fost, iarăşi, un element de comparaţie cu 1990, foarte slabe în raport cu acest actor dominant. E adevărat că n-a fost diferenţa din România, din timpul anilor ’90, când FSN a câştigat cu 66% şi următorul, UDMR-ul, 7%, dar aici este diferenţa de la 41% a partidului Ennahda până la al doilea partid, CPR, care a avut în jur de 14%.

Şi, în general, partidele care au venit după Ennahda sunt partide de stânga. Unele dintre ele chiar cuprind un fost partid comunist reinventat ca partid socialist (Congresul pentru Republică - CPR, stânga naţionalistă, cu 30 de mandate, 13,82 %, şi Ettakatol, stânga,cu 21 de mandate, 9,68% - n.r.)

Care au fost cele mai importante probleme discutate în timpul alegerilor?

Pornind de la situaţia acestui actor major, Ennahda, şi-a celorlalţi actori politici, clivajul fundamental este clivajul laic-religios. Discuţiile cele mai importante s-au bazat pe ideea: dacă Ennahda câştigă, va transforma societatea tunisiană, care este o societate laicizată sub Ben Ali, într-una religioasă sau societatea va rămâne aceeaşi şi va fi, pur şi simplu, un partid care se va modera el însuşi în exerciţiul guvernării?

În particular, rolul şi statutul femeii a fost marea temă de dezbatere. Legat de acestea este chestiunea poligamiei. Mulţi au înţeles din discursul Ennahda că poligamia nu e o obligaţie, dar e o posibilitate, o cale deschisă către revenirea la practicile poligamiei, care sunt curente în lumea islamică, dar care erau complet excluse sub regimul lui Ben Ali.

Şi, ce a mai fost interesant este, de asemenea, reconvertirea unora dintre foştii aliaţi ai lui Ben Ali, membri ai partidului RCD, în şefi ai unor partide noi pentru că unii dintre ei au reuşit să treacă de urne şi să fie aleşi.

Oricum, marea problemă este cum va arăta Constituţia. Tunisienii au ales acum o Adunare Constituantă care are un termen de un an pentru a elabora o Constituţie. Întrebările fundamentale sunt: va putea fi construită, pe de-o parte, o majoritate care să susţină un guvern stabil politic sau va fi un guvern de tehnocraţi? Iar, pe de altă parte, se va putea face o Constituţie care să fie îmbrăţişată de o majoritate importantă, existând un consens foarte larg, sau va exista un consens la limită, bazat pe o majoritate firavă formată din Ennahda plus un aliat sau maximum doi?

După alegerile astea din Tunisia, după ce a dispărut şi Gaddafi, când în Libia se pune problema şhariei, mă-ntreb dacă nu cumva primăvara arabă va duce, de fapt, la o iarnă arabă?

Asta e marea frică a unora dintre tunisieni şi a unora dintre occidentali. Există şi situaţia inversă, a celor care spun „da, au fost 40% voturi pentru islamişti, dar au fost 60% pentru laici“. Totul depinde de felul în care, de fapt, va fi gestionată majoritatea de care.

Cum funcţionează societatea civilă într-o ţară ca Tunisia?

Societatea civilă a fost multă vreme o societate vânată de autorităţi. Mulţi dintre cei care au fost activi în societatea civilă s-au reinventat acum ca lideri ai partidelor. Majoritatea, însă, sunt la stânga. Asta este, dacă vreţi, diferenţa faţă de România, unde cei care s-au afirmat în societatea civilă după 1990 n-au avut opţiuni de stânga.

Prin ce diferă peisajul politic tunisian de cel libian?  

Peisajul politic tunisian este diferit pentru că Ennahda, care este partidul dominant acum, a fost un partid prigonit. El a folosit prigoana ca un argument al susţinerii şi mulţi dintre cei care sunt acum lideri ai partidului Ennahda sunt oameni care au stat în închisoare şi sunt supravieţuitorii terorii lui Ben Ali. Societatea tunisiană e, totuşi, o societate aşezată, cu mecanisme instituţionale structurate în care există un număr de elite foarte bine formate şi aşa mai departe, iar Libia este departe de o structură stabilă din punct de vedere instituţional, e una foarte aproape de agregarea tribală. Nu ai acest fenomen în Tunisia.

Dacă Ennahda o să ajungă să fie partidul dominant din toate punctele de vedere, este un lucru bun pentru popor sau nu, ţinând cont că cei din partid fac parte din prigoniţii peisajului politic tunisian?

Discursul oficial al Ennahda este unul de tipul  „noi suntem ca şi AKP-ul lui Erdogan sau ca CDU german“. Ei nu spun dacă sunt de dreapta sau de stânga. Nu se poziţionează. Ceilalţi se poziţionează. Asta este interesant pentru că n-ai forţe liberale în sensul european. Ai, în schimb, socialişti sau comunişti care sunt în legătură puternică cu socialiştii şi comuniştii de pe continent, în special, cu cei din Franţa.

Ennahda spune  „suntem un partid care avem această referinţă religioasă pentru că societatea tunisiană este o societate musulmană, noi, însă, suntem dispuşi să avem o guvernare laică şi să avem o guvernare moderată şi să construim democraţia“. E de văzut dacă guvernarea va crea un actor moderat sau dacă, dimpotrivă, guvernarea va obliga la radicalizare. Nu putem ştii de pe acum. Pe de-o parte se află chestiunea guvernării, pe de altă parte se află chestiunea găsirii unui consens constituţional, Constituţia având nevoie, totuşi, de o bază largă pentru a fi adoptată, şi acestea două vor reprezenta constrângerile cele mai puternice pentru viaţa politică din Tunisia. Nu poate fi anticipat ceva în acest moment.